Cui folosește?
Asistăm la umflarea mușchilor: nu este prima dată în istorie când națiunile, prin conducătorii lor vremelnici, se bat cu pumnii în piept și-și arată colții una alteia! Nu, nu este prima dată, am mai văzut sau am mai auzit despre asemenea momente de nebunie!
Acum, problema este că nu mai poate fi vorba despre un război regional sau local: în acest moment, dată fiind implicarea celor două superputeri mondiale, războiul nu poate fi decât mondial! Dar mondial de adevăratelea, nu ca bercea, cumătrul știm noi cui!
Să revenim.
Pe vremea Ecaterinei zisă și cea Mare, Rusia reușea să iasă la Marea Neagră. Nu că până atunci nu avusese acces, dar acum stăpânea deplin litoralul ei nordic. Iar Rusia, deși Napoleon încă nu apucase să postuleze acest adevăr, a intuit că stăpânirea lumii - mă rog, a lumii de atunci - este strâns legată de stăpânirea punții înguste dintre Mediterană și Marea Neagră! Drept care, au început să se întărească în zonă: astfel a apărut baza militară din Crimeea, astfel au fost mutați sau stârpiți tătarii de la Krâm, cei ce au dat numele zonei, astfel a ajuns ca flota Mării Negre să fie extrem de importantă pentru Sankt Petersburg. Puterea sovietică la rândul ei, a gândit la fel, dar, pentru a lăsa o impresie de libertatre și democrație socialistă - dar și pentru a câștiga un vot în plus la ONU - a lăsat Ukrainei un statut de „aproape” independență. Iar ceea ce atunci nu reprezenta decât o formă fără fond, a devenit după '90 o nevoie de libertate, o nevoie de limbă proprie, de monedă proprie, de politică proprie ... uitând că în realitate, Ukraina a fost permanent parte integrantă a Maicii Rusii, indiferent de numele pe care aceasta l-a purtat! Statele baltice, chiar dacă nu au putut fi încorporate ideologic la sânul muuult prea primitor al Moscovei, au fost „ajutate” să-și schimbe compoziția etnică, drept care nici acolo lucrurile nu sunt prea limpezi.
În concluzie ... noi vorbim despre Basarabia, despre Bucovina și ținutul Herța, dar și despre Cadrilater și, doar cu juma' de gură despre Maramureșul istoric ori insula Șerpilor; bulgarii, nu uită anul 1913 și se gândesc la Kostandja; sârbii visează la reîntregirea Banatului; ungurii, nu mai este nevoie să vorbim! Dar Basarabia? Provincia a aparținut în ultimele două secole Rusiei între 1812 și 1918, plus 1940 - 1941, plus 1944 - 1990 (să zicem), pentru ca apoi să fie republică independentă. României, aceeași provincie, i-a aparținut în aceeași perioadă de timp, între 1918 și 1940, și între 1941 și 1944. Credeți că etnic nu s-a întâmplat nimic acolo? Cu Bucovina, lucrurile stau asemănător, cu deosebirea că cea mai lungă perioadă de timp a aparținut Austriei (apoi Austro-Ungariei) care de fapt i-a și dat numele legat de pădurile de fag!
Așadar, toți cerem câte ceva, toți ne simțim îndreptățiți să căpătăm ceva, dar uităm că suntem victimele unei propagande răuvoitoare și periculoase.
Rușii de ce n-ar cere?
Ei de ce trebuie să uite că cele mai bune trupe călare ale armatei ruse erau furnizate de cazacii de pe Don?
Ei, care nu au cunoscut democrația nici cât România, de ce nu au voie să fie „proști” și să se lase conduși de propagandă?
Urmare a unei asemenea educații de doi bani, niște europeni adevărați - nu „țigani” ca noi - s-au grăbit să facă pasul spre răsărit, convinși fiind de ceea ce le arătau programele de știri, uitând ce doarme în spatele izbelor din cătunele populației vorbitoare de limbi slave! Au fost atât de bine informați - plătind bani grei pentru asta - încât nici nu au înțeles importanța structurii etnice a regiunii, deși după 1990, războaie duse de rusofoni s-au tot purtat! Atât de bine au înțeles fenomenul, încât au fost convinși că unul ori doi boxeuri sunt suficienți pentru smulgerea Rusiei Mici din bârlogul istoriei ei milenare alături de Rusia Mare!
Culmea, acești super europeni, au fost și sunt și astăzi convinși de adevărul lor artificial: îmi amintesc de episodul de la Nicopole (1396), atunci când un sălbatic cum era Mircea, voievod al sălbaticilor de la Dunăre, a încercat să explice super occidentalilor cum luptă otomanii (pe care, el personal, îi cam caftise de câteva ori!), dar a fost luat în râs! Rezultatul luptei de atunci, se cunoaște și, o mie de vorbe doi bani nu mai fac!
Sperăm să nu se întâmple și astăzi la fel: ar fi mult mai tragic!
Cele două tabere par a se găsi într-un oarecare echilibru, destul de fragil și de periculos: dacă din punct de vedere global, NATO pare a fi mai puternică, aici unde ne doare pe noi cu siguranță Rusia este mai tare. Cele două tabere se privesc și se amenință pe muțește, cu pumnul ridicat, lăsând de înțeles că ar sări oricând la bătaie: rămâne de văzut cu cine va ține elevul mai mare, ăla de la Beijing, că pe el toată lumea pare a-l fi uitat - și nu credem că este chiar bine!
Cine-i Jane sau Ivana, suntem lămuriți!
Cine-i Tarzan sau King Kong, ne este indiferent: totul este să stea cuminți și, chiar dacă-și bat pieptul cu pumnii deranjând jungla globală, ne dorim să nu dea cu pietre!
