(Pe) trecerea timpului la indo-români

   Am privit cu atenție oamenii care mă înconjurau: unul, cu pantaloni sub genunchi și sub burtă, într-un maieu murdar, chicotea ca prostu` la vederea oricărei fete/femei - era beat. Una, siliconată și exagerat de decoltată, își arăta pieptul în speranța că va impresiona pe cineva - în lumea de astăzi, când femeile mai au puțin și vor merge goale pe stradă, greu mai găsești ceva să te evidențiezi. Dintr-un colț, am auzit un june semiras vorbind la telefon - bineînțeles foarte tare și cu nelipsita „ce p... mea” în gură din zece în zece secunde.
   Am înțeles că nu este suficient să-mi privesc concetățenii, că ar fi imposibil să-l iau pe fiecare în parte și că ar fi bine să găsesc o modalitate de a-i categorisi.
   Să încep după pistoale? Nu, arme au la vedere doar câțiva, așa că nu ține.
   S-o iau după încălțări? Zis și făcut ... cu ce se mai încalță astăzi românii? Mă uit și văd o cucoană îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, fardată strident și cu un fel de cutie aurie în mână: este încălțată cu șlapi ... nici măcar șlapi cu Swarowski, șlapi din cei mai ordinari! Un bărbat trecut de prima tinerețe îmi tot defilează prin față, indiferent la disconfortul pe care-l produce altora: „domnul” acesta poartă papuci din piele, probabil că s-a încălțat „de bine”. dar pantofi nu se mai poartă? Se pare că nu prea, din moment ce peste 90% dintre cetățeni umblă în papuci indiferent de locul în care merg, fie el operă, fie piața Matache!
   Continui să-mi analizez concetățenii: bărbații poartă pantaloni scurți sau semi scurți, femeile poartă pantaloni foarte scurți sau foarte scurți! Sunt la mare modă tatuajele de pe picioare, așa că este normal să și arăți ce literă sino-japoneză ți-ai trântit pe gambă ori ce dragon ți se așează pe pulpă! Ceea ce pe vremuri era apanajul pușcăriașilor, marchează astăzi pe viață o întreagă generație suficient de credulă ca să-și închipuiască permanența modei tatuajului!
   Dar mai sus, ce poartă oamenii noștri? 
   De regulă tricouri sau maieuri, chestii pe care musai și neapărat se observă desene sau înscrisuri dintre cele mai ciudate, multe nefiind probabil înțelese de posesori. O notă specială „doamnelor” care fac nu parada modei ci parada modei sutienelor: dacă o căcăcioasă de 12 sau 13 ani nu-și ia un aer blazat dintre o pereche de bretele care susțin două cupe supradimensionate pentru vârsta ei și umplute cu te miri ce, atunci părinții nu au motiv de mândrie, nu are de ce le crește inima`n piept!
   Era să uit: INDIFERENT DE MOMENT, O „DOAMNĂ” ÎȘI ARATĂ NEAPĂRAT BURICUL, EVENTUAL ȘI CERCELUL DIN BURIC!
   Dacă mai ridicăm puțin privirea, vom ajunge la partea oarecum importantă a fizionomiei compatrioților noștri: capul! Ei bine, dacă ești bărbat și nu ești ras în cap și cu o urmă de barbă, se cheamă că ai trăit degeaba! Unora, recunosc, le stă binișor sau chiar bine, dar cei mai mulți obțin doar niște fioroase figuri pocite, capete colțuroase și pătrate, mutre încruntate și întunecate ce par gata să-ți ia gâtul! Însă, bărbații adevărați nu se arată așa în lume, asta-i pentru „fraeri”, bărbații adevărați își expun pe pieptul păros și asudat câte un lanț zis din aur, gros ca cel de fântână și-și agită de zor cheile! Să mori de invidie, nu alta! Mai ales că se duc și la stilist și la make up artist și la epilat ... brrrr!
   Dar ele, „doamnele”?
   Ei bine, dacă ești cu adevărat o „doamnă”, nu te mai mulțumești cu silicoane, nu, nici gând: îți trebuie buze groase, de negresă, îți trebuie un aer blazat și scârbit, îți trebuie un păr negru ca cioara neapărat asortat la pantalonii (de firmă!) de training și la papucii cu strassuri! Și atât? Nu, sigur nu doar atât! Îți mai trebuie două râme lipite deasupra ochilor (ați observat că au toate aceeași formă?), îți trebuie OBLIGATORIU un machiaj ca de scenă cu condiția să fie strident și, neapărat, pentru întregirea tabloului general care spune că trăiește în opulența unei garsoniere din Ferentari ... (bat tobele acum) ... îi trebuie ... îi trebuie ... un ten de indo-română! Dacă nu are un aer indo-român (a se citi țigănesc) este o depășită d`aia proastă de are note mari la școală!   

   Privesc, mă amuz, înțeleg cât de indiană a devenit societatea românească, mai încasez un ghiont de la „domnul” care se tot plimbă, se ceartă doi taximetriști, unii strigă dintr-un capăt al sălii în altul și culmea, se și înțeleg ... stau și privesc ... și privesc ... și privesc ... și dintr-o dată, minunea se întâmplă! Se deschid porțile și încep să iasă, unul după altul, cei din a căror „vină” am făcut aceste mici observații: călătorii din zborul de Istanbul apar nădușiți, apar nervoși, apar obosiți, dar victorioși - au scăpat și au ieșit!

   Ω

   Am așteptat și eu dar și persoana pe care o așteptam, descărcarea bagajelor și punerea lor pe bandă: formalitățile cu actele au mers repede, dar bagajele au apărut după ... 70 de minute! 

DUPĂ 70 DE MINUTE!

   Indiferent ce se întâmplă în spate, indiferent de organizarea aeroportului Otopeni, indiferent de cât de multe avioane aterizează simultan, oare o oră și zece minute, nu este cam mult?

PARE-SE CĂ ÎN OPINIA ADMINISTRAȚIEI AEROPORTULUI RĂSPUNSUL FIRESC ESTE 

NU! 

DAR DACĂ TE PLICTISEȘTI DE PRIVIT ROMÂNII ȚIGANIZAȚI CARE UMPLU APROAPE ÎN TOTALITATE SALA DE SOSIRI, CE TE FACI?