Respectiva creație se numește „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” ...
Filmul a generat schimburi de replici, a produs o mini ruptură între susținătorii mareșalului și ceilalți, a provocat adică o nouă și totodată veche ierarhizare a masacrelor LOR contra masacrelor NOASTRE. Este una dintre rarele ocazii în care ni se spune în față că un omor sau un milion de omoruri reprezintă aceeași încărcătură de vină, că un omor nu se poate spăla cu altul dar nici cu un bine în contul acestuia.
Filmul, jucat pe alocuri cu naivitate (sunt convins că este voită!) demonstrează că românii și România nu au avut încă o discuție serioasă cu propria conștiință, demonstrează că necunoașterea istoriei te condamnă s-o retrăiești, demonstrează că lipsa de informație poate naște monștri la fel de mari ca somnul rațiunii.
Societatea românească este demontată și arătată așa cum este ea în realitate: cu pensionari care cred că știu totul numai prin prisma vârstei, cu români care se cred mai cu moț decât alți oameni care sunt țigani, cu un viceprimar care privește tâmp o chestie din care nu pricepe nimic după ce spune „MihaiL Eminescu”, cu relații de prost gust, cu vulgaritate, cu limbaj trivial, cu gunoaie, cu mizerie umană și, mai ales, cu necunoaștere mascată de clișee! Asta este partea cea mai dureroasă, clișeele care țin loc de învățătură și informație!
Filmul lui Radu Jude pare a încerca să demonteze un asemenea set de clișee cărora majoritatea românilor le-au căzut victime, clișee care din momentul distrugerii lor ar putea demonstra motivul pentru care unii președinți ai României au recunoscut că și noi am fost autori ai holocaustului.
Așadar, pe scurt, evenimentele (asta în cazul în care vă hotărâți să vedeți un film atipic):
- în octombrie 1941, armata română își stabilește comandamentul într-una dintre clădirile mari și frumoase ale orașului cucerit Odessa
- primar al Odessei fusese deja numit Gherman Pântea, un personaj care ar merita de unul singur mai multe filme și nu unul singur
- populația locală, după primele momente de teamă față de ocupanți, se liniștește și începe să colaboreze cu românii
- armata este informată de localnici că sub oraș sunt tuneluri pe care încă le folosesc partizanii și că mai multe dintre clădirile reprezentative ale Odessei sunt deja minate
- armata nu reacționează, nu dă crezare zvonurilor, nici măcar nu cercetează veridicitatea lor
- în 22 octombrie 1941, la ora 17.35, o explozie violentă a distrus sediul Comandamentului militar român şi al Diviziei 10 Infanterie. Au murit peste 100 de militari români şi germani, fiind decapitată astfel toată conducerea superioară română a administrației militare din Odessa
- pentru că trebuia găsit un vinovat și pentru că erau la modă atunci „jidanii”, conducerea de la București a ordonat represalii crunte împotriva acestora: surse diferite vorbesc despre cel puțin 18.000 de morți (uciși) și mai multe zeci de mii deportați (probabil tot în vederea uciderii lor)
- Gherman Pântea, primarul Odessei numit de ocupanți, lipsea în acel moment din oraș: întoarcerea lui în data de 24 octombrie a pus capăt masacrului declanșat de armată și a reîntors în Odessa coloanele cu deportați.
Ei bine, filmul lui Jude tratează de fapt momentul în care s-a dat ordinul din capitală și executarea lui pe teren: este trist că românilor li se ascunde propria istorie, este trist că suntem în continuare trimiși la Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare, este trist că nu vrem cu nici un chip să ne reconciliem cu trecutul nostru oricum a fost el! Reconcilierea cu trecutul, înțelegerea realității crude care spune că un masacru ca cel de la Odessa nu se șterge cu masacrul anti românesc de la Ip și Trăsnea, ne-ar ajuta probabil să ne împăcăm din nou cu vecinii, să nu mai fim dușmanii ungurilor și ai rușilor, să nu mai oftăm după Cadrilater, etc, etc, etc!
Ar fi bine să ne împăcăm cu trecutul așa cum este el, să reașezăm personajele istorice în contextul vremii lor, să ne asumăm măcar parțial și răul făcut de către strămoșii noștri și nu numai iluzoriul bine și ... și poate ne va fi mai bine!
Radu jude folosește mai multe clișee (de la tâmpele care ne conduc și până la nevinovăția mareșalului) tocmai pentru a lupta împotriva clișeelor culturale care ne guvernează celor mai mulți viața: filmul pare a spune „asta este, așa au fost vremurile, să încercăm să trăim mai departe știind ce s-a întâmplat și încercând să nu repetăm greșelile trecutului”!
Ω
Am impresia că prin reacția mulțimii în scenele de final, regizorul și scenaristul Radu Jude vrea să ne spună că nu așteaptă nici un fel de schimbare. că vom rămâne prizonieri ai clișeelor cu care ne-au obișnuit!
Un film dificil, despre un eveniment care ar merita o dezbatere publică: merită văzut!
EU PERSONAL AM FOST LA SALA MUZEULUI ȚĂRANULUI ROMÂN!
M-A UIMIT UN LUCRU, UN LUCRU PE CARE VREAU SĂ-L SPUN AICI:
ÎNTOTDEAUNA LA SFÂRȘITUL UNEI PROIECȚII, OAMENII, BUCUROȘI CĂ S-A TERMINAT TIRANIA LUI „SSST”, VORBESC, ÎȘI ÎMPĂRTĂȘESC IMPRESII SAU PUR ȘI SIMPLU REIAU CONVERSAȚII ÎNTRERUPTE DE FILM ORI ÎȘI SPUN PĂREREA DESPRE CE AU VĂZUT!
ACUM, LA SFÂRȘITUL FILMULUI, ÎN SALĂ A FOST
LINIȘTE!
P.S. Titlul poate părea deplasat și inutil de lung și, recunosc așa mi s-a părut și mie: după ce am văzut filmul, mi-am amintit de o altă realizare cinematografică cu un titlu la prima vedere imposibil, anume
„ATUNCI I-AM CONDAMNAT PE TOȚI LA MOARTE”!
Titlul filmului este potrivit!Merită văzut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu