Faceți căutări pe acest blog

vineri, 24 aprilie 2020

Ce facem?


   De mai multă vreme, de fapt de aproape o lună, nu se mai găsesc unele medicamente de întreținere a unor bolnavi cronici. O pagină a ministerului sănătății ne arată care sunt stocurile și ne spune că ar exista, dar în farmacii respectivul produs lipsește! Iată de exemplu un banal medicament de întreținere pentru cei operați de tiroidă, anume Euthyrox: pagina ministerului (https://ser.ms.ro/access/user) spune că în București ar fi un stoc de 60416 cutii dar, dacă vrei să provoci ilaritate, este suficient să întrebi în orice farmacie de acest medicament!
   Și nu este singurul!
   Lucrurile nu stau mai bine nici pentru diabetici!
   Nu stau mai bine nici pentru nenorociții cu boli autoimune!

   Dumneavoastră, care vă credeți sănătoși, vă închipuiți că ați scăpat? 
   Serios? 
   Ce iluzie ... ați încercat să cumpărați măști de protecție? 
   Da? 
   Și ați găsit? 
   Și dacă da, cu cât?

   Așadar, ce facem drag minister și stimat guvern?
   Nu vă amăgiți, știu cum funcționează statul român, nu-l voi întreba așa ceva pe președinte!
   Deci ce facem: îi scăpăm de coronavirus și îi omorâm cu zile „de altele”?

  

   Cele scrise mai sus sunt doar câteva biete exemple, situația fiind mult mai gravă decât poate părea la prima vedere unei persoane neimplicate în tratarea bolnavilor DEPENDENȚI de medicamentele pomenite!
   Așadar, ce facem?
   Lăsăm un bolnav de tiroidă să se chinuiască ori chiar să moară pentru că nu are pentru tratament un medicament care costă circa zece (10) bani pe zi?
   Ce facem?
   Asta întreabă un om ... care încă privește strada ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu