Colb de cronici

    Lectura obligatorie ?

   Credem că destul am vorbit despre liberalismul nostru adevărat si sincer. Odată calea croită prin chiar legea fundamentală a ţării, toate inconvenientele unui sistem liberal, care ― precum bine ştie orice birnic― este cu mult mai scump decît primitivul şi patriarhalul sistem de mai nainte, toate acele inconveniente zicem se pot înlătura prin muncă, căci sistemul libertăţilor e sistemul muncii. Asta am dori să intre odată în convingerea oricăruia; trebuie ca cetăţeanul să vază că fără muncă şi fără capitalizarea ei, adecă fără economie, nu există nici libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să s-apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintîi care ţine o bucată de pîne în mînă, căci e cu totul indiferent dacă închizi o pasăre în colivie sau dacă ai strîns de pretutindeni grăunţele din care ea se hrăneşte.Şi cam aşa-i cu omul: brutarul nu coace pentru cel ce n-are nimic, măcelarul nu taie pentru cel ce n-are cu ce cumpăra.
   Sîntem deci liberali în puterea cuvîntului, dar nu înţelegem ca cineva, exploatînd ideile liberale, amăgind mulţimea, promiţîndu-i munţi de aur şi rîuri de lapte fără muncă, să ajungă în fine a exploata acea mulţime chiar şi a o conduce din rău în mai râu !
............. 

   Caracterul general al acelor oameni e că vor să cîştige fără muncă, că statul pentru ei e o materie de exploatat şi că ideile chiar ce le profesează în fiece zi sînt asemenea mijloace de exploatare a ţării şi a naţiei. Astfel se iveşte azi un grup, mîne alt grup, cari nu sînt în fond decît societăţi anonime
[ pe actiuni ] ce pun un mic capital la mijloc pentru a izbuti într-o mare afacere: a veni la putere.
............. căci poporul crede lesne celor ce-1 amăgesc, e lesne măgulit de linguşirile demagogilor şi se lasă dezbrăcat de cel ce-i aruncă o frază frumoasă şi-1 numeşte la tot momentul suveran, generos, mare, neîntrecut, unic pe faţa pămîntului.
.............

   A umplut Dumnezeu lumea cu ce-a putut, dar a mai făcut şi deosebiri; sînt legile şi instituţiile peutru toţi d-opotrivă, dar niciodată egalitatea legală nu va şterge inegalitatea înnăscută sau pe cea cîştigată cu munca.

   Clasele avute şi culte se amăgesc o dată, de două ori, nu pururea.Cînd există cens şi deosebire de clase bazată pe el amăgirea nu mai e atît de lesne şi chiar daca o parte a celor aleşi sînt ieşiţi din urnă prin amăgirea colegiilor  numeroase sau prin influenţa guvernului, totuşi rămîne o parte rezultată din alegerea unor oameni cari ştiu a-şi cumpăni interesele şi a deosebi adevărul de prăpăstii.De ce mulţimea e lesne crezătoare....? Nu tocmai greu de explicat. Ea uită zicala : „Să nu dea Dumnezeu omului atîta rău cît poate purta" şi, pentru a scăpa de suferinţi actuale, relativ mici, face orice i s-ar cere, necunoscînd că din ceea ce face ar putea rezulta ceva şi mat rău .
    Ei bine, pe nevoile —din nenorocire vecinice —şi pe lesnea crezare a mulţimii se-ntemeiază demagogii cari, neştiind nimic, neavînd nimic, vor săse ridice deasupra tuturora şi să trăiască din obolul nemeritat al săracului.Şi fiindcă demagogii,fiind în genere oameni de rînd, [sînt] înzestraţi în loc de minte cu vicleşug numai, stăpînirea lor însemnează domnia brutalităţii,a viciilor şi a uşurinţei .
.............

    Puterea ar fi drept, ba nu, chiar dreptul şi strîmbătatea, a căror vecinică ceartă o mijloceşte justiţia, şi-ar pierde numele împreună cu justiţia însăşi. Atunci toate s-ar desface în sila celui mai tare, sila în arbitrariu, arbitrariul în lăcomie, şi lăcomia, un lup obştesc, îndoit de tare prin putere şi arbitrariu va rupe în sfîrşit lumea la sine şi va înghiţi-o. Acestei ucideri urmează apoi haosul, îndată ce se şterg treptele [ valorii dintre oameni ]. Nerespectarea acestor trepte ne dă pas cu pas îndărăt,pe cînd socotim de a urca.

.............

    Astfel se răzbună ignorarea adevărului: că statul, cu treptele şi deosebirile lui, e un product al naturii, nu al raţiunii omeneşti.

Iar cînd punem sufrajul universal în locu-i, cu teza abstractă: toţi oamenii sînt egali, deci toţi cată să aibă o egală înrîurire în viaţa statului, atunci ajungem că cei mulţi, cari nu-şi cunosc interesele, aleg pe cei ce-i amăgesc mai bine, iar aceştia, odată sus, se duşmănesc ei în de ei, se batjocoresc ei în de ei, încît ajungem că rîde om de om—şi dracul de toţi. Atunci se pierde deosebirea între judecata dreaptă şi judecata strîmbă , ......


    Mihai Eminescu
    Fragmente din articolul publicat in ziarul Timpul din 9 ianuarie 1879