Faceți căutări pe acest blog

marți, 13 aprilie 2021

Să presupunem ...

   Să presupunem că dumneata ai o fabrică. Nu contează dimensiunea și nici producția: pentru comoditate, să zicem că fabrica noastră produce cuie sau șuruburi sau potcoave, chiar nu contează! Ei bine, la un anumit moment, pe piață nu se mai cer potcoave mici, pentru ponei, dar a crescut cererea pentru potcoave mari, pentru cai. Dumneata, patronul fabricii de potcoave așadar, îl chemi pe șeful secției potcoave mici și-i spui că în urma schimbărilor pieței, fabrica nu va mai produce potcoave mici ci va trece la producția masivă de potcoave mari: asta cere piața, asta trebuie să-i dai, nu? Buuun ... Ce te aștepți dumneata, patronule, să facă șeful secției potcoave mici în situația asta? Ei? Bineînțeles, te aștepți ca el să ia imediat măsuri ca toată producția să fie schimbată cât mai rapid de la potcoave mici la potcoave mari, adică să treacă imediat de la nevoile poneilor la cele ale cailor masivi, de Meckelnburg, din ăia de trag singuri un car încărcat cu butoaie cu bere! Dar dacă șeful de secție îți spune că pe el nu-l interesează piața, că n-are chef, că el va face în continuare pe banii tăi, în fabrica ta, pe timpul și investiția ta cu oamenii plătiți de tine tot potcoave mici pentru că așa crede el că-i mai bine? Ce ai face dumneata, patronul, în această situație? L-ai da afară? Gândește-te bine, l-ai da afară? Sunt convins că după o eventuală reamintire a cererii inițiale, dacă acesta nu i-ar da curs, ar zbura de nu s-ar vedea! Este? Este!

   Păi dacă așa ar sta treaba în fabrica dumitale de cuie, șuruburi sau potcoave, de ce angajatul nostru al tuturor, directorul de la spitalul Foișor și-a permis să nesocotească ordinul patronilor săi și să împiedice schimbarea profilului spitalului când bolnavii de covid crăpau prin ambulanțe? Mai este el angajat? Nu a fost încă dat afară? Nu i s-a întocmit dosar penal pentru încercarea de zădărnicire, etc, etc? Dacă nu s-a întâmplat nimic din toate astea cu piciorologul șef de la Foișor, atunci toți cei aflați deasupra lui ierarhic trebuie să-și dea demisia sau să fie demiși!

  

   Vă rog să încercați să nu fiți părtinitori politic și să gândiți rațional: ministerul sănătății și PMB nu au cerut spitalului Sanador sau Regina Maria ori Medlife să-și schimbe profilul, ci unui spital pe care îl finanțăm noi toți, unui spital public! Cererea a fost făcută unui spital public, plătit din banii noștri, al cărui șef s-a opus pentru că ei, medicii, sunt – nu-i așa? – niște mici Dumnezei care au propriile interese, care nu se mai satură și care nu doar că nu execută ordinul venit de la cei care au cu siguranță o vedere de ansamblu ci mai și încearcă să provoace o stare de iritare și nemulțumire din nimic, mai exact dintr-un lucru care ulterior chiar s-a dovedit benefic prin ocuparea rapidă a locurilor ATI! Piciorologul șef al Foișorului ar merita – deși nu-i doresc – să sufere de covid sau să aibă pe cineva apropiat în situația asta și atunci să ne spună dacă merită să facă cinci minute pe vedeta urlătorilor din serviciul pseudo stăpânilor străzii! Dacă la potcoave sau cuie ori șuruburi șeful care nu-și asculta patronul era deja șomer, la Foișor cum stă treaba? Așa se întreabă un om, de pe stradă ...

Un comentariu:

  1. Dar dacă iti rupi piciorul ce cei face ?
    În țară asta sunt numai bolnavii de
    Covid?
    Ceilalți ce vor face?
    De ce nu au facut alte secții,De ce nu au construit NIMIC nou?

    RăspundețiȘtergere