Faceți căutări pe acest blog

vineri, 19 decembrie 2014

O primă acțiune românească?

   Râul, ramul ... lasă urme!


   Să încercăm să ne amintim ce-l deosebește pe președintele ales, de cel încă în funcție, dar și de predecoserii acestuia: domnul Iohannis nu este român verde (ura?), nu este ortodox(...), are cultul german al muncii (!) și nu are apucăturile românești
clasice (?).
   Reformulez ultimul punct: NU AVEA APUCĂTURILE ROMÂNEȘTI CLASICE!
   Spus pe scurt și pe românește, domnia sa, conform constituției, o rupe definitiv cu simpatia ori antipatia cu partidele politice, se dă peste cap să fie echidistant, echilateral, echinocțiu și echiparalel cu tot ce înseamnă mofturi partinice! Pentru cine a pierdut șirul ... adică să fie ca un străin pentru toți oamenii politici români și pentru toate partidele, urmărind corectitudinea vieții politice cu ochi de șoim și gheare de tigru, să arate imediat orice încălcări ale constituției, să nu treacă cu vederea nici o abatere, atât legală cât și morală!
   Clar? 
   Sper că era deja ...
   Așa că, mă întreb, de ce a apucat domnia sa pe drumul băsescului? De ce propune partidului pe care abia ce l-a întâlnit că-l și părăsește, o Udrea?
   De ce?  
   O fi mai bună decât Lenuța von Cocoș a băsescului, nu știu și nu mă interesează ... poate da, poate nu!
   Dar de ce se bagă în viața partidului și o propune în fruntea lui pe blonda purtătoare de cuvânt?
   Cu ce drept?
   De când șefia partidului este ereditară?
   De când a inspirat aerul viciat al Bucureștilor?
   Sau al puterii?

   Ω

   Cu toate că niciodată nu l-am simpatizat, parol că între cei doi, eu îl aleg pe cântărețul de romanțe!
   Cu el, măcar nu te plictisești!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu