Faceți căutări pe acest blog

duminică, 16 noiembrie 2014

„Dragi concetățeni

  
   Acum, că alegerile pentru funcția de președinte s-au încheiat, vreau să-l felicit pe învinsul meu pentru modul în care a luptat.
   Vreau să mulțumesc oamenilor care au fost alături de mine și care m-au ajutat să câștig.
   Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc și familiei mele, cea care m-a suportat și m-a ajutat!
   Dar, în primul și în primul rând, doresc să mulțumesc tuturor cetățenilor români, atât din țară cât și din străinătate care au votat: nu neapărat pe mine, nu neapărat pe contracandidatul meu, ci pe toți cei care au votat, dovedind un înalt spirit civic!
   Dragi concetățeni, vă mulțumesc!
   Profit de acest prilej, pentru a vă promite că voi face tot posibilul să fiu președintele tuturor românilor, că voi uita culoarea politică ce m-a adus la putere și că singura mea orientare politică va fi cea națională!
   Promit să fiu echidistant, promit să nu mă amestec în problemele justiției și partidelor, să veghez la respectarea legilor!
   Din acest moment, sunt cel mai mare dușman al tuturor partidelor politice sau persoanelor care doar se apropie limitele legale, chiar fără să le încalce: nimeni nu este mai presus de lege, toți, începând cu mine, trebuie să ne supunem ei!
   Prin atribuțiunile ce-mi revin, cer guvernului și parlamentului să aplice toate legile deja adoptate sau să grăbească legiferarea celor ce așteaptă inutil de foarte mult timp: primul meu gest ca președinte, va fi unul de clemență, adică, voi grația o femeie de 87 de ani închisă pentru furt!
   Acesta va fi și ultimul!
   Doamnelor și domnilor, vă cer disciplină, corectitudine și onoare, eu fiind primul care va da exemplu!
   Trebuie să încetăm cu comportamentul abject de până acum, să stopăm folosirea limbajului murdar și să devenim civilizați și onești!
   Încă odată, vă mulțumesc!
   Așa să ne ajute Dumnezeu!” 

   Nu vă ascund că un asemenea discurs îmi doresc să aud și, un asemenea președinte aș vrea în fruntea statului: dar nu cred!
   Rămâne doar o speranță, doar un discurs așteptat!
   Ω
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu