Faceți căutări pe acest blog

vineri, 15 mai 2015

Concurs de aruncat:

   BANII!


   Se lucrează de zor în București și în țară la tot felul de investiții ale statului sau autorităților locale și nu este rău! Ba chiar nu-i rău deloc!
   Dacă se lucrează este bine, dar cum se lucrează și la ce, este o altă problemă!
   Faptul că de multe ori banii sunt aruncați pe geam pentru lucruri inutile ori foarte prost executate este una, iar că din start proiectele sunt depășite cu niște zeci de ani, este alta!

   Ar fi interesant de aflat cine a făcut c......ile de studii în urma cărora au rezultat asemenea soluții cretine: tot IPTANA, tot Search Corporation, sau puii lor?
   Și iată de ce ...
   Un bun exemplu de lucrare de drumuri proiectată la nivelul anilor `60 este pasajul Mihai Bravu:
   După cum se poate observa, s-a realizat același lucru ca în cazul pasajului de la Piața Muncii sau al celui de la Piața Unirii, adică un canal (de data aceasta suprateran) care rezolvă parțial o direcție de deplasare, adică Văcărești - Mihai Bravu! Domnul doctor general este foarte încântat de o lucrare care a costat mult și face foarte puțin: majoritatea traficului se desfășoară în continuare la nivelul solului, adică PE SUB PASAJ, adică acolo unde traficul principal nord sud (Centru - Cartierul Berceni) trece printr-un sens giratoriu împănat cu semafoare! Oricine are de mers în altă direcție decât Văcărești Mihai Bravu, o ia frumos pe dedesubt, iar cei câțiva care se duc chiar pe ruta mai sus pomenită se deplasează pe „mândrețea” de poduri albastre!
   Așadar, de ce?
   De ce traficul adunat pe direcțiile Centru - Sud, Cheiul Dâmboviței - Sud, Calea Văcărești (până în pasaj) - Calea Văcărești (după pasaj) intră în zona cuprinsă între pasaj și Sun Plaza PRINTR-O SINGURĂ BANDĂ de circulație?
   De ce nu au fost prevăzute în construcție treceri de pietoni care să nu intersecteze traficul auto dar a fost trântită una alături de o stație RATB la nici 50 m de ieșirea  -intrarea pe pasaj?
   De ce sensul giratoriu de sub pasaj este plin de semafoare când ar fi perfect funcțional numai cu semne?
   De ce o dată cu lucrarea aceasta nu a fost sistematizată corect și intersecția Văcărești - Tineretului ?
   De ce intrările SUB PASAJ sunt bruște, strâmte și chiar periculoase?
   De ce monstruoasa lucrare ușurează traficul unde nu era nevoie dar lasă în funcțiune pe zona cea mai circulată o combinație de intersecții cu
TREI (3) RÂNDURI DE SEMAFOARE ÎN MAI PUȚIN DE O SUTĂ (100) DE METRI?
   Și asta este numai cu pasajul Mihai Bravu, o inutilitate care a mâncat sufletul oamenilor ani de zile, dar a adus cu siguranță bani frumoși!

   În zonă însă, lucrurile nu se încheie aici!
   Au început lucrările la un alt pasaj (este deja întârziat!) care rezolvă și el doar o direcție, anume pasajul de la Piața Sudului:
   Altă lucrare mamut executată pentru traficul anilor 1960! Din nou un canal prin care se va deplasa cu oarecare lejeritate o singură direcție de mers, adică nord - sud! Dar, cum mulți bucureșteni sunt încăpățânați, nu toți vor dori să meargă nord - sud, ci unii or să vrea să meargă și spre Șoseaua Olteniței! Niște tâmpiți! Primăria generală în schimb, cea care a comandat lucrarea, deși a decretat că Olteniței - Văcărești face parte din inelul 1 al capitalei, nu le leagă între ele pentru fluidizarea traficului, ci le intersectează!
   Un lucru bun, este transferarea trecerilor de pietoni în subteran, chiar este un lucru bun, dar, să vedem cât timp va avea nevoie un șofer pentru a face de pe Văcărești stânga pe Olteniței pe o singură bandă de circulație! În final, cu toate că va fi ajutat traficul nord - sud, restul, adică monstruoasa încâlceală a celor ce schimbă la BIG direcția de mers, nu pare a primi un real ajutor!
   Va fi sistematizată și intersecția cu Șoseaua Berceni?
   Va fi rezolvată problema parcării pentru vânzătorii și cumpărătorii din Piața Big Berceni?
   Vor avea vânzătorii spații de depozitare sau vor folosi în continuare mașini vechi pe post de magazii?
   Va fi stația de tramvai mutată în subteran și legată împreună cu trecerile de pietoni de stația de metrou și (eventual) de intrarea în Sun Plaza?
   Va mai exista pe Văcărești semafor CHIAR la ieșirea din pasaj pentru accesul în Sun Plaza?
   Se vor rezolva trecerile de pietoni de pe Văcărești, acolo unde pietonul traversează OPT (8) benzi de circulație punându-se în pericol (atât pe el cât și traficul)?
   Se vor realiza alveole pentru stațiile RATB pentru a nu mai bloca o bandă de carosabil la orele de aglomerație?
   Va fi păstrat semaforul inutil de la interseția Nițu Vasile cu strada Secuilor?
   Se va umbla la sensurile de circulație pe anumite străzi pentru fluidizarea traficului?

   Ω

   Majoritatea întrebărilor vor primi un răspuns negativ, iar primăria va băga din nou bani în buzunarul firmelor autoare de SF-uri (nu, nu science - fiction, deși așa par, ci STUDII de FEZABILITATE), constructorilor și importatorului de semafoare, în timp ce cetățeanul se îmbolnăvește în trafic!
   Și ce dacă se îmbolnăvește?
  Nu are grijă de el un DOCTOR?
 
   P.S. La Piața Presei Libere (oribil nume, brrr) s-a putut lucra și altfel și mult mai repede, dar se pare că acolo sunt alte interese în joc!
   Restul?
   N-are decât să-i ia dracu`, mai avem până la alegeri!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu