M-am înșelat

   Am auzit cu toții despre șarja de la Balaklava din 1854, șarja cavaleriei ușoare britanice împotriva poziției fortificate a artileriei rusești în timpul Războilui Crimeei, am auzit și, unii dintre noi chiar au fredonat splendida uvertură Cavaleria Ușoară a lui Franz von Supe.

   Am auzit unii dintre noi și despre nenorocita cavalcadă de la Prunaru, din toamna lui `916.

   Suntem mândri când ne gândim la Atacul de Noapte dat de Vlad Țepeș în fruntea cavaleriei muntenești asupra taberei turcești de pe lângă Târgoviște în 1462!

   La Bătălia de la Marengo este de remarcat mai ales șarja cavaleriei, condusă de generalul Bessières.

   În 1805, la Austerlitz, a participat la lupte cavaleria Gărzii Imperiale: Împăratul decide să trimită toate rezervele de cavalerie disponibile, adică escadronul de escortă de Vânători Călare și Mamelucii și cavaleria grea - Grenadierii Călare. Cavaleria franceză înregistrează pierderi minore, spre deosebire de Garda rusă, care este decimată. 

   În 1807, la Eylau, cavaleria Gărzii șarjează împreună cu cuirasierii lui d'Hautpoul în cadrul marelui atac francez de cavalerie, care reușește să oprească înaintarea rușilor.

   La Bătălia de la Somosierra, în 1808, „lăncierii polonezi”, împreună cu vânătorii călare pun pe fugă o întreagă armată spaniolă.

   La Bătălia de la Wagram, sunt angajați îndeosebi Grenadierii Călare.

   Dar de spahii ori achingii, să mai vorbim?

   Istoria omenească este plină de exemple faimoase de șarje de cavalerie începând de la vizita acelor migratori asiatici care au uimit Europa sfârșitului antichității prin mobilitatea deosebită și prin folosirea ambelor mâini în luptă, ceea ce permitea folosirea arcului cu săgeți din viteza calului sau a lanciei ori sabiei: lucrurile sunt posibile doar dacă șaua are ... scări, scara de șa fiind o invenție a asiaticilor, total necunoscută europenilor vremii, motiv pentru care în armata romană cavaleria urmașă a desuetelor care de luptă era o armă de mâna a doua, bună mai mult pentru paradă!

   Așadar, multe am auzit și am văzut despre cavalerie ba chiar ne amintim și vorbele de duh pe temă dată: Winston Churchill spunea la sfârșitul anului 1939 că legătura dintre UK și Franța trebuie să fie la fel de puternică cum este cea dintre cal și călăreț, cu condiția să nu fii ... calul!

   Dar, după ce treci prin fața ochilor minții toate aceste întâmplări, cu ce impresie rămâi?

   Vă spun eu: crezi că un cal este o ființă care te duce de colo colo, că un cal este bun la tracțiune, la călărit, că un cal este un vehicul organic și nimic mai mult! La fel am crezut și eu, vai mie, la fel am crezut și eu ...

PÂNĂ AM ÎNCĂLECAT!

   Vai și amar, abia atunci când ești călare înțelegi că șofatul nu este mare lucru, că o mașină va răspunde întotdeauna la o comandă în același mod sau n-o va face deloc. Ni se părea simplu ce făcea un cal de galop ca Seabiscuit sau Secretaire? Era normal ca Red Rum să câștige mii de curse cam cu același jocheu? Dar ce mare lucru este să fii jocheu? Trebuie să fii slab, cât mai slab și să te ții pe cal! Sau să faci echitație, să sari obstacole cu eleganță și să nu fii penalizat cu acele patru puncte dar să te și încadrezi în timp! Sau dresaj, să fii una cu calul care să te privească și numai din mișcările tale să știe ce are de făcut și să și facă. Ori să alergi într-o cursă de steeplechase, o probă lungă de kilometri buni (cinci, șase sau mai mulți), desfășurată pe teren greu presărat cu obstacole sub formă de gard, de șanț, de gard cu șanț sau de șanț cu apă plus gard!

   Să ne gândim la toate astea ca să nu readucem în discuție nebunia celor care cu pieptul aproape gol au șarjat inamicul cu sabia în mână ori a celor care au atacat cu un arc cu săgeți, care trăgând din goana calului au cucerit o lume!

   V-am plictisit?

   Îmi pare rău!

   Dar, dacă nu mă credeți că este mult mai dificil decât vă închipuiți, vă invit la o plimbare călare: atenție mare, o plimbare și nu o cavalcadă, nu luptă pe viață și pe moarte, nu cursă de viteză și sărit de obstacole! Vă invit deci la o plimbare la pas, cu schimbare minimă de altitudine, cu cai blajini și fără grabă: vă băgați?

   Dacă da, vă recomand Padocul Cerna din localitatea Cerna, în Parcul Natural Măcin! Aici veți găsi caii blajini despre care vorbeam, oameni calmi care să vă învețe și îndrumători pe circuitul de câțiva kilometri pe care caii vă vor duce la pas. Ce se poate câștiga din asta? Nu mare lucru ... o dimineață încântătoare, o experiență ieșită din comun, o priveliște splendidă a minusculilor munți ai Măcinului, adică bătrânii Hercinici, dobândirea unor cunoștințe noi și satisfacția de a te fi putut înțelege cu un animal până acum necunoscut!

   Veți învăța cum se comandă calului să pornească sau să se oprească, veți învăța cum să stați în șa, cum să vă înclinați la urcare sau la coborâre, veți învăța să ajutați calul chiar stându-i în spate și, lucru deloc lipsit de importanță, veți avea o mare satisfacție pentru ceea ce ați realizat!

   Ω

   Toate acestea se pot face cu o simplă vizită la Padocul Cerna ținut de un pasionat de cai, Marian Berca, un om care din asta trăiește alături de câțiva angajați și care vă va face să vă simțiți cu adevărat foarte bine!

   Era să uit: caii știu, bineînțeles drumul, caii își știu locul în manej, caii știu să se ducă după ce „parchează” și „descarcă” să-și primească recompensa – ei în sine sunt un spectacol!

   Iată că din nou era să uit: dacă vă duceți, luați vreun kilogram sau două de mere din alea mici pe care nu le vrea nimeni sau niște zahăr cubic – căluții se dau în vânt după asemenea delicatese și plăcerea dumneavoastră de a-i hrăni va completa frumos ziua!

   Și tot nu mă lămuresc ... noi ne chinuim pe cal cu șa, scări, frâu, etc, dar nebunii ăia care călăreau pe deșelate, fără șa, ținându-se de coama calului, ce talente ascunse aveau?

   În sfârșit, să nu ne mai gândim ... distracție plăcută!

   Asta vă urează un om, de pe stradă!