În ultima vreme, am constatat care sunt urmările nefaste ale slabului grad de educație asupra populației României și modul în care se manifestă aceasta (educația) în viața de zi cu zi. Ei bine, puțină istorie ...
Ani de zile după revoluția din `89 am auzit vorbindu-se despre limba de lemn: se înțelegea prin asta un limbaj compus din texte, expresii și cuvinte fără înțeles sau cu un înțeles dubios, limbaj folosit în special în lumea politică a momentului prerevoluționar. Nu pot spune că nu este așa, pentru că orice text începea cu „așa cum a spus tovarășul secretar general la plenara din ...”: plenara sau congresul sau conferința ... Cei ce foloseau un asemenea vocabular erau tratați drept mincinoși sau idioți, imbecili și retardați, fiind priviți cu reticență de masa mare a populației ca persoane în care nu poți avea încredere. Însă, pentru a putea vorbi fluent limba de lemn îți trebuia școală, iar la școala de partid nu ajungea oricine, îți trebuia un anumit nivel politic, mă`nțelegi dumneata ... în sfârșit, ce-a fost, a fost! Toată prostia asta a limbii de lemn a început imediat după război, atunci când România a fost supusă unui proces accelerat de rusificare, sovietizare și stalinizare: cultural vorbind, aveam editura cartea rusă, aveam programe radio care încercau să ne învețe limba rusă chiar și cântând, la ore de maximă audiență sunau clopotele Kremlin-ului și o voce impresionantă anunța „Vorbește Moscova”!
Cine nu a auzit niciodată semnalul nu poate înțelege!
Sentimentul era că vorbește Dumnezeu, nu alta!
În sfârșit, s-a renunțat la alte limbi străine în favoarea frumoasei limbi ruse, filme am văzut numai sovietice, muzică am avut la fel iar autorii locali cântau macaralele zglobii care râdeau în soare! Limba a suferit și ea influențe imediate dar reversibile și din fericire, de scurtă durată: domn sau doamnă a fost schimbat pe tovarăș/ă, care a fost înlocuit de „tov”, domnișoară de „tovărășică” și cuvinte și expresii noi au devenit moderne și de nelipsit - brigadier, cooperativă, frăție între popoare, burjui, dușman al poporului, democrație populară, fost, membru, organ și, să nu uităm, totul era pigmentat cu lozinci de genul „Stalin și poporul rus libertatea ne-au adus”! Puteți crede sau nu, dar moda sovietizării cu orice preț, chiar fără să fie impusă cu forța, a creat monștri din dorința unora de a fi, ați ghicit, la modă: astfel, au apărut monstruozități lingvistice absurde și greu de înțeles astăzi, cum ar fi numele feminine Lenina și Stalina! Nu, nu glumesc, deși așa pare!
Ei bine, în această lume demnă de Orwell, în această nebunie și utopie, a apărut în iarna lui `57 - parcă prin februarie - Yves Montand! A fost un șoc, a fost o deșteptare, o aducere aminte a vremurilor de altă dată: respectivul, care a fost totuși un actor și un cântăreț de primă mână, a dat o lovitură năprasnică „idealurilor” socialiste ale vremii, arătând că în lumea largă se trăiește altfel decât cu lațul de gât ca la noi!
Să revenim însă la modă ...
Printre succesele (succesuri pentru unele persoane mai instruite) cântate atunci a fost și „Les grands boulevards”, al cărui text începe astfel:
„J'aime flâner sur les grands boulevards
Y a tant de choses, tant de choses
Tant de choses à voir
On n'a qu'à choisir au hasard”
În anii aceia, după circa 12 ani de îndobitocire tovărășească, publicul românesc nu uitase încă ce învățase în școala antebelică, anume că J`AIME nu înseamnă neapărat (sau nu numai) a iubi, ci mai ales a plăcea! De altfel, în legătura de mai sus, unde cântecul estre tradus în italiană, aceasta - traducerea - începe cu „mi piace”, adică îmi place!
La fel, în limba engleză pe care acum o vorbim toți cu aplombul internetului profesor, love nu înseamnă neapărat dragoste ci (mai ales) a plăcea! Astfel încât, din dorința disperată de a fi la modă, astăzi oamenii „își iubesc culoarea părului” sau iubesc să se spele pe dinți sau să se șteargă la ...! Să mai amintim și de ridicola traducere cuvânt cu cuvânt din aceeași engleză a unei expresii care pe românește este „al doilea ca mărime” și nu „AL DOILEA CEL MAI MARE”! Penibilul unor asemenea exprimări este major, în special când este potențat de alăturări de genul „fără teamă că ai ratat ...”: adică cum „fără teamă”? Asta este o struțo cămilă fără cap și fără coadă, pentru că acolo mai trebuie un cuvințel, un verb mititel, un ceva care să spună „SĂ FII fără teamă”! Este adevărat că dacă traduci din engleză mot a mot, „fără teamă că ...” este perfect, dar nu ia bacalaureatul!
A propos: observ cu satisfacție că moda lui „a face sens” a cam apus!
Vine apoi mania de a scrie textele fără cap și fără coadă dar și fără școală: din aceeași reclamă, aflăm că dacă găsești în altă parte mai ieftin, primești înapoi de „2X” diferența! Adică de doi ori ... ? De doi ori cât? Vedeți dumneavoastră, un autor de reclame, un reclamagiu adică, îmi va spune că așa arată mai bine, că s-a încadrat în pagină, că „impactează” privitorul, etc, etc, dar știind că tineri și copii văd reclama asta și o iau de bună nu doar ca acțiune în sine ci și ca scriere și exprimare, noi nu ar trebui să admitem înlocuirea numeralului adverbial corect „de două”, „de nouă”, de o sută” de ori cu orice prostie închipuită în dauna corectitudinii! Și nu spun asta ca să mă arăt un puritan al limbii române, nici gând, o spun în apărarea cetățenilor vorbitori de română, cetățeni care vorbesc modern și tocmai din această cauză, din orgoliul de a nu părea depășiți, din nevoia de a părea altceva decât sunt, înșiră prostii peste prostii, vorbesc îngrozitor de mult și incredibil de prost, refuză să învețe ceva, dar bagă mâna adânc în buzunar atunci când plătesc (scuzați) X10 ori o cumpărătură pentru că n-au priceput ce spune contractul și s-au rușinat să recunoască asta și să întrebe!
Din aceeași categorie, a cuvintelor care parcă seamănă cu ceva ce bănuiesc ei că ar trebui să ... este și neconform: văd în mod repetat că cineva a fost pedepsit că a făcut ceva neconform! Neconform și atât: neconform - uitând (dacă au știut vreodată) că neconform înseamnă „împotrivă”! Așadar, cineva a fost amendat pentru că a depozitat marfa împotrivă! Împotriva cui sau a ce? Este ușor de observat că ar fi foarte simplu să intrăm în corectitudine spunând „împotriva regulilor” sau „neconform cu regulile”, dar noi nu putem face așa ceva, ne-ar fi rușine, nu ar mai fi „calitativ” (care a ajuns să fie confundat cu lucru de calitate și nu cu ceva ce ține de calitate, bun sau rău).
Ei bine, da, școala este de proastă calitate, populată în general cu un corp didactic foarte slab, în permanentă cerere de măriri de salarii dar fără vreun gând la amărâții care le ies din mână chiar mai prost pregătiți decât atunci când au început „educația”! Da, educația aceasta cu coeficient subunitar aduce spectatorii telenovelelor de orice fel, tot ea, educația, promovează muzica de proastă calitate, tot dumneaei lasă de înțeles că este bine și normal ca un profesor suplinitor cu vechime să nu ia examenul de titularizare la „limba sport”, tot dumneaei ne explică normalitatea existenței unor LICEE care de ani de zile nu au mai dat un absolvent de bacalaureat dar în care salariile profesorilor nu întârzie!
Educația românească este la un nivel atât de scăzut astăzi, încât masa mare a populației are un comportament pueril și imitativ, gusturile au fost denaturate, ne place tot ce lucește și suntem capabili să mergem la piață îmbrăcați de nuntă! Suntem un popor tatuat (că așa este moda!) deși tatuajele în lumea noastră au fost mereu apanajul răufăcătorilor și al pușcăriașilor și, deși vezi litere chinezești pe umerii conaționalilor tăi, te gândești cu durere în suflet că peste 40% dintre ei sunt analfabeți funcționali deși scriu de zor pe FB!
Comportamentul conducătorilor români de după război și până astăzi a avut ca scop numai și numai îndobitocirea populației și transformarea românilor într-o mână de lucru ieftină în permanentă dependență de stat (de la asigurarea unui serviciu până în `89 și până la primirea ajutoarelor sociale după).
Exemple de vorbit/scris prost sunt din păcate mult prea multe așa că lăsăm plăcerea descoperirii lor în cotidian: problema este
DE CE SE ÎNTÂMPLĂ ASTA?
De ce suntem lăsați așa?De ce nu ni se dă o mână de ajutor pentru a ne educa și a ne lărgi orizontul cultural și educațional?
Cei ce sunt astăzi la putere nu au a se teme de o mai bună educația a populației, pentru că efectele nu s-ar vedea mai devreme de trecerea unei generații sau, cu noroc, circa două zeci de ani! Atunci, de ce nu vor să ridice gradul de educație al românilor în totalitatea lor? Dacă ne gândim numai la faptul că o populație educată ar produce mai mult și ar contribui mai mult la nevoile statului prin taxe și impozite mai mari, prin infracționalitate mai scăzută ori printr-o rată mai mică a îmbolnăvirilor și tot am înțelege că asta este calea emancipării României și nu măsurile administrative dictate de câte un oier vremelnic devenit ministru!
Ω
Astăzi, suntem atât de departe de ceea ce ar trebui să fie educația la nivelul (să zicem) popular, încât în marea masă a populației nu mai au valoare decât mărimile cuantificabile în modul cel mai simplist și infantil cu putință, adică prin numărare sau cântărire! Contează cine arată (totu-i să arăți, să pară ...) că are mai mulți bani, casă mai mare, mașină mai nemțească, aur la gât, șlapi cu Swarowski, etc, etc: un roman bun nu are valoare, o rimă dacă nu vorbește despre cum să „dea boala`n dușmani” nu face doi bani!
Ne plângem că țiganii nu se lasă absorbiți, înglobați în masa populației, dar nu băgăm de seamă că procesul a fost inversat: ei nu s-au romanizat, în schimb noi ne-am țigănit!
Acțiunile de acum ale guvernelor României vor stabili dacă peste o generație vom mai fi România sau vom deveni RRomânia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu