La „Perete”
Am fost din nou hapsân și, cu toate cronicile destul de slăbuțe, mi-am spus că „oamenii ie răi” și că nu poate fi chiar așa ... drept care, am fost la „Peretele”!
Adică am fost pus cu spatele la perete!
Mi s-a părut destul de ciudată la intrarea în sală concentrația mare de jeansi, însă mi-am spus în sinea mea că nu este rău, chiar și așa, să vină tot omul la un act de cultură!
De cultură?
Nici nu știu cu ce să încep!
Cu textul?
Cu textul deci ...
Încercări de profunzimi de bețivi din colțul străzii, au fost lăsate pe seama actorilor, autorul lia Bugnar dându-le probabil o singură indicație regizorală:
Rar, repet, rar mi-a fost dat să văd atâta prost gust, atâtea conotații sexuale mai ales acolo unde nu-și au locul: o interpretare de cămin cultural, pigmentată cu momentele unui mult visat dar interzis Broadway prin monologuri cântate, gesturi obscene menite să obțină râsul consumatoarelor de feisbuc angajate la multinaționale! A propos de „cultele” doamne din asistență: observ din nou, cu mare neplăcere, că ele sunt cele ce reacționează primele la orice glumă fără perdea, sau manele sau dans din buric! Este de-a dreptul incredibil ce a putut face „educația” tip teo Trandafir, combinată cu măruță! Incredibil și impardonabil!
Despre poveste ... nu am ce să vă povestesc: o însăilare de situații fără nimic nou, un text spunând un fel de glume și bârfe de mahala, totul împănat cu (nu se putea altfel!) gesturi obscene, pipăieli, POPI desbrăcați și dansuri din buric!
Decorurile, cu toate că scena este permanent plină, sunt la minima rezistență, cele două funcțiuni nefiind suficient separate, mizându-se numai și numai pe rolul luminii.
Muzica (pentru că, nu-i așa, ca pe Broadway, se vrea un muzical, nu?) este de proastă calitate, inspirată de multe ori din succesele manelistice mult gustate de recepționerele multinaționalelor: în mod paradoxal, sala a reacționat cu urale la mai multe acorduri amintind de manele, dar a rămas total impasibilă la Șaraiman-ul Romicăi Puceanu - este și asta o formă de cultură și de educație!
Jocul actorilor ... jocul actorilor ... aș vrea să fiu puțin mai blând ... cum să spun ... jocul actorilor este strident, replicile sunt de multe ori urlate fără dicție mesajul fiind transmis prin dans din buric, partea „cântată” este fără cap și fără coadă, ocupanții acelui loc minunat numit SCENĂ având drept principală grijă gesturile obscene și trimiterile cu înțeles sexual!
M-am așteptat tot timpul să mi se arate degetul mijlociu, dar printr-o scăpare regretabilă, nu a făcut-o nimeni altcineva decât casieria care s-a bucurat să-mi ia banii pe o mizerie nedemnă chiar și de o reprezentație de bâlci.
Nu este prima dată când teatrul Metropolis își păcălește spectatorii, drept care eu, promit să nu mai ocup inutil locul în sală, ci să-l las liber discipolilor lui măruță, cei care, din păcate, au ajuns să reprezinte cam mult din masa populației.
Ω
Spectacolul acesta de mahala, este atât de manelistic, încât refuz să vă dau trimiteri către distribuție sau alte amănunte: pur și simplu prefer să fac un gest omenesc normal și să nu divulg lumii ce fel de teatru fac cei ce se intitulează pur și simplu „actori”!
Cu puțin efort, se putea obține o piesă bulevardieră, o comedioară ușurică, una la care să te amuzi un ceas ori două și s-o uiți, o piesă ca atâtea altele: ei bine, NU!
Nu asta s-a dorit, ci o bătaie de joc din ciclul „asta cere publicul”!
Tot sper în sinea mea, că autoarea/regizor a plagiat de undeva prostia asta monumentală!
Cu observația că „lumea vrea ce i se dă și știe”, trag cortina asupra jenantei prostituări teatrale ...
Am fost din nou hapsân și, cu toate cronicile destul de slăbuțe, mi-am spus că „oamenii ie răi” și că nu poate fi chiar așa ... drept care, am fost la „Peretele”!
Adică am fost pus cu spatele la perete!
Mi s-a părut destul de ciudată la intrarea în sală concentrația mare de jeansi, însă mi-am spus în sinea mea că nu este rău, chiar și așa, să vină tot omul la un act de cultură!
De cultură?
Nici nu știu cu ce să încep!
Cu textul?
Cu textul deci ...
Încercări de profunzimi de bețivi din colțul străzii, au fost lăsate pe seama actorilor, autorul lia Bugnar dându-le probabil o singură indicație regizorală:
„eu poate nu am reușit să obțin un text suficient de obscen,
dar dacă puteți, faceți-l voi și mai și!”
Și au putut! Rar, repet, rar mi-a fost dat să văd atâta prost gust, atâtea conotații sexuale mai ales acolo unde nu-și au locul: o interpretare de cămin cultural, pigmentată cu momentele unui mult visat dar interzis Broadway prin monologuri cântate, gesturi obscene menite să obțină râsul consumatoarelor de feisbuc angajate la multinaționale! A propos de „cultele” doamne din asistență: observ din nou, cu mare neplăcere, că ele sunt cele ce reacționează primele la orice glumă fără perdea, sau manele sau dans din buric! Este de-a dreptul incredibil ce a putut face „educația” tip teo Trandafir, combinată cu măruță! Incredibil și impardonabil!
Despre poveste ... nu am ce să vă povestesc: o însăilare de situații fără nimic nou, un text spunând un fel de glume și bârfe de mahala, totul împănat cu (nu se putea altfel!) gesturi obscene, pipăieli, POPI desbrăcați și dansuri din buric!
Decorurile, cu toate că scena este permanent plină, sunt la minima rezistență, cele două funcțiuni nefiind suficient separate, mizându-se numai și numai pe rolul luminii.
Muzica (pentru că, nu-i așa, ca pe Broadway, se vrea un muzical, nu?) este de proastă calitate, inspirată de multe ori din succesele manelistice mult gustate de recepționerele multinaționalelor: în mod paradoxal, sala a reacționat cu urale la mai multe acorduri amintind de manele, dar a rămas total impasibilă la Șaraiman-ul Romicăi Puceanu - este și asta o formă de cultură și de educație!
Jocul actorilor ... jocul actorilor ... aș vrea să fiu puțin mai blând ... cum să spun ... jocul actorilor este strident, replicile sunt de multe ori urlate fără dicție mesajul fiind transmis prin dans din buric, partea „cântată” este fără cap și fără coadă, ocupanții acelui loc minunat numit SCENĂ având drept principală grijă gesturile obscene și trimiterile cu înțeles sexual!
M-am așteptat tot timpul să mi se arate degetul mijlociu, dar printr-o scăpare regretabilă, nu a făcut-o nimeni altcineva decât casieria care s-a bucurat să-mi ia banii pe o mizerie nedemnă chiar și de o reprezentație de bâlci.
Nu este prima dată când teatrul Metropolis își păcălește spectatorii, drept care eu, promit să nu mai ocup inutil locul în sală, ci să-l las liber discipolilor lui măruță, cei care, din păcate, au ajuns să reprezinte cam mult din masa populației.
Ω
Spectacolul acesta de mahala, este atât de manelistic, încât refuz să vă dau trimiteri către distribuție sau alte amănunte: pur și simplu prefer să fac un gest omenesc normal și să nu divulg lumii ce fel de teatru fac cei ce se intitulează pur și simplu „actori”!
Cu puțin efort, se putea obține o piesă bulevardieră, o comedioară ușurică, una la care să te amuzi un ceas ori două și s-o uiți, o piesă ca atâtea altele: ei bine, NU!
Nu asta s-a dorit, ci o bătaie de joc din ciclul „asta cere publicul”!
Tot sper în sinea mea, că autoarea/regizor a plagiat de undeva prostia asta monumentală!
Cu observația că „lumea vrea ce i se dă și știe”, trag cortina asupra jenantei prostituări teatrale ...
Un act de cultură ... ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu