Aliens with Extraordinary Skills
După deplorabilul spectacol de la Metropolis (spectacol căruia, din delicatețe, nu-i voi aminti numele) am făcut o încercare riscantă: am consumat aproape două ore la o piesă scrisă și „tradusă” de o româncă, piesă jucată mai întâi acolo unde s-a stabilit autoarea Saviana Stănescu, adică în Statele Unite, și abia apoi aici.
Îmi este greu să reproduc ce s-a întâmplat pe așa zisa scenă, îmi este greu să-mi amintesc replici, îmi este greu să spun cine sau ce mi-a plăcut ... și asta pentru că mi-a plăcut aproape tot!
Nu TOT, ci aproape TOT!
Ce nu mi-a plăcut? Simplu de spus: din cauza scenei modulare, modulate și foarte versatile - chapeau bas - la Studioul Odeonului aceasta ia forme diferite de la un spectacol la altul, drept care, mi-am dat seama că un scaun (de spectator) împins puțin mai în spate, îl pune pe respectivul în postura nedorită de număr comic al serii, cu zgaibaracele`n sus! Și cam atât.
Spectacolul în sine, este lucrat cu sufletul, este jucat la fel: scenografia de o simplitate dezarmantă reușește să dea imaginației ghiontul minim trebuincios umplerii spațiului cu cele necesare, luminile sunt un actor în sine, iar muzica ... muzica este delicios de bine aleasă: a propos de actori, pe lângă ce am enumerat până acum, aș vrea să mai adaug și un semafor ale cărul culori reușesc să urmeze piesa și starea ei de spirit!
Actorii, ei ca grup adică, spun ceva prin jocul lor, interpretează o partitură, nu cerșesc aplauze ci chiar le scurtează, își permit în mod evident și licențe personale, dar totul în limita bunului gust: limbajul folosit, diferit - din ce am înțeles - de original, este un amestec de română, rusă, engleză și spaniolă, amestec presărat cu câteva trivialități bine plasate, normale în desfășurarea acțiunii și deloc obscene sau deranjante!
Ω
În întregul ei, „Viza de clown” este un o piesă care are ceva de spus și merită văzută pentru că spectacolul în totalitate merită să fie astfel numit!
După deplorabilul spectacol de la Metropolis (spectacol căruia, din delicatețe, nu-i voi aminti numele) am făcut o încercare riscantă: am consumat aproape două ore la o piesă scrisă și „tradusă” de o româncă, piesă jucată mai întâi acolo unde s-a stabilit autoarea Saviana Stănescu, adică în Statele Unite, și abia apoi aici.
Îmi este greu să reproduc ce s-a întâmplat pe așa zisa scenă, îmi este greu să-mi amintesc replici, îmi este greu să spun cine sau ce mi-a plăcut ... și asta pentru că mi-a plăcut aproape tot!
Nu TOT, ci aproape TOT!
Ce nu mi-a plăcut? Simplu de spus: din cauza scenei modulare, modulate și foarte versatile - chapeau bas - la Studioul Odeonului aceasta ia forme diferite de la un spectacol la altul, drept care, mi-am dat seama că un scaun (de spectator) împins puțin mai în spate, îl pune pe respectivul în postura nedorită de număr comic al serii, cu zgaibaracele`n sus! Și cam atât.
Spectacolul în sine, este lucrat cu sufletul, este jucat la fel: scenografia de o simplitate dezarmantă reușește să dea imaginației ghiontul minim trebuincios umplerii spațiului cu cele necesare, luminile sunt un actor în sine, iar muzica ... muzica este delicios de bine aleasă: a propos de actori, pe lângă ce am enumerat până acum, aș vrea să mai adaug și un semafor ale cărul culori reușesc să urmeze piesa și starea ei de spirit!
Actorii, ei ca grup adică, spun ceva prin jocul lor, interpretează o partitură, nu cerșesc aplauze ci chiar le scurtează, își permit în mod evident și licențe personale, dar totul în limita bunului gust: limbajul folosit, diferit - din ce am înțeles - de original, este un amestec de română, rusă, engleză și spaniolă, amestec presărat cu câteva trivialități bine plasate, normale în desfășurarea acțiunii și deloc obscene sau deranjante!
Ω
În întregul ei, „Viza de clown” este un o piesă care are ceva de spus și merită văzută pentru că spectacolul în totalitate merită să fie astfel numit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu