Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

M-aș apuca de băutură ...

   Grea alegere


   De la o vreme, mă uit după filmele care sunt nominalizate anul acesta la Oscar sau, care au luat ori au fost nominalizate în anii trecuți pentru acest premiu. Și, pentru că sunt mai sucit de felul meu, atunci când caut inspirație în domeniu, o fac verificând notele de care se bucură sau nu, respectivele producții pe IMDb.
   Acum, pentru că nu toată lumea știe - deși cred că sunt puțini cei ce nu sunt la curent - IMDb înseamnă Internet Movies Data base, așadar este o bază de date despre filme - despre îngrozitor de multe filme - completată de notele de la 1 la 10 acordate de cititori/privitori. Este interesant că simpla notare a unui film nu îl poziționează pe acesta automat într-o poziție, pentru că
site-ul IMDb funcționează corect, făcând statistica pe baza unui algoritm care urmărește cuantificarea cât mai multor elemente: ca un exemplu, este calculată nota filmului și funcție de numărul de voturi - adică, un film cu cinci note, toate de 10, va fi în urma altuia de nota 8, dar pe care l-au votat 500.000 de oameni!
   Clar până aici?
   Cred că da și, cred de asemenea că este și suficient de explicat mecanismul: vă mai spun doar că IMDb, prin voturile directe ale spectatorilor, reușește să facă pasul dincolo de „corectitudinea politică” a momentului, dincolo de moda clipei, dincolo de interesele criticii! Adică, trebuie să vă așteptați ca filme intrate cu mare tam-tam în atenția publicului și ajunse din această cauză foarte sus în clasamente, să scadă, să tot coboare, până la o adevărată dispariție în masa celor multe. De altfel, dacă o să verificați legătura de mai sus, a celor mai bine notate 250 de filme pe IMDb, o să vedeți că primele locuri sunt ocupate de realizări vechi de douăzeci de ani sau peste.
   Da, verificarea acestor ierarhii, poate aduce cunoștințe interesante ...

   Dar - vă întrebați dumneavoastră - de ce bate ăsta câmpii cu IMDb-ul?
   Că asta știam și noi!
   Ei bine, iată de ce: am observat, că filmele de peste nota 9 sunt în număr de doar trei și se pot încadra la categoria excepțional, ele fiind votate de un număr considerabil de privitori - locul întâi, peste 1.380.000! - filmele între opt și nouă sunt foarte bune, cele de peste 8,7 fiind la un pas de excepțional, filmele din zona șapte - opt sunt bune și bunicele, iar cele de sub șapte sunt o problemă!
   Nu vă faceți iluzii, din zona lui șase, filmele devin o adevărată pacoste, sunt greu de văzut!
   Iar ce este mai jos de șase, sunt de cele mai multe ori niște gunoaie!
   Să vă mai spun și că există filme notate cu unu virgulă ... ? Nu vă mai spun!

   Dar de ce toată introducerea aceasta?
   Pentru că, vreau să analizăm împreună oferta de filme din câteva zile de la televiziunile românești, pentru că vreau să ne lămurim împreună ce ne oferă ele, pentru că vreau să înțelegem că ele nu există decât pentru a transmite reclamă!

   Așadar, să începem cu liderul de piață, Pro TV:
- joi - Enemies closer de ... 5,1
- vineri - The A-team de 6,8 și The replacepent killers 6,1
- sâmbătă - Under siege 2 cu nota 5,4
- duminică 4:Rise of the silver surfer notat cu 5,6 și Underworld:the rise of the lycans de 6,6!
   Vă place oferta celui mai „tare” post românesc?
   Dacă ne gândim bine și că este împănată cu prostii pentru adolescenți retardați și cu asemenea capodopere (Karagül - 4,5 sau Sila - 5,8) menite să transforme pe orice privitor în menajeră în Spania sau în Italia, nu putem spune decât BRAVO!

   Dar nu sunt numai ei în situația asta!
   Iată și concurența: HBO ne oferă seara, la sfârșit de săptămână The Hangover Part III de 5,9, Jack Ryan: Shadow Recruit  de 6,2 și Grown Ups 2  de 5,4!
   Sau DigiFilm, care având un semimonopol pe piața audio/video, intră în rândul lumii cu You, me and Dupree de 5,6,Don Jon  de 6,7 (!!!), Friday the 13th notat cu 5,6!

   Însă, recordul absolut, filmul ce nu trebuiește ratat, realizarea pentru care merită să chiuliți de la îndatoririle de orice fel, această capodoperă de neuitat și de nerepetat, este difuzată pe canalul Film+ și se numește:
adică minunăția care a primit de la peste 50.000 de votanți nota medie ... 3,5!
   Nu v-am prezentat decât câteva dintre gunoaiele cu care sunt umplute programele TV și în contul cărora posturile se bat pe banii din publicitate: sunt îngrozit, n-am la ce să mă uit! Și nu-mi spuneți să iau telecomanda și să schimb canalul, pentru că banii din publicitate vin tot din buzunarul meu, consumatorul final!
   Așadar, trăgând linie: sunt în interval de câteva zile câteva filme bune, dar cum nu mă pot distra la infinit cu Avatar (7,9) mă văd nevoit să trec peste, sunt multe filme proaste și destule mizerabile!

   Nu face nimic - îmi spun în sinea mea - lasă că rezolv treaba cu singura televiziune la care vreau nu vreau, plătesc abonament, televiziunea publică, televiziunea care îmi ia banii cu forța, primește subvenții de la stat și mai dă și publicitate! Cei de la TVR, sigur sunt mai de Doamne ajută, sigur dau ceva mai bun, sigur umblă prin arhivă și, dacă tot dau o vechitură, măcar dau una care să ne facă plăcere: Casablanca și pe Aripile vântului eu le-am văzut de câte trei ori, alții poate de treizeci și tot le face plăcere! Ia să vedem oferta POSTULUI MEU DE TELEVIZIUNE!
   Aceasta arată astfel:
- November de 5,6
- Needful Things de 6,2
- Angélique, marquise des anges de 6,9
- La zona de 7,1
- At First Sight la 5,9
- Rites of Passage notat cu 4,1
- Des vents contraires cu 6,5
- suedezul Äntligen midsommar!, de asemenea o capodoperă cu nota 4,1, și, minunea minunilor, un film pe care îmi doream de mult să-l văd și nu l-am descoperit pe nicăieri, mult așteptatul, visatul și doritul:
- Air Collision, vârful cinematografiei mondiale, cel binecuvântat cu nota 2,9!
   Singurul film mai de Doamne ajută, La zona, este difuzat după miezul nopții!

   Ω

   Ce mi-a mai rămas de făcut?
   La televizor, n-am la ce să mă uit!
   Oferta cinematografelor este în mare aceeași: picioare'n gură, comedii romantice de te umflă plânsul sau filme cu un limbaj de o obscenitate ieșită din comun!
   Oferta teatrală este insuficientă și destul de slăbuță!
   Opera, chiar fără mari voci, rămâne cam scumpă!
   Mai rămâne să mă hotărăsc dacă să descarc torente sau să mă apuc de băut!
   Cred că renunț, nu mă apuc de băutură ...
   P.S.1 Măi televiziunea publică, măi educatorilor măi, încă n-ați aflat că în engleză comedie se scrie comedy și nu commedy?Poftim? Aveți dreptate, la 2,9, ce pretenții să mai avem!

   P.S.2 Cui altcuiva mai folosește oare această îndobitocire națională?
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu