Faceți căutări pe acest blog

duminică, 13 aprilie 2014

Bietul măgar ...

   ... umil și oropsit , exemplu de cum să-ți faci datoria !


   Cu vreo două mii de ani în urmă , spune povestea că un anume Isus ,

ar fi intrat în Ierusalim chiar în această duminică , întâmpinat fiind de mulți credincioși ai noului învățător , cu flori și urale ! Din fericire , această zi sfântă pentru creștini , a rămas cu numele de Duminica Floriilor și nu ... altfel ! Mai departe , povestea se cunoaște , se știe , unele pleacă la cumpărături , alții la cărat , toată lumea se zbate să cheltuiască cât mai mulți bani , neștiind de fapt pentru ce și pentru cine ! Frumoasele sărbători pascale , cu toate învățămintele lor , cu toată morala lor sublimă , cu tot sacrificiul Fiului , sacrificiu primit de Tată (oameni fără de partid !) , evoluează din an în an mai urât și mai comercial , încât mă aștept ca peste câteva generații biserica , această birocrație a credinței , să scoată calendare religioase , în care credincioșii să caute cu înfrigurare data în care cad reducerile din noaptea de Înviere !
   Pentru că omul prin natura lui este o ființă ce se hrănește cu speranța , vă spun
LA MULȚI ANI !
   Poate o da Tatăl să fie și mai bine !

   Ω

   Un gând nu-mi dă pace : ce s-o fi întâmplat cu măgarul pe care la călărit prea sfântul la intrarea în oraș ?
   Și nu cumva era o măgăriță ?

   Ăsta da exemplu de cum să-ți faci datoria : să cari pe spatele tău nașterea creștinismului și să dispari în anonimat !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu