Faceți căutări pe acest blog

vineri, 17 iulie 2020

Este de râs?


   Am intrat într-un mic magazin de mobilă în căutarea unei mobile de bucătărie.
   Era cam zece dimineața, în ziua de 15 iulie 20-20.
   Intrând, mi-am pus masca, moment în care apare un bărbat cam la 60 de ani și îmi spune:
-          Nu-i nevoie, nu vă mai puneți masca! El nu purta mască.
-          De ce? îl întreb eu.
-          Păi ce, nu știți? mă întreabă surprins omul.
-          Nu, nu știu – răspund eu.
-          E totul o făcătură dom`le!
   L-am privit cu atenție, am mângâiat motanul dolofan care dormita sătul chiar pe o mobilă de bucătărie (urâtă!) și am plecat spunând în mod mincinos „la revedere” – interlocutorul meu era paznic ...

   Întâmplarea este 100% reală!
   Așadar, să-l cred pe cel de mai sus?
   Sau să înțeleg de unde îi vin ideile? Pentru că, este evidentă explicația ideilor teoriei constipației care se tot agită în ultima vreme ...

   În tradiția protestelor anti pesediste din perioada guvernării grindeanu tudose dăncilă, pseudo opoziția aflată de fapt la putere s-a gândit să facă o demonstrație anti românească cu care să ne pună pe gânduri!
   De ce spun anti românească?
   Pentru că dumnealor, cei două trei sute de manifestanți adunați în Piața Victoriei și pentru care jandarmeria face pregătiri în vederea zilei de 10 august 20-20 care se apropie, au curajul dat de lipsa de libertate din România, să protesteze deschis și să arate recunoștință bunilor platnici care-i manipulează împotriva statului român și cetățenilor români!
   Ei bine, cei care ne dau lecții de epidemiologie și sunt la curent cu malversațiunile ocultei mondiale, a grupului Bilderberg, ei care știu că aselenizarea nu a avut loc și că dacii i-au învățat latina pe romani, ei cei convinși de modul în care se fac declinările în limba americană și portugheză, ei, fini cunoscători ai limbii austriece și elvețiene, ei bine, ei știu că totul este o șmecherie, că nu există covid 19 și că totul, dar absolut totul, este o – scuzați – mânărie a zisei oculte mondiale în frunte cu Soroș, BilGheiț și alții asemenea lor! Ei mai știu că nici un baron local nu a tăiat pădurile României, ci că nazistul de Iohannis iese noaptea cu drujba și le ... dar fiindcă veni vorba de drujbă: mai sus menționații, și-au luat drapelele de luptă, inclusiv drapelul dacilor liberi, și-au plecat într-un marș fulminant și înspăimântător pe străzile capitalei: că au făcut-o, este foarte bine, mișcarea este un lucru bun dar, amintindu-și de drujba lui Iohannis, brusc i-a lovit nostalgia unei libertăți absolute și și-au spus să aducă un omagiu plătitorului acestei acțiuni drept care s-au oprit în fața ambasadei Rusiei la București și au scandat „Basarabia Pământ românesc” și „Hoților” și „Dați-ne tezaurul și Bucovina și ținutul Hertza înapoi” ... Nu, nici gând, nici o clipă unei iosefina pascal, consilier al mariei grapini nu i-au trecut prin minte momentele 7 februarie 1941 Lunca, 1 aprilie 1941 Fântâna Albă, nici cei peste 150.000 de români deportați în Siberia numai până la începerea războiului în același an 1941! Nici miile de români morți nu i-au trecut prin minte! Nici gând! Singurul lucru la care se putea gândi era acela de a mulțumi vizibil speraților viitori stăpâni și actuali angajatori, politrucii care-i fac loc în sputnik-ul moldovenesc sau românesc: poate antena 3 se gândește mai bine alături de cine își duce mizerabilele-i campanii ...
   Cât despre grapini, o știm bine: a inventat țara Letiția și orașul Tela Viv, a inventat o scriitoare pe nume Aurora Liceeanu și a făcut furori pe net cu gafele și prostiile debitate, lucruri pe care și le permite în urma carierei politice de excepție:
-           copreședinte al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) din România
-           președinte al filialei PPU (Social-Liberal) a județului Timiș
-           deputat în Parlamentul European,
-           ministru delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism
-          deputat – Parlamentul României,
-          vicepreședinte al Partidului Conservator,
-          președinte al Partidului Conservator, filiala Timiș
-          din 2019 este membru al Partidului Social Democrat: lucru care nu ne miră!
   Ei bine, consilierul acestei tute care ne-a reprezentat la Bruxelles și care trăiește bine din banii noștri, ai tuturor, este mult lăudata pascal: mult lăudată de antena 3 dar mai mult de către rusofilul sputnikului dumitriu dragoș.
   Da, această persoană, capabilă de orice pentru a-și vedea traiul asigurat, are un discurs agresiv, presărat cu temele ruso file ale sputnikului local.
   Ea și-a găsit un grup de cetățeni care urlă de mama focului că nu sunt liberi, uitând că la Moscova erau de mult săltați de pe stradă!
   Acești cetățeni inepți îi fac jocul lui pascal, uitând că tocmai faptul că au putut alege și pot demonstra înseamnă libertatea pe care o plâng de zor!
   Aceiași creduli își închipuie că au descifrat jocul puterilor mondiale, că îi doare undeva pe Putin, Trump sau Gates de ei și de noi, că povestea cu coronavirusul are ca scop cine știe ce nebunie le-a inoculat lor vreun site subversiv în mințile lor puține!
ÎNGROZITOR!
   Să crezi că este suficient să țipi ca să convingi denotă o lipsă acută nu numai de minte și înțelegere ci și de educație de cel mai scăzut nivel! Este suficient de vizibil jocul Rusiei în legătură cu România iar pascal, grapini, dacii liberi, dan puric și alții ca ei speră că la un moment dat puterea se va schimba și ei vor deveni noii Teoharie Georgescu, Ana Pauker, Vasile Luca sau Dej: ei nu știu că dacă vreodată se va întâmpla așa ceva România probabil nici nu va mai exista – sau știu și chiar asta speră?
   În sfârșit, un grup de câteva sute de agitatori care cu siguranță au în populație admiratori după cum am văzut chiar la început, încearcă să ne convingă nu că boala nu există ci să nu ne protejăm, totul în disprețul evidenței și sub masca lipsirii de libertate pe care tocmai o folosesc pentru a se exprima: lucrurile se cam bat cap în cap, nu credeți?

  

   Cum nu oricine se gândește să-și întrebe interlocutorul câte clase are și eventual ce specialitate medicală, statul ar trebui să facă puțină ordine în internetul care este pe cale să-i scape din mână și să devină – dacă nu a devenit deja – un instrument anti național în mâinile unei puteri străine! Sunt în România o mulțime de hacker-i: nu mai bine ar angaja statul o parte dintre ei punându-i să ne apere de ingerințele din ce în ce mai agresive de la răsărit?
   Nu de alta, dar cozi de topor se pare că se găsesc pe toate drumurile!
   Și nu este de râs!
   Așa crede un om, de pe stradă!










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu