Bipolaritate

   Am observat de mai multă vreme un comportament ciudat, bolnav chiar, al concetățenilor mei. Când spun bolnav, mă gândesc la cei care au tulburări de personalitate, la cei care sunt într-un moment da și în următorul ba, mă gândesc așadar la bipolari!

   Iată despre ce vreau să vorbim ...

   Eram într-o zi la cumpărături. În fața mea, la mică distanță, un domn de tip nou: maieu, chiloți de sport, șlapi, păr abundent pe brațe și pe piept, lanț de aur și brățară așișderea plus ochelari de soare purtați pe ceafa rasă și în mai multe straturi! Am intrat în parcarea magazinului puțin în urma domnului, pentru că am făcut un ocol de câțiva metri și am luat-o pe la zebră (nu mă pot lăuda că sunt foarte atent cu acest aspect al circulației pedestre). Uitasem deja specimenul cu pricina în momentul în care am auzit scandal! Dar scandal, nu glumă, cu înjurături, cu porcăieli, cu ... și cu ... și cu ... Am privit cu curiozitate și, ce am văzut m-a lămurit: domnul de mai sus, în mijlocul carosabilului, i le spunea pe toate de zor unui șofer care îndrăznise să-l grăbească pe acest minunat cetățean care se oprise preț de un minut, să-și aprindă, chiar atunci și acolo, o țigară! Ei bine, onorabilul și stimabilul posesor de șlapi și lanț de aur, se simțea îndreptățit să se oprească în mijlocul drumului, se simțea stăpânul absolut al acelui carosabil, se simțea îndreptățit să facă ce poftește acolo, ca un adevărat boier de viță veche pe moșia moștenită din moși strămoși! Celălalt, șoferul, i-a zis și el câteva, de dulce și a plecat lăsând nebunul perorând în urma lui! Ei bine, am făcut un mic efort și l-am înțeles pe ultragiatul fumător deranjat în sfântul ritual de aprindere a jertfei plămânilor lui: păi unde pune el șlapul, șlapul lui cel împuțit, așadar unde pune el șlapul lui, al lui, nici opinca de pe parlamentul maghiar nu are curajul să gândească să se așeze! Șlapul lui îl reprezintă, chiloții lui de sport, singura limbă pe care o cunoaște, îl reprezintă, maieul lui cel împuțit îl reprezintă și el! Cât despre ochelarii de soare ... he he! Păi cine mai este ca el pe lumea asta?

„Nimeni nu mai e ca el

Nimeni nu mai e ca el!”

   Tocmai când îmi spuneam că românul de pe vremuri era de o înțelepciune ieșită din comun dacă a putut inventa proverbul

„prostul dacă nu-i fudul

parcă nu e prost destul”

tocmai atunci deci am înțeles că acea înțelepciune s-a ... consumat ...

   Mândrul stăpân al șlapilor s-a urcat într-o mașină dubă parcată pe două locuri, a pornit ca la curse și m-a claxonat violent: eram pe zebră și-l încurcam! M-am dat frumușel la o parte și l-am lăsat să treacă, ceea ce a și făcut, lăsând în urmă-i un lung fuior de fum negru ca pana corbului cu care semăna el izbitor.

   Ω

   Am stat și m-am gândit: omul era bipolar? Și dacă era, cum de i s-a aschimbat caracterul și comportamentul atât de rapid? Pentru că dintr-un pieton neglijent, prost și obraznic s-a transformat în doar câteva secunde într-un șofer neglijent prost și obraznic! Înțeleg de aici că respectivul are drepturi și libertăți care trancend drepturile și libertăților celorlalți cetățeni, lumea asta existând doar pentru el, lanțul și șlapul lui!

   Vom înțelege vreodată că libertatea mea se termină acolo unde începe a dumitale sau acolo unde risc să te deranjez?

   Cred că indivizii de genul acesta nu se simțeau bine nici când se cânta

„Mână birjar și dumă-n noapte,

Cât mai departe, oriunde ar fi!”

pentru că pe atunci ei, probabil erau ... caii ...

   Așa crede un om, de pe stradă ...