miercuri, 28 iunie 2017

Paradoxul dreptei credințe

   Vă amintiți mișcarea aproape populară de acum câteva luni? Aceea care cerea parlamentului să definească familia ca uniunea dintre UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE și nu ca pe cea dintre soți?
   V-o amintiți cu siguranță, nu se poate altfel: amestecul bisericii ortodoxe, notoriu deja, a impulsionat strângerea de semnături, făcându-ne să părem în ochii lumii largi și occidentale drept un stat (aproape) teocratic și, cu siguranță, cu o intoleranță manifestă la problema homo.
   Timpul a trecut, semnăturile s-au strâns, biserica a exultat de satisfacție, societatea în ansamblul ei a răsuflat satisfăcută pentru că a rezolvat și ultima problemă importantă care-i mai rămăsese pe agendă, iar parlamentul a promis să „facă ceva”. 
   Cu asta, lucrurile au luat de fapt sfârșit: în urmă, a rămas impresia unei biserici atotstăpânitoare a ideilor de morală și moralitate, au rămas două extreme subțiri - una care le-ar pune triunghiul roz în piept și alta care-i felicită „pentru că au curajul să fie altfel” - și un gust amar că legiuitorul român n-a găsit cu cale să ne pregătească pâș pâș prin acceptarea unei uniuni civile în primă fază - totuși, după ani stați împreună, poate și bunurile trebuiesc puse laolaltă LEGAL! - pentru ca apoi, să se treacă la alte forme de „uniune” legalizată. 
   În sfârșit ... credința a învins! 
   Dreapta credință vreau să zic ...

   Timpul a trecut și, undeva în țară - nu are importanță unde - a fost descoperit un preot ortodox cu bube: slujește deși este de ani buni divorțat, a fost acuzat de diverse „mici greșeli” de-a lungul timpului, pentru ca acum, câteva înregistrări care par a nu lăsa loc de îndoială, 
să-l arate ca fiind 
PEDOFIL ȘI HOMOSEXUAL!
   Până aici, deși lucrurile sunt neplăcute, nu sunt noi: s-a mai întâmplat asta în toate credințele și, se va mai întâmpla!

   Problema mea, este alta, o problemă de înțelegere puteți spune și, nu greșiți dacă o faceți:
în fața instituției ortodoxe care anchetează pe linie bisericească modul în care s-a comportat respectivul preot, s-a adunat un grup de credincioși (probabil din localitatea unde acesta slujește) cerând iertarea păcătosului! 
   Atenție, nici o clipă nu au spus că ar fi nevinovat, nu asta clamează ei (nevinovăția!) ci iertarea păcatelor respectivului PEDOFIL HOMOSEXUAL în ciuda evidenței și a probelor, pentru faptul că ar părea un om bun!

   Unde este oare hotărârea aceea de a lupta împotriva „amorului grecesc”, unde este revolta aceea împotriva celor cu alte obiceiuri sexuale decât norma ortodoxă? Unde sunt semnăturile prin care se afurisesc cei ce „au curajul de a fi altfel”? De ce atunci erau răi iar acum acceptă monstruozitatea pedofiliei homosexuale (au existat tentative ale preotului cu mult înainte ca victima să împlinească 16 ani)?

   Nu mă înțelegeți vă rog greșit, nu iau apărarea nici uneia dintre părți, doar constat!

   Ω

   Se vede lipsa educației solide în România: 
DUBLA MĂSURĂ A DEVENIT O NORMĂ UNANIM ACCEPTATĂ, 
DE LA FOTBAL ȘI PÂNĂ LA POLITICĂ
DE LA BOR ȘI PÂNĂ LA BORDEL!
   Se jenează cineva pentru asta?
   Sau măcar, ar trebui?

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu