Faceți căutări pe acest blog

vineri, 25 septembrie 2020

Trei capitale

   Ați mai fost la Iași? Dacă nu ori dacă ați ajuns acolo cu sfânta de serviciu, mare greșeală ați făcut! Ați ratat un oraș frumos, liniștit, cu oameni amabili, cu drumuri bune (se poate circula pe linia de tramvai fără grijă, nu simți nimic!), cu prețuri rezonabile și cu un ritm al vieții deosebit de plăcut! Chiar dacă Bolta rece nu mai este ce-a fost, s-au ridicat alte restaurante în care lui Păstorel nu i-ar fi fost rușine să intre! Și teiul lui Eminescu este frumos și grădina Copou și bulevardul Carol I și multele monumente și instituții pe care ajungi să le vezi dacă nu aprofundezi prea mult vizitarea străzii Lăpușneanu ... frumos este Iașiul, frumos și probabil vom reveni!

 

   Dar la Cluj când ați fost ultima dată? Orașul s-a dezvoltat frumos, în jurul centrului vechi care a scăpat ca prin minune nedemolat! Și aici zona pietonală face toți banii, arhitectura de sfârșit de secol XIX și început de secol XX lăsându-se admirată în voie. Parcul central este o oază de verdeață și un exemplu de bună îngrijire. În oraș circulă multe autobuze electrice. Nici la Cluj nu simți că circuli pe linii de tramvai sau că le încaleci la intersecții. Locuitorii Clujului sunt calmi, așezați, fără mofturi, auzi românește și ungurește dar asta nu supără pe nimeni! Ei bine, Clujul la prima vedere pare a semăna cu Oradea dar, după o mai bună cunoaștere înțelegi că în realitate orașul Cluj este Budapesta în miniatură! Nu o replică ci o miniatură a Budapestei, o Budapestă mai mică și fără Dunăre!

 

   Și m-am întors la București ... și am traversat intersecția Dudești – Mihai Bravu: șoferii știu ce spun!

 

  

 

   Dintre cele trei capitale foste sau actuale, dacă ar trebui să aleg în care să locuiesc, aș avea mult de gândit! Mult, mult de tot!

   Clujul are de mai multă vreme primar liberal!

   Iașiul are primar psd!

   De ce acolo s-a putut și în Bucureștiul spart în șase sectoare și șapte primării singurul lucru vizibil este orgia borduristică la care este supus nemeritat orașul? De ce aș alege-o pe firea dacă la ore de vârf fac doi kilometri în 13 minute? De ce aș mai alege primarii de sectoare dacă singura lor realizare pare înhăitarea cu clanuri interlope? De ce aș mai dori actuala organizare a orașului dacă totul a devenit un mare dormitor betonat? Așadar, ce oraș aș alege?

NU ȘTIU CE AȘ ALEGE, DAR SIGUR

ÎN BUCUREȘTI NU ÎMI MAI PLACE SĂ LOCUIESC!

   Așa gândește un om, de pe stradă ...

 

 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu