Faceți căutări pe acest blog

marți, 18 decembrie 2012

Despre Matisse , Courbet şi prostul gust


   De ce a fost iia acoperită cu o frunză ?

 

   Am tot aşteptat un specialist , să-şi deschidă lui sufletul şi nouă ochii şi , să ne arate , cu argumente , plusurile şi minusurile frunzei turistice a României !
   Am aşteptat şi încă îl mai aşteptăm , dar " George nu mai vine " ! De ce ? Nu este treaba noastră de fapt , aşa că rămînem în continuare la părerea că tot ce s-a spus pînă acum despre respectivul simbol , are în spate numai şi numai simpatii şi antipatii politice sau economice şi nicidecum artistice !
   Sînt însă spusele acestea îndreptăţite , ori nu ? Să cercetăm dară ...
   Aşadar , să privim frunza şi cu alţi ochi : ce vrea să ne spună , în afara faptului că ne-am potcovit cu ea şi că este la fel de eternă şi de fascinantă ca şi România ?
   Păi ...
- ne spune că a costat îngrozitor şi nemeritat de mult 
- ne mai spune că e verde ( deloc ciudat pentru o frunză , mai ales că România nu este vestită prin pădurile ei de acer palmatum atropurpureum
- ne mai spune că are o formă ciudată 
- nu uită să ne spună că seamănă izbitor cu un alt simbol , al unei firme ( însă mult mai ieftin , 250 $ ) 
- şi ne mai spune că a fost făcută de nişte iluştri nepricepuţi , dispuşi să înverzească orice , doar pentru că aşa este moda ( acum 80 de ani ar fi făcut şi svastica verde – noroc că le-a luat-o Hugo Boss înainte cu uniformele lui !) .
   Dar să ne spună că reprezintă România ? Oare ? În nici un caz : acea frunză poate fi asociată cu orice ţară din lumea asta , inclusiv cu cele deşertice , bănuind că şi ele doresc să aibă ceva verdeaţă !
   România în nici un caz NU o reprezintă : ţara asta nu este verde , pădurile şi le taie cu frenezie , spaţiile verzi şi le umple cu gunoaie , pajiştile şi le incendiază , animalele şi le ocroteşte doar pentru a încasa taxa de vînat ! Atunci ? Care-i legătura cu frunza ?
   Legătura nu există şi nimeni n-ar putea-o inventa : frunza ... verde ( Frunzăverde ? prea facil jocul de cuvinte , fără sare şi fără piper , aşa că renunţăm ) a fost aleasă - cum se zice în popor - la plesneală , fără nici un Dumnezeu !
   Cine a avut de cîştigat ?
   Asta numai bunul control ne-ar putea spune !
   Aşadar , de ce s-au cheltuit banii pe o … frunză ? Pe o biată frunză ? Aud deja insinuările la adresa fostului ministru al turismului , însă nu-şi au rostul , ăsta era nivelul , atît puteau ! Actuala guvernare în schimb , ar putea opta pentru un alt simbol turistic al României – să zicem un pumn strîns şi eventual verde ( sigur nu ăsta ) şi zău că nu ne-ar plăcea , aşa că să rămînem aici , cu concluzia că spusele de mai sus , sînt îndreptăţite !
   Să rămînem deci , şi să gîndim un pic altfel : frunza mitologică acoperea nişte părţi anatomice : este ? Este ! Ruşinoase , este ? Este !
   Şi pornind de la ideea de a acoperi părţi anatomice şi de la mîndria deja bolnăvicioasă că noi avem cele mai frumoase fete şi femei din lume
( protocronism estetico-sexual primitiv ) , de ce nu luăm simbolul gata făcut al iiei şi al frumuseţii feminine ? Da , iia din bătrîni , care a fost foarte bună şi pentru ţărănci şi pentru regine ; lucrarea este gata făcută , şi nu de oricine , ci de un nume mare , dar mare de tot ! Vă deranjează că nu era român ? Dar spaniolii cu frunza , sînt români ? Henri Matisse nu ne-a cerut nici un ban , ba din contră , încîntat de ce a văzut şi-a platit culorile singur singurel pentru a transpune bidimensional volumul visului de frumuseţe păgînă şi rurală din acest colţ uitat de Europă ! Şi noi plătim bani grei pentru o ... frunză ? 
   Ori alegerea a fost politică ? Atît de fină încît nimeni nu a înţeles ce vrea guvernul să spună ? Greu de crezut , a fost sigur doar o întîmplare , din păcate nu sînt atît de subtili ! Din păcate ...

   În sfîrşit , cînd vezi cu cîtă sclifoseală se aruncă banii , cu cîtă falsă cunoaştere se laudă toţi consilierii , toţi pseudo pricepuţii şi semidocţii , îţi vine să-ţi iei lumea în cap şi , într-o niciodată prea tîrzie înfrăţire cu clasicii , să-i trimiţi să mai înveţe  ceva artă şi istoria ei !
   Chiar şi aşa , fără frunză !
 
   Alegeţi cumva simbolul lui Gustave Courbet ? 

               Ω
 
Logo-ul , sloganul , cum vreţi să-l numiţi , este atît de prost ales , atît de înfiorător de nepotrivit , încît mai bine îl aruncăm în dosul grădinii carpatine , decît să-l discutăm !
Nu putem , asemenea monstruozitate ar trebui interzisă prin lege !
 

  

2 comentarii:

  1. I don't know if it's just me or if everyone else encountering issues with your blog.
    It appears as if some of the written text within your posts are running off the screen. Can somebody else
    please provide feedback and let me know if this is happening to them too?
    This may be a issue with my internet browser because I've had
    this happen previously. Kudos

    RăspundețiȘtergere
  2. Is first time somebody complain about it: I`ll check my settings!
    Thank you

    RăspundețiȘtergere