Vocația Maglavitului

   De când e lumea și pământul, românului i-au plăcut minunile: că a fost nu știu ce sfânt stâlpnic ori amărâtul de Petrache Lupu, că vorbim despre sanctificatul fără voie Arsenie Boca ori despre Simona Halep, manifestările sunt aceleași la Constanța ori la moaștele sfintei Paraschiva (Paraschevva?) de la Iași! Este interesant de urmărit reacția publicului votant la apariția sfintelor moaște, începând cu puhoiul mulțimii de pe drumul Maglavit-ului și sfârșind cu procesiunea șușanistică de pe bulevardul Tomis din Constanța! Să nu uităm și refrenul politico religios al sfârșitului de secol XX, anume „iliescu apare, soarele răsare”!
   Dacă în simțirea religioasă înțeleg cum de-și face loc simțământul miracolului, în sport de exemplu, nu mai pricep nevoia de adulare a unui sfânt de moment! Sau, ca să o înțeleg, o așez în rândul șușanelelor de doi bani, o pun alături de mintea taximetristului care pentru că afișează fotografia intitulată „icoana sfântului Arsenie Boca” își închipuiește că are voie să fie grobian și să mă/ne fure!
   Avem nevoie de minuni și de sfinți?
   De ce nu ne închinăm strungarului care face trei șuruburi în plus?
   Sau zidarului care a mai așezat două cărămizi?
   Ori șoferului care nu face accidente?
   De ce nu-i facem statuie lui Dumitru Prunariu?
   Pentru că nu înțelegem ce fac oamenii ăștia la locul lor de muncă?
   Pentru că ne închipuim că noi toți, cu cățel, cu purcel și cu jurnalist politic ne pricepem la tenis de câmp (deși mă îndoiesc că este așa)?
   Să rămânem la tenis însă: același sistem ce ar fi făcut din localitățile natale ale lui Nadal, Federer, S+V Williams, Djokovic, etc, etc?
   De unde vine această nevoie viscerală de adulare și șușanelizare?
   Ce făceam noi dacă un român aseleniza?
   De unde atât de multă proastă creștere și prost gust?
   De când este „Simona noastră” din moment ce ea a muncit pe brânci și familia a jucat la loteria talentului finanțând-o în vreme ce noi nu am contribuit nici măcar cu un oftat?

   Ω

   Îmi pare rău să vă plictisesc dar ne întoarcem la educație: suntem prost educați de școală, suntem prost educați de internet, suntem prost educați de pseudo prietenii din spațiul virtual, suntem prost educați de muzica pe care o ascultăm și de cărțile pe care nu le citim, de nivelul vocabularului folosit și de mulțimea de înjurături care de înconjoară în viața de zi cu zi!
   Suntem tributari unor imbecili care ne conduc crezând că

„orice evaluare evaluează pe subiectele pe care examenul le presupune, în evaluarea respectivă”,

fiind supărați că

„dumneavoastră puneţi întrebări când omul este cu gândul în altă parte sau când nu este cu gândul în altă parte”!

   Atâta timp cât pe ăștia-i lăsăm să ne conducă, avem soarta pe care o merităm și ne bălăcim în proasta creștere care ne satisface!

HAI EKATERINKA, MINISTRA NOASTRĂ!