Entr`acte: Isus al meu

   În lumea în care am fost conduși să trăim, în săptămâna cunoscută drept „a patimilor”, majoritatea – ca să nu spun toți – creștinii pe care-i cunosc sunt foarte preocupați de locul în care vor petrece Paștele: și cam atât ... Ce semnifică Paștele creștin, ce s-a petrecut în legenda, mitul, povestea sau realitatea biblică, vezi dumneata, contează mult, muuult mai puțin. Din păcate, cred că un test scurt, făcut pe stradă, ne-ar îngrozi prin rezultatul lui: majoritatea celor întrebați ar răspunde probabil printr-un ridicat din umeri sau prin deja cunoscuta lozincă „a înviat”! Ce s-ar fi petrecut atunci, nu este treaba credincioșilor, nu este treaba bisericii, nu este treaba creștinilor pare-se, așa că an de an Isus-ul fiecăruia dintre noi este, mai ales de Paște dar și de Crăciun, din ce în ce mai singur și mai însingurat, nu pentru că El s-ar depărta de noi ci pentru că noi ne rupem de el, păstrând niște false bune raporturi cu biserica, uitând Dumnezeul credinței noastre! Tocmai din această cauză, în aceste zile, îmi permit să vă recomand să luați contact cu „Isus al meu”! Nu, nu mi-am cumpărat eu un Isus personal, nici nu s-a băgat Isus la vreun magazin: este vorba despre cartea „Isus al meu” a lui Gabriel Liiceanu. Respectiva lucrare, scrisă încântător de cursiv, simplu și clar, un exemplu de limbă română frumoasă și curată, nu face altceva decât să analizeze critic relația noastră cu Dumnezeul creștinilor, relația mea, a dumitale, a societății, a statului, a bisericii, a filosofiei și chiar a literaturii! Autorul, într-un exercițiu de simplitate, recurge la martori privind relația cu credința, martori mergând de la sfinții părinți și sfârșind cu filosofii moderni. Vă rog să nu scăpați ceea ce pare doar o nuanță, anume relația cu CREDINȚA și nu cu biserica, în special cu cea ortodoxă.

   Vă recomand lucrarea aceasta cu multă căldură, nu este o analiză anti credință, nu este nici pro credință, nu este o analiză critică la adresa creștinismului, este o privire a întregului credinței creștine de-a lungul timpului și în special astăzi, când dacă Isus chiar ar veni pentru a doua oară pe pământ, ar găsi pământul gol pentru că noi am fi cu toții la mall! Așadar, Gabriel Liiceanu ne lasă libertatea de a ne alege singuri Isus-ul: al dumitale poate este prin magazine, al altcuiva poate este prin plimbări și pe plaje, al altuia poate este în strană ascultând slujba celui pe care-l crede reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ! Suntem liberi să ne alegem fiecare acel Isus care ne reprezintă sau credem noi că ne reprezintă în timp ce dumnealui, în urma analizei de mai sus, hotărăște care Isus i se potrivește și nu încearcă să ni-l impună și nouă, celorlalți!

   Ω

   Isus al meu, sau al dumitale sau al altora, este dar acest Isus credința noastră adevărată? În ce relație suntem noi cu El sau cu tatăl ori cu Sfântul Duh, în ce relație suntem noi toți, toată societatea de la nașterea creștinismului și până astăzi cu dumnezeirea și cu tot ce înseamnă ea? Astăzi, dacă ar reveni, Isus ne-ar convinge sau cum spune titlul unui roman al lui Kazantsakis, l-am răstigni a doua oară? Citiți cartea, vă va lumina și vă va folosi, mai ales că este scrisă ca o delicatesă literară! Așa crede un om, de pe stradă ...