Se tot agită spiritele în legătură cu salariile din sistemul bugetar, vorbind la grămadă despre salarii, sporuri, procente și pensii cumulate cu toate astea. Este normală debandada la care s-a ajuns, este normală din moment ce fiecare partid ajuns la putere a crezut că poate cumpăra bugetarii prin acordarea de venituri suplimentare și închiderea ochilor la unele mici șmecherii. Din categoria închis ochii, face parte chestia aia cu calculatul pensiei nu la contribuție ci la VENITUL din ultimul an sau o altă perioadă de timp, fără a specifica ce anume compune acel venit! Tot din categoria asta a făcut parte și șmecheria pesede cu salariile stabilite de fiecare primar în parte, lucru ce a făcut ca în unele commune modeste primarul să aibă un salariu astronomic iar banii să se termine până-n vară! Tot din categoria șmecherii pentru un bugetar fericit face parte și acordarea de sporuri, asta fiind secțiunea cea mai nostimă dintre toate, ajungând ca sporurile să fie mai importante decât salariile și să majoreze substanțial veniturile unor angajați pentru treburi pe care nu le fac niciodată sau ar fi comun să le facă: am mai dat exemplu lucrul pe calculator, pentru care la stat se primește spor iar la particular, lipsa cunoștințelor de PC te împiedică să te angajezi!
Așadar, ce se poate face pentru ca bugetarii
să fie în continuare fericiți? Este simplu, se mai pot inventa zile libere, se
mai pot inventa sporuri pentru zile libere, se mai pot inventa sporuri pentru prea
multe sporuri, etc, etc, etc.
Dar, ce se poate face pentru ca bugetarii să
fie în continuare fericiți în limite rezonabile și angajații de la privat să mai
respire puțintel chiar fiind departe de fericirea celor de la stat?
Răspunsul poate fi de o simplitate
dezarmantă: se poate face o grilă unică pentru salarizarea personalului plătit
din bani publici! Grila respectivă poate avea, să zicem, zece trepte: zece este
doar un exemplu, pot fi o sută de trepte sau numai două, depinde de ce crede
legiuitorul și ministerul muncii! Acum, cel mai mic salariu poate fi SALARIUL
MINIM PE ECONOMIE iar cel mai mare, SALARIUL PREȘEDINTELUI REPUBLICII: trebuie
să înceteze șmecheria cu diurne, solde, salarii, indemnizații și alte avioane
care doar maschează niște șmecherii! De exemplu, militarii, pentru că au soldă
și nu salariu, se raportează la un alt sistem de calcul al pensiei decât restul
angajaților, indemnizația nu este salariu, etc, etc. odată ce se renunță la
acest talmeș balmeș și se înlocuiește cu denumirea unitară și coumnă de – să zicem
– salariu – se poate trece la calcularea salariului meritat pe trepte de necesitate,
performanță și eventual vechime, deși povestea cu vechimea este discutabilă,
pentru că de obicei, odată cu vechimea vine și promovarea în funcție. Așadar,
dacă un începător are stabilit un salariu de 1 SME (salariu minim pe economie),
șeful statului are 10 SME (repet, sunt doar exemple). Acum vine partea
interesantă, pentru că statul singur știe ce nevoi are, așa că legiuitorul va
stabili nu numai valoarea salariului ci și numărul de salarii dintr-o anumită
treaptă de salarizare: șefii celor două camere, sunt în număr de doi și vor
avea un salariu de 9 SME. Se mai încadrează cineva în această treaptă de
competență și necesitate pentru statul român? Da, încă să zicem, cinci: șeful
curții de conturi, al curții constituționale, etc – așadar, pot fi șapte
salarii de câte 9 SME. Câți pot fi miniștri cu 8 SME și cine este în rând cu ei
ca pregătire și importanță pentru stat? Directorul institutului de la Măgurele,
șeful RAR, șeful Apelor Române, un total de 50 de funcții cu un asemenea
salariu! Iar între aceste trepte, spațiul poate fi împărțit într-un infinit
număr de grade ce pot fi câștigate prin competență, vechime sau amândouă! Sporurile
salariale trebuie să dispară, ele făcând parte din salariul de încadrare al
persoanei angajate: știu că un mecanic de metrou va lucra în subteran, așa că
salariul lui este din start cât trebuie și nu o sumă oarecare la care îi mai dau, dacă face frumos, niște bani … dacă nu face frumos și nu aduce nici
damigeana de la țară, nu-i mai dau … Astfel, funcționarii din birouri știu de
la bun început că nu vor avea salariul mecanicului decât dacă vor lucra în
locul lui sau alături de el în subteran! În felul acesta nu se controlează numai
banii consumați cu sistemul public ci și numărul de angajați pe care-i are
statul, număr care pare a fi destul de fluid … De aici rezultă și un sistem de pensii cu cheltuieli anticipabile, fondat pe principiul contributivității și cam atât (mult câștigi, mult contribui, multă o să-ți fie pensia - puțin câștigi, puțin contribui, puțină-ți va fi și pensia): pensiile speciale trebuie să se acorde spionilor reveniți în patrie după ce au servit țara 40 de ani în străinătate și nu primarilor pentru că sunt ai cui trebuie!
Ω
Să fie atât de greu? Să fie imposibil de stabilit
o lege pentru toți? Nu se poate sau nu se vrea? Dacă nu se poate, de ce? Dacă nu
se vrea, de ce? În momentul în care salarizarea bugetarilor se va face într-un
asemenea mod clar și transparent, oamenii ar ști bine că peste doi ani pot
trece la gradația doi, că dacă își termină școala pot accede la treapta patru,
că viitorul este așa și pe dincolo și că bine ar fi să nu depășească rata de x
€ la creditul pentru casă: în final, asta trebuie să fie siguranța din mediul
public, iar cui nu-i convine, îi urăm pentru un maximum de fericire bun venit
în sistemul privat! Țara este tot o firmă, mai mare și mai complicată poate,
dar tot un fel de firmă este: guvernanții trebuie să aplice sistemului public
mecanismele mediului privat: atâta tot ar fi suficient într-o primă fază
pentru ca lucrurile să meargă mai bine! Așa se gândește un om, de pe stradă …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu