Împușcarea francului
De câteva zile încoace, în lipsa unui alt atentat de la care să primească știri gratuite, televiziunile noastre inepte s-au repezit asupra unei false probleme: creșterea cursului de schimb leu - franc elvețian, creștere care ar pune în imposibilitatea achitării ratelor la împrumuturile contractate de către (funcție de sursă) 75000 până la 150000 de creditați. S-a ajuns atât de departe, încât pseudoaleșii noștri cred că este necesară o lege a insolvenței, ba chiar a falimentului personal, lege care să permită cui are două datorii (bancă + întreținere) declararea insolvenței și prelungirea suspansului pentru încă cinci ani!
Este interesantă această abordarea a persoanei fizice ca și cum ar fi una juridică, dar domniile lor uită să ne spună cine le va plăti datoriile „insolvenților”! Un om, un person fizic tratat ca unul juridic, se declară în insolvență și dă cu tifla băncii: o fi bine?
Dar, să nu uităm că dă cu tifla și vecinilor, iar plățile la întreținere se fac de multe ori în solidar: așadar, cine îi va plăti personului fizico-juridic cheltuielile de întreținere? Să zicem că, într-un bloc cu o sută de apartamente, se află un singur proprietar în această situație: cine îl susține? Vecinii de palier, de scară sau tot blocul? Dar dacă sunt zece dintr-o sută? Cum se va proceda atunci, pentru că respectivii nu mai pot fi trași la răspundere decât peste cinci ani, când, probabil datoriile acumulate vor depăși valoarea unui apartament obișnuit?
Da, și eu, ca cei mai mulți concetățeni ai mei - să nu spun chiar toți - am avut sau chiar mai am credite: în valută cu dobândă mai mică dar variabilă, poate în lei cu dobândă fixă, toți am avut la un moment dat nevoie de bani „acum” fără a aștepta un timp necesar pentru a-i strânge.
Toți cei care am avut/avem credite, ne-am obișnuit cu cursul de schimb, ne-am obișnuit cu diferitele comisioane bancare, ne-am obișnuit cu propriul curs de schimb al băncii la care am fost/suntem îndatorați și care este întotdeauna mai mare decât al BNR, dar numai între 75000 și 150000 de români au crezut pe cuvânt un funcționar bancar, când acesta le-a promis că în viitor cursul francului nu va suferi modificări majore! Și pentru ei, pentru credulii care și-au închipuit că toți ceilalți sunt proști lucrând în special în moneda în care sunt plătiți, vin acum guvernul, parlamentul, Banca Națională și presa să le plângă de milă!
Să fiu iertat, dar dacă legea insolvenței/falimentului personal va trece de parlament în forma actuală, tot sistemul de creditare , așa fragil cum este, se va duce dracului: toată lumea vrea să creadă că băncile sunt un bau-bau și, nu de puține ori așa este, dar rostul lor nu este să dea credite neperformante, rolul lor este să pună în circulație sângele economiei, adică banii!
Ω
Era să uit:
De câteva zile încoace, în lipsa unui alt atentat de la care să primească știri gratuite, televiziunile noastre inepte s-au repezit asupra unei false probleme: creșterea cursului de schimb leu - franc elvețian, creștere care ar pune în imposibilitatea achitării ratelor la împrumuturile contractate de către (funcție de sursă) 75000 până la 150000 de creditați. S-a ajuns atât de departe, încât pseudoaleșii noștri cred că este necesară o lege a insolvenței, ba chiar a falimentului personal, lege care să permită cui are două datorii (bancă + întreținere) declararea insolvenței și prelungirea suspansului pentru încă cinci ani!
Este interesantă această abordarea a persoanei fizice ca și cum ar fi una juridică, dar domniile lor uită să ne spună cine le va plăti datoriile „insolvenților”! Un om, un person fizic tratat ca unul juridic, se declară în insolvență și dă cu tifla băncii: o fi bine?
Dar, să nu uităm că dă cu tifla și vecinilor, iar plățile la întreținere se fac de multe ori în solidar: așadar, cine îi va plăti personului fizico-juridic cheltuielile de întreținere? Să zicem că, într-un bloc cu o sută de apartamente, se află un singur proprietar în această situație: cine îl susține? Vecinii de palier, de scară sau tot blocul? Dar dacă sunt zece dintr-o sută? Cum se va proceda atunci, pentru că respectivii nu mai pot fi trași la răspundere decât peste cinci ani, când, probabil datoriile acumulate vor depăși valoarea unui apartament obișnuit?
Da, și eu, ca cei mai mulți concetățeni ai mei - să nu spun chiar toți - am avut sau chiar mai am credite: în valută cu dobândă mai mică dar variabilă, poate în lei cu dobândă fixă, toți am avut la un moment dat nevoie de bani „acum” fără a aștepta un timp necesar pentru a-i strânge.
Toți cei care am avut/avem credite, ne-am obișnuit cu cursul de schimb, ne-am obișnuit cu diferitele comisioane bancare, ne-am obișnuit cu propriul curs de schimb al băncii la care am fost/suntem îndatorați și care este întotdeauna mai mare decât al BNR, dar numai între 75000 și 150000 de români au crezut pe cuvânt un funcționar bancar, când acesta le-a promis că în viitor cursul francului nu va suferi modificări majore! Și pentru ei, pentru credulii care și-au închipuit că toți ceilalți sunt proști lucrând în special în moneda în care sunt plătiți, vin acum guvernul, parlamentul, Banca Națională și presa să le plângă de milă!
Să fiu iertat, dar dacă legea insolvenței/falimentului personal va trece de parlament în forma actuală, tot sistemul de creditare , așa fragil cum este, se va duce dracului: toată lumea vrea să creadă că băncile sunt un bau-bau și, nu de puține ori așa este, dar rostul lor nu este să dea credite neperformante, rolul lor este să pună în circulație sângele economiei, adică banii!
Omorâți băncile cu gândul la alegeri și, omorâți de fapt economia!
Ω
Era să uit:
DAR DACĂ ÎN LOC DE 4,5 LEI LA UN FRANC,
CURSUL DE SCHIMB SE DUCEA LA 0,5 LEI LA UN FRANC,
SE MAI ZBĂTEA INEPTUL NOSTRU PARLAMENT
SĂ IMPROVIZEZE PROSTIA DE LEGE A INSOLVENȚEI PERSONALE?
SE PUNEA PROBLEMA ÎNGHEȚĂRII CURSULUI DE SCHIMB
LA NIVELUL LA CARE S-A LUAT CREDITUL
PLUS CÂTE ț PROCENTE?
DACĂ ERA PE DOS?
CINE AR FI FOST ATUNCI DEȘTEPT?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu