Nu-i despre Paul Goma!

   Am recitit după multă vreme Soljenițin: „Arhipelagul gulag”, cutremurător exemplu de ipocrizie și inchiziție în plin secol 20 m-a impresionat din nou dar, nu atât de mult ca prima dată.

   De ce?

   Poate pentru că documentele ce compun acest documentar literar îmi erau deja oarecum cunoscute? Poate, dar cred că este o altă explicație: fenomenul Pitești depășește în duritate tot ce descrie sovieticul Soljenițin în cartea sa!

   Și nu numai fenomenul Pitești!

   Am avut aceeași surpriză de proporții constatând că singurul personaj neînduplecat în credința, menirea și meseria lui este un spion ... român (Vladimirescu – cu siguranță dacă personajul este real, numele este conspirativ), am avut aceeași încrâncenare recitind ce-i poate face omul omului, am reacționat zic eu normal dar cu o oarecare reținere, aflând în ce mod comuniștii români, cei pe care unii îi regretă astăzi, au imitat comuniștii sovietici, am înghețat gândind o simplă paralelă între Belomor Kanal și Magistrala Albastră, am înțeles în sfârșit modelul urmat de așa zișii români stăpâni de lagăre și abia acum am înțeles înțelesul neînțelesului cântec pseudo lăutăresc „La Chilia-n port”!

   Totul te înspăimântă ... totul!

   Însă, cel mai tare mă înspăimântă faptul că Alexandr Soljenițin rămâne, până-n măduva oaselor lui ... rus! Atențiune, rus nu sovietic! Soljenițin nu își critică țara și nici concetățenii, Soljenițin critică doar niște concetățeni, de multe ori ne-ruși, Soljenițin critică pentru ochii occidentului plătitor și laudă pentru pravoslavnicii de rând! Cine are răbdare să parcurgă și alte scrieri ale aceluiași, va constata că medicii ruși sunt plini de abnegație, că tot ce înseamnă clasă muncitoare în Rusia este ceva ieșit din comun, că oamenii au o educație absolut admirabilă și că își acceptă soarta fără crâcnire, urcând spre ceruri pe aripile unui fatalism rusesc văr bun cu idiotul cioban din Miorița!

   Într-un cuvânt, Soljenițin ne spune că poporul este bun, că rusul (vorba lui Paul Goma) și-ar da și sufletul pentru tine, dar că trebuie să respecte ordinul, ordin care pentru el este sfânt! Adică, așa cum am aflat de la Paul Goma (Din calidor) „suflețelul meu, eu te iubesc, dar trebuie să te omor!”

   În realitate, după ce a trecut timpul și ne-am mai luminat și noi, lucrurile s-au limpezit: o fi fost Soljenițin dizident, dar prea a folosit regimului sovietic care dorea o cât mai definitivă și rapidă de-stalinizare încât să mai credem că nu a lucrat și el la ordin!

   Venind spre vremurile noastre, nu vă recomand să citiți un alt autor rus, și el plecat de la pieptul iubitoarei maici Rusii, un autor pe numele lui Andrei Makine, premiat pentru „Testamentul francez” pentru care a primit Premiul Goncourt: acest Makine, scriind într-o franceză net superioară macronezei lui Macron, are grijă să nu spună mai nimic despre el dar să laude rușii și Rusia printre rânduri. În general, același tip de fatalism îl însoțește și pe el.

   Este evident că arta și cultura de tip rusesc au un farmec aparte, au un parfum aparte, au un stil aparte. Este evident că filmul rusesc se supune acelorași reguli. Este evident că Tarkowski se putea naște în SUA dar Tarantino niciodată în Rusia!

   Ω

   Toate astea și multe altele, mă fac să mă întreb, dacă nu cumva mulți dizidenți sovietici pe vremuri și ruși astăzi au fost și sunt dizidenți cu ordin de la direcțiune: nu de alta, dar Rusia nu face economii când vine vorba despre propagandă – „Muzica unei vieți” a numitului Andrei Makine nu este altceva decât o propagandă străvezie pentru „sufletul rus” iar „Femeia care așteaptă” o completare a ideilor de abnegație pentru patria mult iubită, de patriotism, de sacrificiu în slujba țării și a conducătorului iubit!

   Este ciudat că asemenea scrieri pot fi publicate numai pentru „valoarea” lor, valoarea fiind un cuvânt pus între ghilimele.

   Ar trebui să fim mai atenți cu ceea ce înghițim, chiar venit pe filieră occidentală: să nu uităm că vestul european nu ne cunoaște nici astăzi, nu ne înțelege nici astăzi și că dacă de mult, odată, a greșit și s-a entuziasmat în fața exotismului lui Panait Istrati sau a noutății lui Tzara, astăzi asemenea greșeli nu se mai fac!

   Sau se fac mercantil ... Paul Goma cu o mică subvenție dată unde trebuie era un gigant pe lângă ne-au lăsat să citim autorii și ruși și dizidenți!

   Așa crede un om, de pe stradă ...