Asistăm la umflarea mușchilor: nu este prima dată în istorie când națiunile, prin conducătorii lor vremelnici, se bat cu pumnii în piept și-și arată colții una alteia! Nu, nu este prima dată, am mai văzut sau am mai auzit despre asemenea momente de nebunie!
Acum, problema este că nu mai poate fi vorba despre un război regional sau local: în acest moment, dată fiind implicarea celor două superputeri mondiale, războiul nu poate fi decât mondial! Dar mondial de adevăratelea, nu ca bercea, cumătrul știm noi cui!
Să revenim.
Pe vremea Ecaterinei zisă și cea Mare, Rusia reușea să iasă la Marea Neagră. Nu că până atunci nu avusese acces, dar acum stăpânea deplin litoralul ei nordic. Iar Rusia, deși Napoleon încă nu apucase să postuleze acest adevăr, a intuit că stăpânirea lumii - mă rog, a lumii de atunci - este strâns legată de stăpânirea punții înguste dintre Mediterană și Marea Neagră! Drept care, au început să se întărească în zonă: astfel a apărut baza militară din Crimeea, astfel au fost mutați sau stârpiți tătarii de la Krâm, cei ce au dat numele zonei, astfel a ajuns ca flota Mării Negre să fie extrem de importantă pentru Sankt Petersburg. Puterea sovietică la rândul ei, a gândit la fel, dar, pentru a lăsa o impresie de libertatre și democrație socialistă - dar și pentru a câștiga un vot în plus la ONU - a lăsat Ukrainei un statut de „aproape” independență. Iar ceea ce atunci nu reprezenta decât o formă fără fond, a devenit după '90 o nevoie de libertate, o nevoie de limbă proprie, de monedă proprie, de politică proprie ... uitând că în realitate, Ukraina a fost permanent parte integrantă a Maicii Rusii, indiferent de numele pe care aceasta l-a purtat! Statele baltice, chiar dacă nu au putut fi încorporate ideologic la sânul muuult prea primitor al Moscovei, au fost „ajutate” să-și schimbe compoziția etnică, drept care nici acolo lucrurile nu sunt prea limpezi.
În concluzie ... noi vorbim despre Basarabia, despre Bucovina și ținutul Herța, dar și despre Cadrilater și, doar cu juma' de gură despre Maramureșul istoric ori insula Șerpilor; bulgarii, nu uită anul 1913 și se gândesc la Kostandja; sârbii visează la reîntregirea Banatului; ungurii, nu mai este nevoie să vorbim! Dar Basarabia? Provincia a aparținut în ultimele două secole Rusiei între 1812 și 1918, plus 1940 - 1941, plus 1944 - 1990 (să zicem), pentru ca apoi să fie republică independentă. României, aceeași provincie, i-a aparținut în aceeași perioadă de timp, între 1918 și 1940, și între 1941 și 1944. Credeți că etnic nu s-a întâmplat nimic acolo? Cu Bucovina, lucrurile stau asemănător, cu deosebirea că cea mai lungă perioadă de timp a aparținut Austriei (apoi Austro-Ungariei) care de fapt i-a și dat numele legat de pădurile de fag!
Așadar, toți cerem câte ceva, toți ne simțim îndreptățiți să căpătăm ceva, dar uităm că suntem victimele unei propagande răuvoitoare și periculoase.
Rușii de ce n-ar cere?
Ei de ce trebuie să uite că cele mai bune trupe călare ale armatei ruse erau furnizate de cazacii de pe Don?
Ei, care nu au cunoscut democrația nici cât România, de ce nu au voie să fie „proști” și să se lase conduși de propagandă?
Urmare a unei asemenea educații de doi bani, niște europeni adevărați - nu „țigani” ca noi - s-au grăbit să facă pasul spre răsărit, convinși fiind de ceea ce le arătau programele de știri, uitând ce doarme în spatele izbelor din cătunele populației vorbitoare de limbi slave! Au fost atât de bine informați - plătind bani grei pentru asta - încât nici nu au înțeles importanța structurii etnice a regiunii, deși după 1990, războaie duse de rusofoni s-au tot purtat! Atât de bine au înțeles fenomenul, încât au fost convinși că unul ori doi boxeuri sunt suficienți pentru smulgerea Rusiei Mici din bârlogul istoriei ei milenare alături de Rusia Mare!
Culmea, acești super europeni, au fost și sunt și astăzi convinși de adevărul lor artificial: îmi amintesc de episodul de la Nicopole (1396), atunci când un sălbatic cum era Mircea, voievod al sălbaticilor de la Dunăre, a încercat să explice super occidentalilor cum luptă otomanii (pe care, el personal, îi cam caftise de câteva ori!), dar a fost luat în râs! Rezultatul luptei de atunci, se cunoaște și, o mie de vorbe doi bani nu mai fac!
Sperăm să nu se întâmple și astăzi la fel: ar fi mult mai tragic!
Cele două tabere par a se găsi într-un oarecare echilibru, destul de fragil și de periculos: dacă din punct de vedere global, NATO pare a fi mai puternică, aici unde ne doare pe noi cu siguranță Rusia este mai tare. Cele două tabere se privesc și se amenință pe muțește, cu pumnul ridicat, lăsând de înțeles că ar sări oricând la bătaie: rămâne de văzut cu cine va ține elevul mai mare, ăla de la Beijing, că pe el toată lumea pare a-l fi uitat - și nu credem că este chiar bine!
Ω
Cine-i Jane sau Ivana, suntem lămuriți!
Cine-i Tarzan sau King Kong, ne este indiferent: totul este să stea cuminți și, chiar dacă-și bat pieptul cu pumnii deranjând jungla globală, ne dorim să nu dea cu pietre!
NICIODATĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu