Nu întotdeauna pacea este un câștig
În urmă cu vreo 50 de ani, era în desfășurare o fază aparent calmă a „războiului modern de o sută de ani”, adică a războiului rece. Conflictul, pornit la începutul secolului XX prin prea puțin cunoscutele războaie balcanice (în fapt, minirăzboaie de ocupare a unor teritorii pretins cuvenite), a explodat în august 1914, atunci când toată lumea credea că el se va sfârși până la Crăciun. Și așa a fost, dar până la Crăciunul lui 1918 pentru unii, ori până la Crăciunul lui 1919 pentru alții: pentru unii, chiar și până la Crăciunul lui 1920!
Istoria de manual ne învață că acest prim război mondial (numit în epocă „Marele Război”) s-a încheiat pe data de 11.11.1918, dar, ca de obicei, dumneaei isoria de manual bate câmpii, pentru că 11.11 încheie ostilitățile DOAR pe fronturile occidentale tradiționale!
În rest, lupta continuă, militar sau nu: în 1919 România intervine decisiv în Ungaria bolșevizată de guvernul Bela Kuhn și stopează pentru 25 de ani expansiunea comunismului spre vest, în 1920 Polonia se luptă cu Armata Roșie pe Vistula și nu se oprește decât la Kiev, .
În același an 1919 bântuie epidemia de gripă spaniolă, aceasta producând mai multe victime decât tot războiul mondial (între 50 și 100 de milioane)!
În Italia, lucrururile nu au stat mai bine, cămășile negre ale Ducelui deschizând drumul ideilor fasciste în Europa!
În Germania învinsă, abdicarea împăratului Wilhelm II lasă un gol pe care zadarnic încearcă să-l umple diverse revoluții, fie cu Rosa Luxemburg, fie cu Ernst Thälmann, cu Karl Liebknecht ori cu alți spartakiști, căci Republica de la Weimar a măturat tot, deschizând de fapt drumul fascismului, în dauna comuniștilor germani chiar primiți în Comintern!
Peste tot în Europa frământată de distrugătorul mare război, erau frământări și lucrurile nu voiau să se așeze la locul lor de până în 1913 - 1914. Marea criză economică agravează problemele tuturor statelor - nu doar ale celor mici - ducând la adevărate catastrofe!
URSS se întărește și începe să se „înțeleagă” cu Germania.
Fascismul, sub deghizarea naționalismului, prinde din ce în ce mai mult teren.
Al doilea război mondial, purtat cu o ferocitate inimaginabilă până atunci, a scos din oameni tot ce era mai rău și, în loc să aducă odată cu sfârșitul lui o perioadă de liniște, a înlocuit naționalismul cu o luptă ideologică ce nu se poate regăsi decât în războaiele religioase!
Înarmarea nucleară pare a fi speriat ambii combatanți, motiv pentru care multă vreme s-au luptat numai prin interpuși. China aderă la comunism și ea, dar multe decenii nu înseamnă decât cantitate și nu calitate.
Reprezentanții celor două tabere, liderii lor, se înarmează exagerat și concurează în orice domeniu în care se pot întâlni: de la rachete cu focoase nucleare, tancuri și zboruri spațiale și până la sport! Consumurile exagerate cerute de cursa înarmărilor nu pot fi susținute de economia firavă a URSS, care se și prăbușește în 1991: nu știm cât ar mai fi rezistat economia SUA, dar este cert că a fost mai puternică!
Paradoxal, Rusia, urmașa de facto a URSS, redusă nesemnificativ teritorial, însă cu mult mai puține obligații interne și internaționale, acum pe timp de pace s-a întărit, marșând constant pe o politică naționalistă și militaristă!
În schimb, SUA, în lipsa pregătirilor pentru un iminent război, a scăpat din mână controlul giganticului complex economico-industrialo-militar, permițând manifestări democratice care nu fac altceva decât să slăbească la nivel național forța de coeziune: s-a ajuns în situația în care președintele are nevoie de aprobarea congresului și dacăse b ... strănută! Din ce în ce mai multe drepturi și libertăți personale sau de grup, slăbesc națiunea în ansamblul ei, iar binele celor câțiva privilegiați din politică sau finanțe se transformă inevitabil într-o criză perpetuă a omului obișnuit!
Acesta este paradoxul: URSS pe timp de pace având o conducere departe de a fi democrată, se întărește în detrimentul SUA care, în lipsa războiului și a amenințării directe, se lasă exploatată la sânge de o mână de hoți intitulați „finanțiști” și pierde controlul conducerii directe în favoarea unei conduceri colective, sistem care nu are ce căuta în situații tensionate!
În prima sa campanie din Italia, tânărul general Bonaparte i-a cotonogit pe Austrieci nu doar datorită geniului său militar, ci și din cauza organizării osificate a liniei de comandă a armatei Austriece, acolo unde orice acțiune mai răsărită necesita aprobarea consiliului aulic de la Viena, de parcă știau generalii de salon care este realitatea situației de pe teren: spre așa ceva se îndreaptă acum SUA, iar Rusia și Putin tergiversează lucrurile tocmai pentru că sunt în avantajul lor, așteptându-se ca dușmanul să se bată singur, plătind probabil „manifestanți” antirăzboi, postaci pro pace pe internet, etc, etc.
Sau Rusia se așteaptă ca alegerile ce se apropie, să aducă în SUA un președinte chiar mai slab decât Barack Obama! Deși este greu de crezut așa ceva, niciodată nu știi ce amnistiator de curcani poate veni la casa Albă!
Așadar?
Ce ne rezervă viitorul?
Cine este mai bine pregătit?
Este războiul inevitabil?
Ω
Sperăm să nu se ajungă la manifestarea militară a forței, sperăm că sunt din nou sensibil egali ca putere (ca în timpul războiului rece) și, în special, sperăm să le dea Dumnezeu destulă minte să nu care iarăși lumea (și în special Europa) într-un nou măcel!
DA - SPERANȚA MOARE ULTIMA!
P.S. Războiul Mondial, unicul, continuă ...
În urmă cu vreo 50 de ani, era în desfășurare o fază aparent calmă a „războiului modern de o sută de ani”, adică a războiului rece. Conflictul, pornit la începutul secolului XX prin prea puțin cunoscutele războaie balcanice (în fapt, minirăzboaie de ocupare a unor teritorii pretins cuvenite), a explodat în august 1914, atunci când toată lumea credea că el se va sfârși până la Crăciun. Și așa a fost, dar până la Crăciunul lui 1918 pentru unii, ori până la Crăciunul lui 1919 pentru alții: pentru unii, chiar și până la Crăciunul lui 1920!
Istoria de manual ne învață că acest prim război mondial (numit în epocă „Marele Război”) s-a încheiat pe data de 11.11.1918, dar, ca de obicei, dumneaei isoria de manual bate câmpii, pentru că 11.11 încheie ostilitățile DOAR pe fronturile occidentale tradiționale!
În rest, lupta continuă, militar sau nu: în 1919 România intervine decisiv în Ungaria bolșevizată de guvernul Bela Kuhn și stopează pentru 25 de ani expansiunea comunismului spre vest, în 1920 Polonia se luptă cu Armata Roșie pe Vistula și nu se oprește decât la Kiev, .
În același an 1919 bântuie epidemia de gripă spaniolă, aceasta producând mai multe victime decât tot războiul mondial (între 50 și 100 de milioane)!
În Italia, lucrururile nu au stat mai bine, cămășile negre ale Ducelui deschizând drumul ideilor fasciste în Europa!
În Germania învinsă, abdicarea împăratului Wilhelm II lasă un gol pe care zadarnic încearcă să-l umple diverse revoluții, fie cu Rosa Luxemburg, fie cu Ernst Thälmann, cu Karl Liebknecht ori cu alți spartakiști, căci Republica de la Weimar a măturat tot, deschizând de fapt drumul fascismului, în dauna comuniștilor germani chiar primiți în Comintern!
Peste tot în Europa frământată de distrugătorul mare război, erau frământări și lucrurile nu voiau să se așeze la locul lor de până în 1913 - 1914. Marea criză economică agravează problemele tuturor statelor - nu doar ale celor mici - ducând la adevărate catastrofe!
URSS se întărește și începe să se „înțeleagă” cu Germania.
Fascismul, sub deghizarea naționalismului, prinde din ce în ce mai mult teren.
Al doilea război mondial, purtat cu o ferocitate inimaginabilă până atunci, a scos din oameni tot ce era mai rău și, în loc să aducă odată cu sfârșitul lui o perioadă de liniște, a înlocuit naționalismul cu o luptă ideologică ce nu se poate regăsi decât în războaiele religioase!
Înarmarea nucleară pare a fi speriat ambii combatanți, motiv pentru care multă vreme s-au luptat numai prin interpuși. China aderă la comunism și ea, dar multe decenii nu înseamnă decât cantitate și nu calitate.
Reprezentanții celor două tabere, liderii lor, se înarmează exagerat și concurează în orice domeniu în care se pot întâlni: de la rachete cu focoase nucleare, tancuri și zboruri spațiale și până la sport! Consumurile exagerate cerute de cursa înarmărilor nu pot fi susținute de economia firavă a URSS, care se și prăbușește în 1991: nu știm cât ar mai fi rezistat economia SUA, dar este cert că a fost mai puternică!
Paradoxal, Rusia, urmașa de facto a URSS, redusă nesemnificativ teritorial, însă cu mult mai puține obligații interne și internaționale, acum pe timp de pace s-a întărit, marșând constant pe o politică naționalistă și militaristă!
În schimb, SUA, în lipsa pregătirilor pentru un iminent război, a scăpat din mână controlul giganticului complex economico-industrialo-militar, permițând manifestări democratice care nu fac altceva decât să slăbească la nivel național forța de coeziune: s-a ajuns în situația în care președintele are nevoie de aprobarea congresului și dacă
Acesta este paradoxul: URSS pe timp de pace având o conducere departe de a fi democrată, se întărește în detrimentul SUA care, în lipsa războiului și a amenințării directe, se lasă exploatată la sânge de o mână de hoți intitulați „finanțiști” și pierde controlul conducerii directe în favoarea unei conduceri colective, sistem care nu are ce căuta în situații tensionate!
În prima sa campanie din Italia, tânărul general Bonaparte i-a cotonogit pe Austrieci nu doar datorită geniului său militar, ci și din cauza organizării osificate a liniei de comandă a armatei Austriece, acolo unde orice acțiune mai răsărită necesita aprobarea consiliului aulic de la Viena, de parcă știau generalii de salon care este realitatea situației de pe teren: spre așa ceva se îndreaptă acum SUA, iar Rusia și Putin tergiversează lucrurile tocmai pentru că sunt în avantajul lor, așteptându-se ca dușmanul să se bată singur, plătind probabil „manifestanți” antirăzboi, postaci pro pace pe internet, etc, etc.
Sau Rusia se așteaptă ca alegerile ce se apropie, să aducă în SUA un președinte chiar mai slab decât Barack Obama! Deși este greu de crezut așa ceva, niciodată nu știi ce amnistiator de curcani poate veni la casa Albă!
Așadar?
Ce ne rezervă viitorul?
Cine este mai bine pregătit?
Este războiul inevitabil?
Ω
Sperăm să nu se ajungă la manifestarea militară a forței, sperăm că sunt din nou sensibil egali ca putere (ca în timpul războiului rece) și, în special, sperăm să le dea Dumnezeu destulă minte să nu care iarăși lumea (și în special Europa) într-un nou măcel!
DA - SPERANȚA MOARE ULTIMA!
P.S. Războiul Mondial, unicul, continuă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu