Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 24 februarie 2021

AJUNGE!

   La început, au fost vaccinați cei din sănătate: erau în prima linie, etc, etc ... și eroi pe deasupra!

   Apoi, au fost vaccinați „esențialii” și au început și administrarea la persoanele de perste 65 de ani.

   În continuare, apar tot felul de esențiali: funcționari care nu au nici o treabă cu boala, cadre didactice care au refuzat să predea online, gunoieri (chiar merită!), polițiști, amante și amanți, piloși și alții.

   Un medic s-a supărat și a aruncat vaccin nefolosit și nu i-a făcut nimeni nimic.

   După asta, aflăm cu satisfacție despre medicii de familie că:

„Este vorba despre o plată suplimentară pentru o muncă suplimentară. Vorbim de programare, de informare si de monitorizarea pacienților. Aceasta plată va fi de 30 de lei pentru fiecare pacient, acolo unde medicul îl programează pe pacient, iar pacientul merge și se vaccinează. Când, din lista totală de pacienți eligibili pentru vaccinare se trece de pragul de 50%, plata se face cu 50 de lei per pacient”!

   Iar cei care vor fi în centrele de vaccinare, în afara programului de lucru, vor primi urmatoarele sume brute:

– 100 lei/ora pentru medici;
– 50 lei/ora pentru asistenti medicali;
– 25 lei/ora pentru registratori.

   Toate declarațiile sunt ale ministrului sănătății V Voiculescu.

   Acum, să tragem linie și să vedem cum stăm: ei, au grijă să se vaccineze, ei au grijă să fie esențiali: poate că așa este bine, nimic de zis. Dar de ce tot ei hotărăsc să se plătească suplimentar ei între ei pentru lucruri care cad în sarcina lor ca îndatorire de serviciu? De ce este necesară plata suplimentară a personalului medical? De ce trebuie plătit suplimentar medicul de familie ca să te programaze când marea lor majoritate, a medicilor de familie vreau să spun, mai mult decât luat tensiunea și direcționat către un alt medic nu fac? De ce cadrele didactice sunt plătite să facă meditații cu copiii pe care nu i-au școlit online? De ce? Nu mai există îndatoriri de serviciu? Salariile se iau pentru simpla existență?

  

   Actualul guvern se plânge de sporurile date pentru sporuri dar continuă să îmbuibe sistemul public cu bani nemeritați, cu sume consistente, uitând că în final sunt angajații noștri și că în toată lumea sunt plătiți ca să se găsească în slujba societății și nu ca la noi, unde societatea pare a exista numai pentru bunăstarea lor! M-am săturat de modul ăsta de spoliere a bugetului, m-am săturat de jaful la care suntem supuși, m-am săturat să mi se tot facă chip cioplit și să mi se și ceară să mă închin lui! Rușine, rușine, rușine! Deschideți granițele pentru medici din Moldova, Ucraina, Bangladesh sau Pakistan, oameni care ar face temenele pentru banii pe care-i înghit lacomii noștri medici nemulțumiți, lăsați piața muncii liberă și să-i vedem atunci cum plâng falșii eroi cu buzunarele doldora!

   Îmi pare rău că o spun, dar v voiculescu este, pentru mine cel puțin, o mare dezamăgire, pare a ști numai să cheltuiască în folosul sistemului de sănătate și ... cam atât! Suntem tare mândri de felul în care merge vaccinarea dar, un calcul sumar ne arată că la o populație de circa 19 milioane conform listelor de votare, cam 70% vaccinați la ritmul de astăzi (30.000/zi) ar însemna cam 445 de zile! Adică noi, ăștia care susținem eroii din spitale, primării, prefecturi, ministere, etc, etc, trebuie să așteptăm un an și jumătate pentru a se obține vaccinarea majorității populației în speranța că ne vom putea reîncepe viața de acolo de unde ne-a fost fracturată în 2020? Sunteți chiar nebuni? Ce urmează, să fim ținuți la gard pentru că nu am apucat să fim vaccinați? Suntem buni de plătit taxe și impozite, suntem buni să susținem putorile de eroi, suntem buni să alegem dar nu suntem buni să fim vaccinați? Penibil, absolut penibil! Așa gândesc mulți oameni de pe stradă!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu