Faceți căutări pe acest blog

vineri, 23 ianuarie 2015

Simplă coincidență?

   Să ne întrebăm!


   Curtea constituțională, a râs pe săturate de legea poreclită „Big Brother”, arătând-o cu degetul, cum că ar fi greșit redactată, incoerentă, inconsistentă, etc, etc ... mai aveau puțin și descopereau și că este greșită gramatical!
   Ce-i rău în asta?
   Nimic nu-i rău, ba chiar este bine!
   Doar că „Little Brother” care cerea drepturi de supraveghere și control ca pentru „a big one”, și-a adus aminte că are „few dwarfs” prin cotloanele curții, drept care, sub acuzația de nesupunere la ordin, a scos levorveru' și poc, poc, către personajul cu nume agricol! Acum, că grupul organizat și ordonat cu Grebla chiar a călcat în străchini, nu ne mirăm: ne mirăm doar, că a fost nevoie de o ieșire a respectivului în decor pentru a provoca reacția instant a DNA-ului!
   Care DNA-u', ne pare acu' ăla mai micu' al lu' SRI-u' !
   Așa că, domnul al cărui nume ne duce cu gândul numai la saltelele de pe vremuri, domnul acela de este șeful lui Toni Greblă, a început să se plângă, încă destul de timid, că asupra Curții Constituționale se fac presiuni!
   Adică, presiuni să fie, dar să le știm și noi!
   Pentru că, în lupta dintre mini parlamentul ce se vrea Curtea Constituțională și una dintre adevăratele puteri în stat, adică cea care l-a învins pe Milică - cel ce credea că are Cheia celor două sute de zile - trebuie să se sfârșească cu o victorie clară!

   Ω

   Nu, victoria nu va fi declarată în mod public, nici nu va fi considerată un act popular!
   Nici nu ni se va spune cine este câștigătorul!
   Dar noi, învățați să citim printre rânduri, vom înțelege:
- dacă legea este reintrodusă rapid și acceptată, SRI-ul și frații săi sunt iarăși la putere (caz în care, Toni Greblă ar putea fi sacrificat pentru o eventuală sentință cu suspendare)
- legea moare, mai cade poate un judecător, dar curtea se ține bățoasă (înseamnă că ne îndreptăm cu pași siguri către statul de drept mult visat!)

   Totuși, ceva nu-mi place în toată povestea asta: de ce a reacționat atât de rapid DNA-ul?
   De cine ascultă de fapt instituția căreia nu cu mult timp în urmă îi lăudam independența și echidistanța?
   De ... servicii sau de interesul național?
DIN ACEASTĂ DILEMĂ, NU PUTEM IEȘI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu