Faceți căutări pe acest blog

marți, 17 iunie 2014

Gazele loteriei noastre

   De la sublim la ridicol nu este mult


   Ieri , a expirat ultimatumul dat de Rusia Ucrainei , privitor la achitarea facturii la gaze : dacă Rusia va alege să se țină de cuvânt , este semn rău ; dacă însă va continua să amenințe dar să nu lase Europa fără energie , este semn că totuși Moscova nu vrea mare tămbălău și se mulțumește cu Crimeea ! Vom vedea ! Clar este un lucru : indiferent de reacția rușilor , aceasta nu este datorată nici cât negru sub unghie amenințărilor și presiunilor occidentului și NATO , pe care se pare că tătucii de la răsărit i-au reevaluat și de care nu se mai tem nici cât se temea fosta URSS ! Iar noul parteneriat Rusia China , bazat pe pregmatism și nu pe ideologie , ar trebui să dea frisoane reci aliaților Europa-SUA și să nu-i lase să doarmă !
   Concluzia este că , ori Uniunea Europeană devine un stat în adevăratul înțeles al cuvântului (cu politică externă comună , cu armată comună , cu politici energetice , economice și de dezvoltare comune , cu o legislație comună) ori revine la starea anterioară , stare în care nu va putea juca decât un rol (într-un caz fericit) secundar în piesa de teatru pusă în scenă de cei câțiva mari actori ai momentului (Rusia , China , poate SUA și în curând posibil India ori Brazilia) ! UE ar trebui să lase altora rolul de apărători ai drepturilor muștelor verzi și al libelulelor mov și să se intereseze mai mult de drepturile și interesele propriilor cetățeni !

   În același timp , în țară , copos este pus pe jar : dosarul loteria , deschis de procuratură de mai mulți ani , se apropie de soluția finală ! Da , știm , este o vendetă politică , probabil comandată de la Cotroceni , da , știm , el este nevinovat , da , știm , toți sunt nevinovați !
   Dacă justiția și-ar face datoria
ÎN TOTALITATEA EI ,
IN INTEGRUM ,
în țara asta s-ar trăi mai bine ! Nu spunem că nu s-ar mai fura , că n-ar mai fi corupție , ori alte asemenea bazaconii , nici gând , ar fi în continuare , însă la un nivel muuult mai scăzut ! Dar , cu judecători care ajută varanul să înghită termenul de prescripție , ce încredere mai poți avea ? Sperăm că acesta a fost doar un accident și că lucrurile se vor desfășura corect în continuare , cei puși să facă dreptate să judece în liniște , cinstit și să dea sentințele adecvate : oricare ar fi ele !

   Guvernul României , are în subordine o groază de instituții și organisme , unele mai inutile decât altele : printre ele , se găsește sigur și ceva legat de statistică .
   Rugămintea noastră adresată orgoliosului prim baschetbalist automobilist al țării , este aceea de a cere statisticii să explice de ce astăzi , după câțiva ani de conducere pesedistă , atunci când te duci la cumpărături , spre deosebire de anii trecuți , nu găsești coșuri mici de mână , dar este plin de coșuri mari , pe roți !  
   De ce nu mai încarcă românii (nici de sărbători) cu vârf coșurile alea enorme pe roți ?
   De ce se mulțumesc cu coșulețele alea mărunțele , de mână ?
   Cumpără românii mai puțin ?
   Au devenit ei dintr-o dată mai cumpătați ?
SAU LE-A SCĂZUT ATÂT DE DRAMATIC PUTEREA DE CUMPĂRARE ?

   Ω

   Iar dacă răspunsul primit de bontul nostru primplagiator i se va părea greu de înțeles , îl invităm să verifice câte mașini sunt înscrise în Bulgaria (fără ITP , fără asigurare) , îl invităm să ne răspundă de ce avem benzina mai scumpă decât în Germania , îl invităm să ne lămurească unde se duc banii strânși prin cea mai „taxatoare” legislație din Europa și , în sfârșit , îl rugăm să ne explice de ce la noi , de ce numai la noi , cafeaua este accizată ca fiind articol de lux !
   Și dacă i se pare greu să răspundă la toate aceste întrebări , îi lăsăm libertatea să ne răspundă la una singură : ținând cont de toate cele de mai sus , de toate astea care se sparg în capul cetățeanului ,
DE CE MAI ESTE EL LA PUTERE ? 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu