Faceți căutări pe acest blog

luni, 12 octombrie 2015

„Zdrobite cătușe în urmă rămân ...

  
În frunte-i mereu muncitorul
Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul!”


   Populația cu nostalgii și pensie mică sau deloc, s-a îmbulzit pe 11.10.2015 să arate și să dreagă și să ne învețe! Am aflat din nou, cu nețărmurită satisfacție și deplină mulțumire că ei, oamenii muncii din fabrici și uzine, de la orașe și sate, de pe ogoare și din mine, EI deci, au votat pentru un viitor mai bun, pentru cel mai iubit dintre ..., pentru țară, pentru (a se citi cu glas lacrimogen)
ROMÂNIA!
   Într-un târziu, după ce au încetat știrile orgasmico orgiastice, am început să ne ștergem lacrimile de satisfacție și, văzând mai clar, am început să gândim! Asta în contrast cu miile și miile de votanți entuziaști care ... care au plecat destul de dezamăgiți acasă: alegeri ca pe vremea PCR, cu candidat unic, campanie ca pe vremea PCR, nu tu un mic, nu tu o bere ...

   Așadar: am avut ocazia să vedem la TV unii membri de „comisii electorale” (de unde și până unde?) reproșând plini de aplomb reporterilor că încalcă „legea electorală”!?!?! Cum adică, se încalcă legea electorală la alegerea unui președinte de asociație de proprietari?
   Buuun, am mai văzut o organizare de zile mari și, nu pot să nu mă întreb pe banii cui s-a făcut și dacă au fost închiriate (și contra ce sume!) sediile în care s-a votat!
   Însă, cel mai important lucru dintre toate: am văzut peste 400.000 de suflete care au ales zdrobitor un posibil viitor întreținut al statului! Vreau să spun că nimeni nu s-a întrebat dacă nu cumva justiția are dreptate și „dragă liviule” este un infractor ordinar care va ajunge să primească pachet! Și chiar dacă nu fi-va cu executare, pe nea nelu îl deranjează votul direct în partid (este mai greu de controlat, îți trebuie livii dragni pentru asta) și nu faptul că șeful odiosului din descendența PCR FSN PDSR PSD poate fi un
INFRACTOR CONDAMNAT!
   Asta nu pot înțelege: cum pot oameni care au leșinat cu spume la gură vorbind despre respectarea statului de drept și modelul marțian să nu vadă și să nu înțeleagă faptul că Doftana și Rahova nu merg împreună?
   Cum de nu reușesc să vadă că până și nemernicii ăia de-ai lui Dej au făcut pușcărie
PENTRU MOTIVE POLITICE, DECLARAT POLITICE,
ȘI NU PENTRU INFRACȚIUNI DE ORDIN ECONOMIC
SAU ORGANIZATORIC!
   Nu-mi vine să cred că tocmai nea nelu, somnul Olteniței al rațiunii și al națiunii, poate trece cu vederea un aspect atât de important ca eligibilitatea noului șef PSD pentru câțiva ani de regim strict!

   Ω

   Istoria (chiar și cea a PCR) trebuie cunoscută pentru că poate fi plină de învățăminte: valabil pentru alfabetizați, că pentru ceilalți este suficient buletinul de vot ...

Trăiască, trăiască Republica noastră,
În marș de năvalnic șuvoi;
Muncitori și țărani și ostași
Zidim România Republicii noi.
În lături cu putredul vechi stăvilar
E ceasul de sfântă’ncordare
Unirea și pacea și munca-i stegar’
Republicii noi populare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu