Faceți căutări pe acest blog

vineri, 11 octombrie 2019

Tristeți provinciale

   Da, vorbesc despre tristețile de provincie socială, economică dar și politică ale României iar în momentele în care o fac nu am aflat încă rezultatul votării moțiunii: de fapt, nu mă interesează pentru că m-am săturat! 
   Adică, dacă se întâmplă să se întâmple, dacă printr-o minune moțiunea a trecut - nu vă ascund faptul că eu nu cred așa ceva - cine va forma noul guvern? Se va putea forma un guvern solid și profesionist care să ducă România până la viitoarele alegeri? Sau va fi necesară respingerea succesivă a două propuneri de prim ministru pentru a declanșa mecanismul alegerilor anticipate? Dar noi, alegătorii obișnuiți, din asta ce câștigăm? Lucrurile sunt încurcate, sunt încurcate rău dincolo de paradoxul posibil de a avea președinte un Iohannis și prim ministru un Orban, sunt atât de al dracului de încurcate încât sufli și-n iaurt și-i dai caimacul la o parte, lucru care te face să descoperi dedesubt alte întrebări și încurcături: orice guvern ar forma opoziția va avea susținere parlamentară? Pentru cât timp? O eventuală înțelegere pentru dărâmarea guvernului va rezista și după acest moment? Un guvern fără susținere parlamentară solidă nu va putea fi trimis la plimbare de pesede tot printr-o acțiune legală - adică printr-o moțiune de cenzură? 
   Ce ne așteaptă?

   Ceea ce mă sperie rău în legătură cu opoziția parlamentară este faptul că n-o văd în stare să formeze un cabinet care să îndeplinească cerințele de mai sus, n-o văd în stare pentru că oamenii de calitate refuză să se amestece în troaca numită politică în timp ce ceilalți nu au suficientă forță, nu impun suficient pentru a ocupa posturile lăsate de d`alde zăroni: să nu uităm, una este să mă numească pe mine la cultură (glumesc, desigur) și alta pe un academician care o viață întreagă s-a ocupat de acest domeniu sub toate aspectele lui! A fost simplă numirea unei tute la muncă sau a unor derbedei la justiție și uite cât tragem de pe urma lor!
   Așadar, nu cred că opoziția are acum oamenii pregătiți pentru preluarea guvernării, ăsta fiind și motivul pentru care USR-ul a făcut pasul în spate înainte de a i se propune participarea! 
   Ce ne așteaptă? 

   În partea stângii, în cazul puțin probabil al pierderii guvernării, mă aștept ca bonta victor și al lui partid să ia cu asalt reduta oltenească a țații veorichii, să o arunce departe de cursa prezidențială și să încerce să reînvie pesede-ul din vremea când pierdea alegerile prezidențiale, sperând ca acum să nu mai apară un nou Colectiv! Dacă actuala conducere pierde accesul la finanțele naționale și la distribuirea funcțiilor în stat, bonta are toate șansele să se întoarcă în pesede călărind pe deșelate calul penal numit dragnea liviu! Și atunci să te ții zilele cuțitelor lungi!
   Ce ne așteaptă?

   Dacă însă moțiunea nu a trecut (așa cum mă aștept), țața veorica va plăti o parte dintre promisiunile făcute, va lăuda 
„unitatea de monolit a partidului care strâns unit în jurul conducătorului iubit”
care a reușit să împiedice pierderea puterii, îi va propune din nou pe nica dan sau plumb toxic europenilor, îi va înjura din nou pe Soros, Iohannis, Orban, Barna, etc și va mai crește cu trei puncte în intențiile de vot ale românilor! Să nu uităm, acoliții de moment vor exploata clipa, deci jaful va fi generalizat pentru că ei știu că dacă parlamentul acesta corupt așteaptă să fie mințit și cumpărat la urne treaba stă altfel! Junele bonta ar crăpa și el cu partiduțul lui care probabil la următoarele parlamentare, în lipsa finanțării, nu va intra în parlament! Lucrurile ar continua așa, fără o finalitate clară, până la următoarele alegeri care ar avea șansa să schimbe structura parlamentului, lucru pentru care nu bag mâna în foc!
   Ce ne așteaptă?

   Ω

   În cazul în care moțiunea nu a trecut, două lucruri trebuie să ne sperie:
   1) țața veorica a fost înregistrată vorbind despre justiție tocmai de către un apropiat - unde s-a putut ajunge cu trădarea și lipsa de încredere este un lucru de speriat!
   2) declarațiile cum că totul se joacă pentru justiție ar trebui să ne dea frisoane: așadar dracnea liviu era un salvat colateral, așadar tot ceea ce am văzut la suprafață a fost doar un strat superficial? Așadar în profunzime sunt multe alte lucruri de făcut? Așadar pentru rezolvarea acestor probleme cu justiția pesede-ul este gata să-i dea liei săpun drept de legiferare? Dar care sunt aceste probleme cu justiția? Care sunt ele și cât sunt de importante, că pe iliescu ion l-au aranjat, nu-l mai judecă nimeni cât este în viață? Asta trebuie să aflăm noi acum, indiferent de rezultatul votului moțiunii:
   CE NE AȘTEAPTĂ!

   P.S. Moțiunea a trecut! Guvernul a căzut! Țața veorica a ieșit din istorie cu un șut în dos și este terminată pentru campania electorală privind Cotroceniul! O ascult cum bate câmpii, o ascult cum chinuiește limba română, o ascult și nu-mi vine să cred că a condus această țară!
NU CREDEAM CĂ ESTE POSIBIL, DAR S-A ÎNTÂMPLAT!
   Și acum ... 
CE NE AȘTEAPTĂ?

15 comentarii:

  1. O nouă tata veorica, poate in pantaloni

    RăspundețiȘtergere
  2. I like this site very much, Its a rattling nice spot to read and find information.

    RăspundețiȘtergere
  3. I've been exploring for a bit for any high-quality articles or blog posts in this sort of house .
    Exploring in Yahoo I at last stumbled upon this web site.
    Reading this info So i'm glad to show that I have a very
    good uncanny feeling I discovered just what I needed.

    I most indubitably will make sure to don't forget this website
    and give it a glance regularly.

    RăspundețiȘtergere
  4. Way cool! Some very valid points! I appreciate you penning
    this article and also the rest of the site is extremely good.

    RăspundețiȘtergere
  5. Some really nice stuff on this site, I it.

    RăspundețiȘtergere
  6. Everyone loves it when folks get together and share views.
    Great site, keep it up!

    RăspundețiȘtergere
  7. I drop a leave a response when I especially enjoy a post on a website or I
    have something to add to the discussion. It's triggered by the sincerness communicated in the post I looked at.
    And after this article "Tristeți provinciale".
    I was excited enough to drop a comment ;) I do
    have 2 questions for you if it's okay. Could it be just me
    or does it give the impression like a few of these responses appear as if they are written by
    brain dead visitors? :-P And, if you are posting at other sites, I'd
    like to follow anything new you have to post. Would you list all
    of your shared sites like your Facebook page, twitter feed, or linkedin profile?

    RăspundețiȘtergere
  8. Hello, I think your site might be having browser compatibility issues.
    When I look at your blog site in Ie, it looks fine but when opening in Internet Explorer, it has some overlapping.
    I just wanted to give you a quick heads up! Other then that, great blog!

    RăspundețiȘtergere
  9. You really make it seem so easy along with your presentation however I to find this topic
    to be really something that I believe I might never understand.

    It kind of feels too complicated and very wide for me.
    I am taking a look ahead in your next submit,
    I'll try to get the cling of it!

    RăspundețiȘtergere
  10. Yeah bookmaking this wasn't a bad conclusion outstanding post!

    RăspundețiȘtergere
  11. Thank you for another magnificent article. The place else could anybody get that kind of info in such an ideal method of writing?
    I have a presentation next week, and I am on the search for such information.

    RăspundețiȘtergere
  12. An outstanding share! I have just forwarded this onto a co-worker who had been doing a little research on this.

    And he in fact bought me breakfast due to the
    fact that I found it for him... lol. So let me reword this....

    Thanks for the meal!! But yeah, thanks for spending some time
    to talk about this issue here on your website.

    RăspundețiȘtergere
  13. Merely a smiling visitant here to share the love
    (:, btw outstanding style and design.

    RăspundețiȘtergere
  14. I got this website from my buddy who informed me concerning this web site and at the
    moment this time I am browsing this web page and reading very informative content at
    this time.

    RăspundețiȘtergere
  15. Thanks for finally writing about >"Tristeți provinciale" <Loved it!

    RăspundețiȘtergere