Faceți căutări pe acest blog

luni, 24 februarie 2014

Arta ordonării priorităților !

   CSU Asesoft Ploiești - CSAT
                                   1 - 0


   Situația din Ucraina pare a fi gravă ! Nu doar pare , chiar este gravă , atâta timp cât s-a lăsat cu morți și cu răniți , cu „detronarea” președintelui și fuga lui , cu eliberarea Iuliei Timoșenko și cu multe altele - poate - mai importante decât astea care sunt în primul rând foarte vizibile !
   Cancelarul german , cu pragmatismu-i recunoscut , a ținut să atragă atenția asupra păstrării integrității teritoriale a țării vecine , știut fiind faptul că multe dintre teritoriile ucrainene au avut în trecutul apropiat alți stăpâni și că le-au fost făcute cadou galben-albaștrilor de către - cred unii - defuncta Uniune Sovietică ! Drept care , cu toate tendințele excentrice și centrifuge ale provinciilor (vestul trage către Europa , iar estul către Rusia micului Napoleon) , ucrainenii trebuie să înțeleagă că toată lumea are răbdare , că nimeni nu va încerca să profite de situație , etc , etc : adică , și că nu este nevoie de o intervenție a Rusiei mari în Rusia mică !
   Asta s-a rezolvat , dar problema economică nu : noi , care acum nu multă vreme am trecut prin ceva asemănător , înțelegem mai bine decât mulți occidentali și ni se pare clar că democrația de tip european face pași de câte 25 de ani spre răsărit !
   În această situație , așa cum alții ne-au ajutat pe noi , încercăm la rândul nostru să ne ajutăm vecinii fără a încerca în vreun fel să amintim câți vorbitori de română mai trăiesc încă la o aruncătură de băț , dincolo de frontiera comună : și este foarte bine așa ! Drept care , șeful unui stat având cea mai lungă frontieră cu un vecin în convulsii , vecin despre care voalat se gândește câteodată cuvântul „secesiune” , vecin care dacă nu suferă deja de pe urma acțiunilor interne o va face în curând , putând fi o sursă de neplăceri pentru toată zona , ei bine , un asemenea șef de stat , anunță că dorește întrunirea CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării) !
   A făcut bine ?
   A făcut rău ?
   Păi , hai să vedem : toată lumea se agită , toți încearcă să găsească soluții pentru rezolvarea problemei Ucrainei pe cale pașnică și FĂRĂ INTERVENȚIA RUSIEI (de nici un fel) ! În plus , vor apărea curând problemele umanitare : și totul pe fondul unei democrații precare , șubrede și încă neînțelese (noi știm mai bine decât alții ...) ! Fiind vecini direcți și având chiar și în trecutul apropiat divergențe teritoriale cu Ucraina , România probabil că este foarte interesată de rezolvarea conflictului intern într-un mod care să o avantajeze și nu prin extinderea influenței Rusiei , așa că ședința CSAT ni se pare că a fost absolut necesară în condițiile date !
   Ce părere aveți ? Este necesară o asemenea discuție între factorii de conducere ai statului ? Sau poate nu ne interesează ...
   Ei bine , dacă pe noi , pe dumneavoastră , pe cei ce văd mai departe de vârful nasului , ne interesează și ce se întâmplă și cum se rezolvă și în favoarea cui și când , pe
EXCELENȚA SA DOMNUL PRIM MINISTRU AL ROMÂNIEI
 VICTOR BONTA
l-a interesat în același timp , ce ?
   Cine ghicește , cine ghicește , ia să vedem , mâna sus ...
   Da ! Răspuns corect : l-a interesat
   Pe primul ministru al României , vecină cu Ucraina , cu interese de tot felul dincolo de frontiera sensibilă și mult prea lungă pentru a fi sigură , l-a interesat un meci de basket ! L-a interesat să se afișeze cu un ghiță și cu un primar și cu un director de club , delegându-și atribuțiunile unui oprea oarecare , general de intendență , specialist în atacuri chimice cu ciorapi murdari și în aprovizionarea trupelor cu murături , înlocuitorul UDMR-ului în toate formulele guvernamentale , omul cu apucături de ciuline pe blana oricărui partid posibil guvernamental !
   Așa este condusă această țară ?
   De la Ploiești ?
   Ca la Ploiești ?
   Din tribună ?
   Ce softuri mai are nevoie statul român oare ?
   Acei kilometri ai autostrăzii București Ploiești (cu cel puțin 10 mai mulți decât normal) puteau fi oricum străbătuți în mai puțin de o oră : dar PM-ul nostru hotărăște că este mai importantă bârfa din tribună decât ședința CSAT !
   Chiar așa să fie ?

   Ω

   Ni se pare ciudat , că mironosița Crinuța a băgat de seamă abia acum că-i fuge pămânul politic de sub picioare , că această alianță contra naturii (ca anusul) este sortită eșecului , că lupul iliescian s-a folosit de oaia liberală doar cât a avut nutreț și că acum este gata s-o pape : că el (profesor de istorie , nu-i așa ?) s-a păcălit neînțelegând nimic din ce ar fi trebuit să predea prostovanilor din bănci înțelegem , dar că ceilalți liberali , mult mai versați , s-au lăsat păcăliți de o falsă ură anti președinte , nu mai înțelegem !
   Cine va plăti oalele sparte de usl în perioada în care ne-a muls și biruit (adică ne-a pus biruri) ?
   Cum cine ?

   TOT NOI !
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu