Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 2 octombrie 2019

Dintre sute de știri ... (AUDIO)

   Am aflat în ultimii ani de câini care se dau pe placă, de pisici care dorm, de papagali care joacă fotbal, de bețivi care arbitrează, de ciobani inculți care patronează echipe de fotbal, de curviștine care se cred (sau pe care le credem) actrițe, de concursuri de barmani sau de spart asfalt cu capul, am aflat toate inepțiile posibile dar, lucrurile cu adevărat importante, nu le aflăm decât din întâmplare sau sunt lăsate în așteptare până la împlinirea unor durate de timp care să ne dea prilejul să oftăm cu aerul unor înțelepți ... Dar ce fel de știri am dori, ce fel de știri care să nu ne dea bătăi și dureri de cap? Ei bine, ar trebui să milităm pentru calitatea știrilor și consistența lor, așadar, iată un exemplu:
PROCURORUL MILITAR BOGDAN PÎRLOG A FOST TRIMIS LA JUDECATĂ 
DISCIPLINARĂ PENTRU CĂ A CRITICAT ACTIVITATEA SECȚIEI SPECIALE!
   Nu vă/ne spune nimic această știre?
   Nu la prima vedere, însă când aflăm că numitul Pîrlog este procurorul care s-a autosesizat în cazul violențelor din Piața Victoriei din 10 august 2018 începem să pricepem importanța știrii! Putem face un efort după aceea, să punem cap la cap mai multe știri și să punem în context tot ce s-a aflat despre acest om până acum, amintindu-ne că tot el și-a depus candidatura la șefia secției speciale, jucăria numitei florea adina, cu scopul declarat de sistare a activității secției speciale imediat, aceasta având numai și numai rolul de a intimida magistrații! Ar mai trebui să ne amintească știrile că csm-ul i-a respins candidatura în primă fază pentru că nu ar avea vechimea cerută de 18 ani dar că el a demonstrat că are 18 ani și 8 luni! Ar mai fi și folosirea birocrației ca armă, punându-se interviul exact atunci când când procurorul a cerut să nu fie pus, adică în momentul în care omul era în concediu în Spania: vă mai amintiți în ce zile era audiată Kovesi la aceeași secție specială? Vă mai amintiți cum era florea adina la un pas să-i dea interdicția de a părăsi țara?
   Bineînțeles că interviul s-a ținut „așa cum trebuie” și a câștigat „cine trebuie”, toată acțiunea fiindu-ne clar explicată în cererea de nevalidare a concursului pentru ocuparea funcției de șef al secției speciale (textul este lung dar merită citit pentru descifrarea stării de fapt din justiția românească pre și post slugărel toader)!
   
   Acum abia putem înțelege de ce a fost trimis respectivul procuror la judecata disciplinară! Și pentru că lucrurile nu se simt așa cum trebuie, susținătorii și simpatizanții pesede sunt alimentați cu știrile lor proprii, știrile pe care le doresc și le devorează: a3, prin „sursa zilei” ne dezvăluie ce organizații (oculte, desigur) îl plătesc pe numitul Bogdan Pîrlog, cum se dă el expert și încasează bani de la Uniunea Europeană, cum nu este el un patriot adevărat, cum și cum și cum ... Ei bine, sursa zilei, sursa celor care îl vor la zid pe orice individ care nu simte pesedește, aduce drept dovadă a ticăloșiei procurorului Pîrlog declarația de avere, dă numele soției acestuia și încearcă să-l transforme într-un trădător vândut străinătății, vorbe goale care prind la orice imbecil gata să înghită orice prostie ambalată în pseudo patriotismul de conjunctură aruncat pe piață de conducerea pesede atunci când oamenii se plâng de tirania instalată la București.
   Între timp, șefia SS ajunge practic prin numirea de către același mârșav slugărel la stan gheorghe, omul care retrage apelul făcut de DNA în cazul retrocedărilor de păduri către hrebenciuc viorel, justiția pesedistă intrându-și în rol pe față, astfel că în urma retragerii apelului de către SIIJ (SS), procesul nu va mai continua faţă de inculpaţii achitaţi în primă instanţă, printre care fostul ministru tudor chiuariu şi adam crăciunescu (directorul general Romsilva), însă rămân de judecat apelurile declarate de persoanele condamnate!
   Iată așadar genul de știri care trebuie aduse în locul celor cu pisoi pufoși și căței surfer-i: poate așa ne vom educa și vom schimba ceva în țară.

   Ω

   Nu ne-am săturat încă de știrile cu beeecali cățărat pe mașină sau de cele cu curvele devenite iubite de fotbaliști? 
   Nu ne vedem interesul?
   Nu înțelegem că ne lăsăm prostiți și intoxicați cu gunoaie fără valoare în timp ce unii cară din țara asta tot ce pot înhăța?
NU? ATUNCI ... NE MERITĂM SOARTA!

Un comentariu:

  1. Hi! Ѕomeone in my Facebook group shared this website with
    uss so I came too take a look. I'm definitely enj᧐ying the
    information. I'm book-marking and will be tweeting this too my followers!

    Excellent blog and superb design and style.

    RăspundețiȘtergere