Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Cu hoți te însoțești ...

   ... îți spunem noi cine ești!


   Am văzut că justiția a început să funcționeze: buuun!
   Am văzut că lumea politică poate intra la mititica: buuun!
   Am văzut că lumea economică poate plăti pentru furtișagurile zise biznis: buuun!
   Am văzut că scula justiției, numită procuratură, își poate trimite șefii de partea cealaltă a gratiilor: buuun!

   Și atunci ce nu este buuun?
   Păi, o vedem pe alina bica cum sare la beregata unui cameraman care o filma
PE DOMENIUL PUBLIC!
   O vedem pe aceeași madam procuror cum urcă la volan, plină de draci și cum pleacă în fuga mare, reușind chiar și, zic gurile rele,
O TRECERE PE ROȘU!
   Și iarăși o vedem pe DOAMNA, care deși are relații în lumea politică și economică cere, este propusă și chiar primește funcția de procuror șef al DIICOT! Și de către cine a fost propusă? Știți? Dacă da, bravo, dacă nu, aflați că este același Victor Ponta!
   Mai putem noi crede că nu există nici o legătură între putere și opoziție? Că este o caracatiță la putere și atât? Că nu are grijă lumea economică să-i aducă la același numitor pe toți reprezentanții lumii politice?
   Să credem așa ceva?
   Nu, nu suntem chiar atât de naivi!

   Pe scurt ... madam bicla și-a arătat adevărata față, arogantă și plină de dispreț, încât din nou ne întrebăm dacă a fost vreodată corectă și când s-a întâmplat asta!
   Tot pe scurt, ne putem întreba dacă este adevărată vorba din bătrâni care zice „spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”: drept care, dacă este adevărată, ne gândim la înlănțuirea de însoțiri - Ponta, Bica, Udrea, Cocoș, Băsescu (?), etc, etc ...

   Ω

   Caracatița românească nu este cu nimic mai prejos de cea italiană: sperăm ca doamna Macovei să aibă în continuare glas, sperăm ca președintele ales să-și vadă cu adevărat de treabă, sperăm ca vinovații să plătească indiferent de funcție, sperăm ca hoții cu gulere albe, autointitulați „oameni de afaceri” să ia locul borfașilor mărunți în pușcăriile patriei, sperăm ca facerea dreptății să nu mai fie o știre de senzație ci o stare de normalitate!
   Sperăm ...
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu