Din cele nouă vieți, pisica ...

   ... a mai rămas cu opt!


   Într-o zi (nu pot spune bună) a săptămânii trecute, s-a întâmplat în zona în care locuiesc un lucru ce nu l-am mai văzut până acum decât la știri: o mâță, grasă și frumoasă, din plictiseală pentru că sigur foame nu-i era, a urcat într-un copac în urmărirea unei păsări!
   Care a fost soarta păsării, nu am de unde ști, dar de cea a pisicii am habar, pentru că a reușit să rămână blocată în respectivul copac: și dăi și cere ajutor (cu un mieunat sfâșietor) și dăi și patrulează prin coronament, de ziceai că-i leopard și mai multe nu! Felina, a reușit să se transforme într-o ființă arboricolă, stăpânind fără probleme frunzișul din dreptul etajelor trei și patru, dar fără a reuși să coboare mai mult. În aceeași seară, după ce i-am ascultat un timp „rugămințile”, am coborât, să vedem dacă putem face ceva: nu am fost noi doi singuri (soția mea și cu mine) ci a mai venit o pereche, interesată de asoarta mâței. Interesant de spus este faptul că cei ce locuiesc CHIAR acolo unde dumneaei „concerta” de mama focului nu au reacționat în nici un fel sau, mai exact, pentru că se întunecase, preferau să privească din spatele perdelelor nebunii dispuși să ajute o pisică!
   Ba mint, au reacționat atunci când soțul din cealaltă pereche a încercat să escaladeze copacul: se simțeau amenințați, așa că au devenit „posibil interesați”: „ce faci bă, de ce te urci în pom?”
   În sfârșit ...
   Am sunat mai întâi la poliția comunitară: nu, ei nu se ocupă de așa ceva! Dar cine? Poate pompierii ...
   Am sunat la pompieri: nu, lor li s-a INTERZIS ÎN MOD EXPRES (presupun că numai verbal) să se ocupe de așa ceva! Dar cine ... vedeți la primărie!
   Am sunat la primărie: cine, noi? Nici gând, noi nu ne ocupăm de așa ceva, vedeți la protecția animalelor!
   Am sunat la protecția animalelor: a, nu, noi nu ne ocupăm cu așa ceva ... păi dacă nu voi, atunci cine? Poate vreun ONG ...
   Am vrut să contactăm un ONG: ori au drept contact numai adresă de e-mail, ori la telefon nu răspund! Probabil că dacă voiam să fac o donație, ar fi răspuns!
   Am sunat la ADP: nu, noi nu ne ocupăm cu așa ceva, poate cei cu toaletarea copacilor, cei de la spații verzi!
   Am sunat la spații verzi: știu că aveți mașinile acelea cu braț cu nacelă, acelea din care tăiați cu drujba crengile uscate ... da, dar nu-s ale noastre, le avem cu chirie și nu putem să ... hai dom`le, că doar nu degeaba ... nu, nu putem, contactați (ce-mi place cum sună - CONTACTAȚI!) o firmă particulară de alpinism utilitar.
   Am sunat la o firmă de alpinism utilitar: da, ne ocupăm, dar costă - funcție de gradul de dificultate al operațiunii - între 100 și 300 de lei!
   Eram deja în a treia zi de mieunături disperate pe care cei ce locuiesc la nici cinci metri de copacul cu pricina tot nu le auzeau și pe noi, la 30 de metri, nu ne lăsau să dormim: mâța, înțelegând că nu-i rost să se bazeze pe ajutorul omenesc, a făcut ceea ce știe ea să facă din instinct, adică a sărit sau a căzut și dusă a fost! Ne-am recăpătat astfel liniștea întreruptă doar de căutătorii nocturni în gunoaie, căutători pe care din nou vecinii mei nu-i aud niciodată ...

   Ω

   Credeți că a fost o poveste?
   Nu, nici gând, este adevărul adevărat, este adevărul despre cât de iubitori suntem de animale, de oameni, de aproape ...
   Este adevărul despre autoritățile plătite muuult prea bine din banii publici!
   Mie așa mi se pare!
   Cu un lucru nu m-am lămurit eu:

în toată întâmplarea asta, cine a fost om și cine animal?