Ceva nu miroase a bine!
Suntem dispuși să ne lăsăm atrași într-un joc naționalist și sentimental cu Basarabia și Bucovina tocmai când miza ar fi existența României așa cum o știm astăzi?
Nu cumva sloganurile unioniste renăscute sunt un dar otrăvit?
În cazul unei uniri, ce am face cu focarele prorusești și evident antiromânești?
Iată câteva dintre întrebările la care ar trebui să se gândească și să răspundă susținătorii lozincilor de genul „Basarabia este România”!
Din mai multe puncte de vedere, lozinca de mai sus este cel puțin nepotrivită, dar dat fiind motivul sentimental ce stă în spatele ei, facem efortul de a înțelege NU ce spune ci ce vrea să spună: așadar, este bună o unire Româno - Moldovenească? Să vedem ...
În primul rând, istoric, să nu uităm că vorbim despre două state independente și suverane, libere să aleagă (măcar în teorie) ce viitor își doresc.
Moldova de peste Prut, cam jumătate din Țara Moldovei de până atunci, a fost cedată în 1812 de puterea suzerană Turcia, Rusiei disperate de atacul francez. Oamenii au învățat rusește, au învățat cum se trăiește într-o gubernie, au învățat că au fost moldoveni și cu asta cam basta!
În 1918 - 1919, într-un moment de haos, partida proeuropeană de la Chișinău (ca și cea de la Cernăuți) a câștigat votul în parlament și, bazându-se (culmea) pe principiul enunțat de Lenin conform căruia toate țările și popoarele au dreptul la autodeterminare, au părăsit maica Rusie și s-au alipit regatului României.
În vara lui `40, urmare a pactului Ribentrop - Molotov, cele două provincii au fost revendicate și ocupate de URSS.
În vara lui `41, România ca aliată a Germaniei, reocupă teritoriul aflat în discuție și-l administrează până în vara lui `44 când armata roșie „eliberatoare” trece ca trenul prin apărarea româno - germană.
Și de atunci?
Și de atunci Basarabia s-a numit RSS Moldovenească, Basarabia a fost supusă deznaționalizării prin gonirea românilor - câți mai rămăseseră - și educării în spirit sovietic, acțiuni care continuă chiar și astăzi după mai mult de 20 de ani de la obținerea unei așa zise independențe!
În paralel cu Basarabia, nordul Bucovinei, care nu fusese niciodată teritoriu rusesc ci Austro Ungar, a fost înglobat în teritoriul Ucrainei, rupându-ne legătura tradițională cu Polonia: Ucraina, care pare astăzi o victimă, se întinde încă pe teritorii care-i aparțin numai și numai datorită bunăvoinței și jocurilor politice ale URSS-ului de după 1945, adică locuri locuite de români, unguri, cehi, slovaci și mai ales polonezi!
Așadar, uniunea de neam și spirit și mai știu eu ce altceva ni se servește cu polonicul naționalismului sentimental, nu prea există!
Dar ce există?
În al doilea rând, există interesul economic: este clar că economia Moldovenească este la pământ și, oricât de slabă ni se pare nouă cea românească, diferența dintre cele două este ca cea dintre noi și nemți! În mod evident, o parte dintre moldoveni privesc România ca pe o parte a „occidentului” și ca o posibilă salvare din situația îngrozitoare în care se află Basarabia acum! Dar are România capacitatea economică de a ajuta, impulsiona și ridica economia fostei republici sovietice? Dincolo de orice sentimentalisme, rațiunea de obligă să fim sceptici și să punem că răspunsul este (probabil) NU!
Și atunci ce am obține prin unire? Nu am fi exact ca amărâții care se căsătoresc și ca urmare a „uniunii” lor liber consimțite constată că în loc de două sărăcii mai mici au devenit o sărăcie mare care mai și toarnă copii?
În al treilea rând, problema demografică nu recomandă mai deloc o eventuală unire! Conform rezultatelor recensământului din 2004, în Basarabia trăiesc vorbitori (prima limbă) de ... moldovenească sub două milioane, vorbitori de română (!!!) și declarați români sub 70.000, vorbitori de rusă 187.000, de ucraineană 120.000, de găgăuză 102.000 și de bulgară circa 35.000! Componența populației după naționalitate urmează bineînțeles aceeași tendință, cei declarați români fiind o minoritate aproape neglijabilă în ansamblul republicii de circa patru milioane de suflete!
Să fiu iertat, dar nu cred că în 11 ani datele s-au schimbat dramatic, însă pentru a înțelege clar distincția dintre român și moldovean, iată definiția termenului din punctul de vedere al dreptului fostelor republici unionale sovietice (inclusiv Republica Moldova), potrivit căruia:
Și atunci?
Ce rost are unirea?
Cui ar folosi ea?
Ar fi dulce și frumoasă pentru un mult mai facil acces în UE și eventual la banii Uniunii, dar cam atât!
În al patrulea rând, ce ar obține România dintr-o eventuală unire? Păi, să vedem ...
Ar avea dintr-o dată o frontieră mult mai lungă cu frământatul spațiu ucrainean, ar obține probleme naționaliste și naționale posibil insurmontabile, ar obține în interiorul propriilor granițe focare separatiste anti românești, ar obține manifestări ale nemulțumirilor minorităților, ar obține un contact direct cu Transnistria, ar obține în final un gigantic bolovan economic care ar scufunda-o total și până la înec!
Dar nu numai România ar avea de „câștigat”: tovarășii noștri din UE ar obține un aflux de imigranți săraci (mai ceva ca ai noștri!), ar obține o creștere a ratei criminalității (din cauza sărăciei, nu pentru că ar fi moldovenii mai răi decât alții!), ar obține o nouă frontieră nesecurizată într-un teritoriu îndepărtat și mai mult ca sigur ostil!
Așadar, în al cincilea rând și ultimul: este bună unirea?
Da, este bună și este de dorit, dar nu acum și nu sub impulsul unui efemer entuziasm popular!
Este bună, dar abia după ce conaționalii noștri din stânga Prutului vor căpăta conștiința de români în detrimentul celei de moldoveni!
Este de dorit, dar după ce vor uita moldovenește și vor învăța românește!
Este o idee demnă de luat în seamă, dar nu acum ci într-un climat politico economic mult mai favorabil!
Ω
Gândind la rece, dincolo de entuziasmul discursurilor patriotico lacrimogene, Basarabia pare a fi darul otrăvit, dar tocmai bun de oferit viitoarei victime a imperialismului răsăritean: cred că România trebuie să aibă în continuare o politică amabilă și apropiată de Chișinău, adică „să ne ținem de neamuri”, dar și că trebuie să se delimiteze clar de problema unirii, problemă ce pare a fi detonatorul butoiului cu pulbere pe care stă toată Europa estică.
Politica nu se face cu marșuri și poduri de flori ci cu rațiune rece și înțelegerea consecințelor viitoare ale acțiunilor de astăzi!
Din același motiv statul român trebuie să se separe clar de orice eventuale manifestări „proromânești” din nordul Bucovinei: nu ar fi decât încercări de destabilizare a țării vecine și de amestecare a noastră în ciorba altuia, ceea ce va crea precedentul pentru alții să se bage-n oala românească!
În ambele situații, cei care cer vocal unirea rapidă cu România, sunt probabil de bună credință, dar teamă-mi este că în spatele lor stau alte forțe și interese decât cele naționale!
Suntem dispuși să ne lăsăm atrași într-un joc naționalist și sentimental cu Basarabia și Bucovina tocmai când miza ar fi existența României așa cum o știm astăzi?
Nu cumva sloganurile unioniste renăscute sunt un dar otrăvit?
În cazul unei uniri, ce am face cu focarele prorusești și evident antiromânești?
Iată câteva dintre întrebările la care ar trebui să se gândească și să răspundă susținătorii lozincilor de genul „Basarabia este România”!
Din mai multe puncte de vedere, lozinca de mai sus este cel puțin nepotrivită, dar dat fiind motivul sentimental ce stă în spatele ei, facem efortul de a înțelege NU ce spune ci ce vrea să spună: așadar, este bună o unire Româno - Moldovenească? Să vedem ...
În primul rând, istoric, să nu uităm că vorbim despre două state independente și suverane, libere să aleagă (măcar în teorie) ce viitor își doresc.
Moldova de peste Prut, cam jumătate din Țara Moldovei de până atunci, a fost cedată în 1812 de puterea suzerană Turcia, Rusiei disperate de atacul francez. Oamenii au învățat rusește, au învățat cum se trăiește într-o gubernie, au învățat că au fost moldoveni și cu asta cam basta!
În 1918 - 1919, într-un moment de haos, partida proeuropeană de la Chișinău (ca și cea de la Cernăuți) a câștigat votul în parlament și, bazându-se (culmea) pe principiul enunțat de Lenin conform căruia toate țările și popoarele au dreptul la autodeterminare, au părăsit maica Rusie și s-au alipit regatului României.
În vara lui `40, urmare a pactului Ribentrop - Molotov, cele două provincii au fost revendicate și ocupate de URSS.
În vara lui `41, România ca aliată a Germaniei, reocupă teritoriul aflat în discuție și-l administrează până în vara lui `44 când armata roșie „eliberatoare” trece ca trenul prin apărarea româno - germană.
Și de atunci?
Și de atunci Basarabia s-a numit RSS Moldovenească, Basarabia a fost supusă deznaționalizării prin gonirea românilor - câți mai rămăseseră - și educării în spirit sovietic, acțiuni care continuă chiar și astăzi după mai mult de 20 de ani de la obținerea unei așa zise independențe!
În paralel cu Basarabia, nordul Bucovinei, care nu fusese niciodată teritoriu rusesc ci Austro Ungar, a fost înglobat în teritoriul Ucrainei, rupându-ne legătura tradițională cu Polonia: Ucraina, care pare astăzi o victimă, se întinde încă pe teritorii care-i aparțin numai și numai datorită bunăvoinței și jocurilor politice ale URSS-ului de după 1945, adică locuri locuite de români, unguri, cehi, slovaci și mai ales polonezi!
Așadar, uniunea de neam și spirit și mai știu eu ce altceva ni se servește cu polonicul naționalismului sentimental, nu prea există!
Dar ce există?
În al doilea rând, există interesul economic: este clar că economia Moldovenească este la pământ și, oricât de slabă ni se pare nouă cea românească, diferența dintre cele două este ca cea dintre noi și nemți! În mod evident, o parte dintre moldoveni privesc România ca pe o parte a „occidentului” și ca o posibilă salvare din situația îngrozitoare în care se află Basarabia acum! Dar are România capacitatea economică de a ajuta, impulsiona și ridica economia fostei republici sovietice? Dincolo de orice sentimentalisme, rațiunea de obligă să fim sceptici și să punem că răspunsul este (probabil) NU!
Și atunci ce am obține prin unire? Nu am fi exact ca amărâții care se căsătoresc și ca urmare a „uniunii” lor liber consimțite constată că în loc de două sărăcii mai mici au devenit o sărăcie mare care mai și toarnă copii?
În al treilea rând, problema demografică nu recomandă mai deloc o eventuală unire! Conform rezultatelor recensământului din 2004, în Basarabia trăiesc vorbitori (prima limbă) de ... moldovenească sub două milioane, vorbitori de română (!!!) și declarați români sub 70.000, vorbitori de rusă 187.000, de ucraineană 120.000, de găgăuză 102.000 și de bulgară circa 35.000! Componența populației după naționalitate urmează bineînțeles aceeași tendință, cei declarați români fiind o minoritate aproape neglijabilă în ansamblul republicii de circa patru milioane de suflete!
Să fiu iertat, dar nu cred că în 11 ani datele s-au schimbat dramatic, însă pentru a înțelege clar distincția dintre român și moldovean, iată definiția termenului din punctul de vedere al dreptului fostelor republici unionale sovietice (inclusiv Republica Moldova), potrivit căruia:
numai vorbitorii limbii daco-române
cetățeni ai acestor state sunt „moldoveni”,
ei constituind o „etnie diferită de români”,
inclusiv de românii din Moldova românească!
Ne-am lămurit acum cum stăm? Înțelegem diferența marcantă dintre cele două maluri ale Prutului? Nu vreau să fiu greșit înțeles, dar deși pentru mine cetățenii republicii Moldova sunt ce vor ei să se declare, se pare că dumnealor au grijă să nu fie confundați cu românii, motiv pentru care vorbesc în continuare o limbă inexistentă! Vreau să spun că problema nu este ceea ce declară ci ceea ce simt și, este evident faptul că educația nu-i lasă să simtă românește! Nu pot și pace! Și atunci?
Ce rost are unirea?
Cui ar folosi ea?
Ar fi dulce și frumoasă pentru un mult mai facil acces în UE și eventual la banii Uniunii, dar cam atât!
În al patrulea rând, ce ar obține România dintr-o eventuală unire? Păi, să vedem ...
Ar avea dintr-o dată o frontieră mult mai lungă cu frământatul spațiu ucrainean, ar obține probleme naționaliste și naționale posibil insurmontabile, ar obține în interiorul propriilor granițe focare separatiste anti românești, ar obține manifestări ale nemulțumirilor minorităților, ar obține un contact direct cu Transnistria, ar obține în final un gigantic bolovan economic care ar scufunda-o total și până la înec!
Dar nu numai România ar avea de „câștigat”: tovarășii noștri din UE ar obține un aflux de imigranți săraci (mai ceva ca ai noștri!), ar obține o creștere a ratei criminalității (din cauza sărăciei, nu pentru că ar fi moldovenii mai răi decât alții!), ar obține o nouă frontieră nesecurizată într-un teritoriu îndepărtat și mai mult ca sigur ostil!
Așadar, în al cincilea rând și ultimul: este bună unirea?
Da, este bună și este de dorit, dar nu acum și nu sub impulsul unui efemer entuziasm popular!
Este bună, dar abia după ce conaționalii noștri din stânga Prutului vor căpăta conștiința de români în detrimentul celei de moldoveni!
Este de dorit, dar după ce vor uita moldovenește și vor învăța românește!
Este o idee demnă de luat în seamă, dar nu acum ci într-un climat politico economic mult mai favorabil!
Ω
Gândind la rece, dincolo de entuziasmul discursurilor patriotico lacrimogene, Basarabia pare a fi darul otrăvit, dar tocmai bun de oferit viitoarei victime a imperialismului răsăritean: cred că România trebuie să aibă în continuare o politică amabilă și apropiată de Chișinău, adică „să ne ținem de neamuri”, dar și că trebuie să se delimiteze clar de problema unirii, problemă ce pare a fi detonatorul butoiului cu pulbere pe care stă toată Europa estică.
Politica nu se face cu marșuri și poduri de flori ci cu rațiune rece și înțelegerea consecințelor viitoare ale acțiunilor de astăzi!
Din același motiv statul român trebuie să se separe clar de orice eventuale manifestări „proromânești” din nordul Bucovinei: nu ar fi decât încercări de destabilizare a țării vecine și de amestecare a noastră în ciorba altuia, ceea ce va crea precedentul pentru alții să se bage-n oala românească!
În ambele situații, cei care cer vocal unirea rapidă cu România, sunt probabil de bună credință, dar teamă-mi este că în spatele lor stau alte forțe și interese decât cele naționale!
Unire? DA!
Dar nu acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu