Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 13 decembrie 2014

CTRL + ALT + DEL

   Se poate?

   Am văzut la ultimele alegeri, că sistemul de mai sus, deși nu de toată lumea recomandat, ar putea funcționa: așadar, în loc să lăsăm votul pe seama câtorva decrepiți obișnuiți să-și aleagă deputatul de stradă, am putea cei mulți să avem un cuvânt de spus!
   Am putea?
   Cu adevărat?
   Afirmația interogativă (hai că am spus-o!) de mai sus, ar trebui puțin analizată, pentru a vedea ce cale ar trebui să fie urmată!
   Așadar, votul meu contează!
   Și al dumitale!
   Și al dumneaei!
   Dar contează numai și numai în situația în care sunt exprimate și, în plus, valabil exprimate: dacă mă manifest numai la colț de stradă și nu fac efortul de a pune ștampila undeva, părerea mea, deși exprimată, nu face doi bani! Ăsta ar fi primul pas: ușurarea accesului la actul votului! Iar aici, putem discuta despre formele pe care le poate lua acest pas: vot prin corespondență clasică, vot prin corespondență electronică, vot de la distanță: toate aceste forme nu trebuie să înlocuiască votul clasic, cu ștampila pe hârtie, ci trebuie să fie o alternativă!
   Apoi, se pune problema securității votului și a votanților ce aleg sistemul electronic: refuz să cred că nu se poate realiza un sistem închis în care românii să-și exprime preferințele politice; suplimentar, rezultatele votului ar fi cunoscute imediat după închiderea urnelor!
   Ar mai fi de vorbit și despre perioada de timp în care se votează: poate o singură zi este prea puțin, sau poate prea mult, de momentul în care se deschide corespondența și de procedurile în care se triază voturile; poate că formularele (buletinele) de vot ar trebui numerotate pentru fiecare secție în parte! Poate ...
   Este evident că autoritatea electorală permanentă trebuie să se schimbe urgent, să vină în pas cu societatea românească actuală și să propună în cel mai scurt timp cu putință parlamentului noi sisteme de vot, alternative la buletinul clasic și la ștampila plătită la fiecare alegeri! Trebuie făcut în așa fel încât să se poată vota pe hârtie, pe calculator, pe tabletă sau pe telefon: abia în momentul în care va fi aplicat un asemenea sistem, prezența la vot de peste 60% nu va mai fi un lucru de mirare! Abia atunci cetățenii își vor putea exprima opiniile despre politicieni!
   Credeți că în colegiul electoral în care candidează un anghel stanciu, l-ar mai vota majoritatea? Acum, cu siguranță, mulți electori, scârbiți, nici nu se mai obosesc să se deplaseze până la secție, dar dacă ar putea să-i dea de pe telefon un Ctrl+Alt+Del, ar face-o?
   Cu siguranță, DA

   Ω

   Este evident faptul că sistemul care a funcționat pe vremea lui nenea Iancu cere să fie modernizat, este evident că lucrurile s-ar petrece mai rapid și mai curat, este evident că există posibilitatea de a aduce astfel mai mulți oameni la vot! Este însă, la fel de evident că asta ar schimba radical structura socială a votanților și totodată preferințele lor: poate dreapta va câștiga în Vaslui și PSD-ul în Harghita! Cine știe?
   Lăsând la o parte glumele proaste (îmi cer scuze), trebuie să cerem modernizarea și informatizarea sistemului, aducerea lui în secolul XXI, iar acest lucru trebuiește neapărat făcut până la următoarele alegeri și, eventual, verificat de câteva ori „la rece”!
   Se poate, totu-i să vrem noi toți!
   Mai ales cei care înțeleg că astfel își pierd baza de susținători condiționați cu pixuri și găleți!
   Așadar, răspunzând întrebării din titlu
DA, SE POATE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu