Să mai lăsăm festivalul arestărilor ...
... și să ne mai liniștim puțin: drept care, vă pot spune că am văzut (cu ceva întârziere) „The pirate bay - away from keyboard” și ... și m-a luat cu frig! Indiferent ce doresc să spună junii rebeli în pseudo reportajul artistic, clar îmi este că pe internet se duce o luptă pe viață și pe moarte: și nu pentru drepturi de autor, ci pentru controlul acestui sistem de comunicare! În mod paradoxal, ceea ce părea acum vreo 10 ani o glumă, a devenit între timp o poveste extrem de serioasă și de bănoasă, drept care, pentru controlul netului se dau și se vor da lupte grele!
Documentarul în sine, destul de subțire pentru cine nu cunoaște fenomenul file-sharing, nu face altceva decât să arate că flexibilitatea piraților este dată de organizare: nu de cine știe ce găselniță tehnică, ci pur și simplu de faptul că grosul informației nu se află stocat pe popriile lor mașini (cum este la Google) ci în milioane de calculatoare din întreaga lume. Ei, se ocupă de fapt numai și numai cu administrarea căutărilor și găsirea celor mai bune variante de descărcare: și atât!
Grupul, cu tot scandalul permanent din ultimii ani, este pretextul pentru lupta dată în vederea controlării internetului, drept care vă sfătuiesc să profitați de libertatea netului cât ea mai există: nu trebuie să ne mirăm dacă în câțiva ani vom putea accesa informația doar printr-un cont autorizat și numai între orele și cantitatea ...
Și pentru că veni vorba ... am văzut două din filmele nominalizate anul acesta pentru premiul de cel mai bun film străin - la Oscar, bineînțeles!
Cele două, sunt: unul polonez - Ida - film lucrat în alb-negru, cu imagini statice inspirate din Vermeer, cu o lucrătură ce denotă o excepțională cunoaștere a teoriei fotografice (încadrare, linii și puncte de forță, etc), dar care, tocmai din această cauză, spune o poveste simplă - dar cu evrei! - într-un mod inutil de complicat și de rece! În final, un film virtual bun, ne-a făcut să ne întrebăm ce a vrut de la noi! Chiar așa, ce a vrut?
Al doilea film, este unul estonian - Mandarinele. Bine lucrat, cu clasă chiar, impresionant, vorbind despre fiara din om și despre sigura ei îmblânzire, povestind despre inutilitatea războaielor, despre drama pierderilor de vieți omenești, încercând să dea chiar o notă de umor prin ridicola prezență a mandarinelor în mijlocul frontului și al trotilului ...
Un film foarte bun!
Excepțional!
Uluitor!
Da, dar ... dar pentru cine și-a început mai târziu educația literaro cinematografică, pentru că ceilalți, care au avut răbdare și au citit și au văzut și altceva decât ce produce Hollywood-ul, filmul estonian se înscrie în școala cinematografiei sovietice, se așează cuminte în categoria „Pace noului venit” sau „Soarta unui om”, are un aer de Mihail Șolohov cu tot cu Nobel-ul pentru literatură, de-ți vine să pui mâna „Pe Donul liniștit” ori pe „Pământ desțelenit”! Așadar, dincolo de calitatea tehnică incontestabilă a filmului, dincolo de jocul foarte bun al actorilor, dincolo de ideea de a nu arăta nici o clipă în cadru adevăratul dușman, dincolo de toate acestea deci, se simte un aer de MosFilm, pe care nu-l poate dilua finanțarea europeană nici în următoarea sută de ani!
Și dacă, Serghei Bondarciuk ar fi jucat rolul Ivo, sau cecenul, sau oricare altul, pe cuvânt că putea fi un film sovietic al anilor '50 - '60!
Ω
Vom mai vorbi despre filmele nominalizate anul acesta, nu ați scăpat atât de ușor!
... și să ne mai liniștim puțin: drept care, vă pot spune că am văzut (cu ceva întârziere) „The pirate bay - away from keyboard” și ... și m-a luat cu frig! Indiferent ce doresc să spună junii rebeli în pseudo reportajul artistic, clar îmi este că pe internet se duce o luptă pe viață și pe moarte: și nu pentru drepturi de autor, ci pentru controlul acestui sistem de comunicare! În mod paradoxal, ceea ce părea acum vreo 10 ani o glumă, a devenit între timp o poveste extrem de serioasă și de bănoasă, drept care, pentru controlul netului se dau și se vor da lupte grele!
Documentarul în sine, destul de subțire pentru cine nu cunoaște fenomenul file-sharing, nu face altceva decât să arate că flexibilitatea piraților este dată de organizare: nu de cine știe ce găselniță tehnică, ci pur și simplu de faptul că grosul informației nu se află stocat pe popriile lor mașini (cum este la Google) ci în milioane de calculatoare din întreaga lume. Ei, se ocupă de fapt numai și numai cu administrarea căutărilor și găsirea celor mai bune variante de descărcare: și atât!
Grupul, cu tot scandalul permanent din ultimii ani, este pretextul pentru lupta dată în vederea controlării internetului, drept care vă sfătuiesc să profitați de libertatea netului cât ea mai există: nu trebuie să ne mirăm dacă în câțiva ani vom putea accesa informația doar printr-un cont autorizat și numai între orele și cantitatea ...
Și pentru că veni vorba ... am văzut două din filmele nominalizate anul acesta pentru premiul de cel mai bun film străin - la Oscar, bineînțeles!
Cele două, sunt: unul polonez - Ida - film lucrat în alb-negru, cu imagini statice inspirate din Vermeer, cu o lucrătură ce denotă o excepțională cunoaștere a teoriei fotografice (încadrare, linii și puncte de forță, etc), dar care, tocmai din această cauză, spune o poveste simplă - dar cu evrei! - într-un mod inutil de complicat și de rece! În final, un film virtual bun, ne-a făcut să ne întrebăm ce a vrut de la noi! Chiar așa, ce a vrut?
Al doilea film, este unul estonian - Mandarinele. Bine lucrat, cu clasă chiar, impresionant, vorbind despre fiara din om și despre sigura ei îmblânzire, povestind despre inutilitatea războaielor, despre drama pierderilor de vieți omenești, încercând să dea chiar o notă de umor prin ridicola prezență a mandarinelor în mijlocul frontului și al trotilului ...
Un film foarte bun!
Excepțional!
Uluitor!
Da, dar ... dar pentru cine și-a început mai târziu educația literaro cinematografică, pentru că ceilalți, care au avut răbdare și au citit și au văzut și altceva decât ce produce Hollywood-ul, filmul estonian se înscrie în școala cinematografiei sovietice, se așează cuminte în categoria „Pace noului venit” sau „Soarta unui om”, are un aer de Mihail Șolohov cu tot cu Nobel-ul pentru literatură, de-ți vine să pui mâna „Pe Donul liniștit” ori pe „Pământ desțelenit”! Așadar, dincolo de calitatea tehnică incontestabilă a filmului, dincolo de jocul foarte bun al actorilor, dincolo de ideea de a nu arăta nici o clipă în cadru adevăratul dușman, dincolo de toate acestea deci, se simte un aer de MosFilm, pe care nu-l poate dilua finanțarea europeană nici în următoarea sută de ani!
Și dacă, Serghei Bondarciuk ar fi jucat rolul Ivo, sau cecenul, sau oricare altul, pe cuvânt că putea fi un film sovietic al anilor '50 - '60!
Ω
Vom mai vorbi despre filmele nominalizate anul acesta, nu ați scăpat atât de ușor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu