Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Ca maimuţa-n geam ...


   Se împlinesc nişte ani de atunci ...

   Pentru noi puţini ; pentru cei din Cimitirul Eroilor însă cum or fi , mulţi sau puţini ?
   Să ne amintim , cu durere , cît de mîndri am fost : revoluţie , morţi ( 60.000 ) , arme date civililor ( fără nici o noimă ) , anarhie , transmisii TV , armata e cu noi , proces - poate binevenit dar sigur incorect , terorişti , gărzi cetăţeneşti , execuţii în ziua de Crăciun , FSN , Doina Cornea , Caramitru & Dinescu , proaspătul Petre Roman şi ... şi ... şi ION ILIESCU !
   Toate astea n-ar fi făcut nici doi bani dacă nu s-ar fi întîlnit hoţul cu prostul , adică Iliescu şi conducerea FSN cu naivul popor român !
   Să continuăm dar , să ne amintim : fostele CAP-uri distruse dintr-un condei ( cu ce drept şi cui i-a folosit ? ) printr-o reformă agrară incompletă , inutilă , necerută şi păguboasă , toate investiţiile oprite , înjurăturile lui Tokes , agitaţia antiromânească , agitaţia antiungurească , martie '90 la Tg Mureş , duminica orbului şi 83 % , Piaţa Universităţii , minerul Gîndac , septembrie şi debarcarea lui Roman , Gelu Voican Voiculescu , privaţii , consignaţiile , drumurile la turci , pantofii de mort ( din carton ) , cuponiada , acţionariada , ajutoarele în zahăr , făină , ulei ...
   Constituţia şi al său părinte : abia acum vedem că Iorgovan a fost părinte în urma unui viol , atunci am înghiţit-o - ce mîndri eram !
   Dar naţionala de fotbal ( echipa de aur ) v-o mai amintiţi ? Doamne , bine mai jucau ! Fotbaliştii au început să plece " afară " , noi nu ne vindeam ţara , iar în timpul ăsta , cu mînie proletară , constatam că nu ne primesc şi pe noi în grupul de la Vişegrad !
   N-am înţeles atunci ; n-am înţeles nici în 2007 ; nu înţelegem nici acum !
   De ce sîntem oare blestemaţi ?
   De ce nu ne iubeşte Dumnezeu ?
   De ce nu ne iubeşte nimeni ?
   De ce , de ce ? Ei uite , de-aia nu ne iubeşte , pentru că nu ne iubim singuri , ba mai mult , chiar ne urîm îngrozitor de mult noi pe noi : noi românii , pe noi … românii ( să crape capra vecinului ) ! Nu putem trăi altfel : noi ne simţim bine ( sau ne SIMTEM bine ? ) să fim ca maimuţa de la zoo ! Nu pricepem că atîta timp cît ne purtăm primitiv şi necivilizat , vom fi marginalizaţi şi , toţi cei spre care jinduim vor prefera să ne privească printre zăbrele !? De la distanţă : de la distanţa sigură a spaţiului Schengen ; de la distanţa sigură a posturilor de menajere şi salahori pe şantiere ; de la distanţa sigură a protecţiei oferite de parcul zoo !
   Vă deranjează ? De ce ?
   Vă plac vecinii zgomotoşi ?
   Sau murdari ?
   Sau prost crescuţi ?
   Sau nespălaţi ?
   Sau ... proşti ?
   Sau beţivi ?
   Ori … hoţi ?
   Nu , nu vă plac ! Atunci lor , de ce le-ar plăcea ?
   Aşa sîntem noi , mai … estici ! Şi nu pentru că ne prezintă televiziunile răuvoitoare astfel : chiar aşa sîntem !
  
   Dar ... ia stai aşa !
   Chiar vrem să fim simpatizaţi ?
   Iubiţi ?
   Stimaţi ?
   Îndrăgiţi ?
   Astea-s tîmpenii , noi vrem să fim temuţi de către occidentalii ăştia naivi care nu ştiu că orice nu este păzit TREBUIEŞTE furat , că dacă furtul unui metru de cablu de cupru blochează traficul o zi şi produce pagube de milioane de vină sînt EI că nu l-au păzit ; habar n-au că totul se fură şi se vinde ( chiar aşa , care-i problema ? ) ; sînt atît de naivi încît nici nu-şi închipuie că ne-am vinde şi mamele dacă ne-ar da un preţ bun ( poate ne înţelegem , care-i problema ? ) !

   De fapt , nu ne dorim doar să fim temuţi , ne mai dorim ceva : dacă se poate , între două manele , să ne creadă occidentul ţigani pe toţi !
   Acesta este idealul către care tindem , ideal pe care sigur îl vom atinge !
  
Aşadar , a meritat ? A meritat să fim maimuţele lumii întregi în zilele libere de sărbători ale lui ’89 ? V-aţi dat seama ce bine le-a picat ştirea despre România şi imaginile cu morţi şi răniţi , unor oameni ghiftuiţi de mîncare şi sătui de colinde ? Ce altceva era mai bun pentru a-i trezi din moţăiala acelor zile de prea plin ?

   Maimuţe-am fost , maimuţe sîntem : educaţia din peste 20 de ani de “ democraţie “ ( fără populară de data asta ) ne-a transformat din maimuţe simpatizate în gorile înspăimîntătoare !

   Mulţumim tuturor guvernelor ante şi post decembriste pentru grija lor ca românii să fie nişte sălbatici ; le mai mulţumim şi pentru că ne-au asigurat locurile de muncă din străinătate ( alea pe care nu le vrea nimeni ) ; le sîntem îndatoraţi pentru grija pe care au avut-o ca să putem exporta mafie ( ţigănească şi românească ) ; şi pentru că cetăţenii oneşti ai statelor lumii se feresc de noi doar pentru că sîntem români !

   A meritat ?
   Pentru puţini , DA !
   Pentru cei mai mulţi , NU !

   Da-i mişto , să moară mama , ce pana mea !

 
   Mă întreb , în final , eroii din cimitir , dacă ar vedea pentru ce-au murit şi ar putea , ce ne-ar face ?

   Nu numai , dar şi din această cauză , odihnească-se în pace !

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu