Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 4 iunie 2014

Sunt oare eu depășit ?

   Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri ...


   DA , au trecut anii și , recunosc , am rămas cu apucăturile rele și barbare căpătate în comunismul acela ce m-a educat ca OM NOU !
   DA , recunosc !
   DA , mi-am dat seama !
   DA , am înțeles !
   MEA CULPA !

   Buuun , va să zică , am făcut-o și pe asta , adică am recunoscut ! Dar când mi-am dat seama , nu vă întrebați ? Aveți dreptate , nu vă întrebați pentru că eu tot vă spun , nu scăpați , să zic așa , nespuși ...
   Păi mi-am dat seama , urmărind o știre foarte interesantă : într-o grădiniță , „privată”,EDUCATOARELE , cele puse să-i ... EDUCE , terorizau copiii (preșcolari , da ?) , îi bruscau , îi înjurau , îi loveau , îi umileau (să nu credeți că un copil nu se simte umilit - amintiți-vă ce simțăminte încercați acum zeci de ani când erați certați sau prinși de părinți cu vreo minciună) , etc , etc !
   Un singur lucru făceau ele bun : îi adormeau dându-le să bea ... vin !
   VIN oameni buni , VIN unor preșcolari !
   Și totuși , lucrul ăsta nu a fost rău ! Mai bine o gură de vin decât Romergan ori mai știu eu ce pastile se mai poartă astăzi prin mediul „doamnelor”!
   Și toate astea , nu s-au petrecut într-un fund de țară , în cine știe ce mizerie ! Nici gând , s-au întâmplat într-o grădiniță particulară din Constanța !
   Un om de specialitate , ne-ar putea explica într-o limbă păsărească tot răul făcut de „DOAMNELE EDUCATOARE”,
NE-AR PUTEA FACE CAPUL MARE CU TERMENI ȘTIINȚIFICI , iar noi l-am asculta cu sfințenie !
   Un alt Ω , de „nespecialitate” dar părinte sau bunic sau altă rudă a unuia dintre copiii astfel tratați acolo , ar pune gospodărește mâna pe par și ar face ordine printre tutele care poate deja au nenorocit niște nevinovați fără puterea de a se apăra !
   Iar conducerea stabilimentului , conducerea aia care știe să-ți ia banii , habar nu avea de ce se petrece !?!?
   Greu de crezut , mai ales dacă ne gândim că persoanele ce trebuiau supravegheate video aveau acces lejer la înregistrări !

   Vedeți dumneavoastră , aici este avantajul sistemului justiției cu jurați ! Nu cred că un om care le jumulește pe torționarele acelor copii , poate fi condamnat de către 12 PĂRINȚI SAU BUNICI JURAȚI ȘI EGALI LUI !
   Nu cred ! 
   Tocmai ăsta este avantajul : aplicarea legii nu neapărat în litera (Doamne ferește să te judece un Gavrilă concurent la Masterchef !) cât în spiritul ei !
   Iar acele ..... asta ar merita : un tratament care să le facă să se simtă așa cum s-au simțit copiii și părinții ori bunicii lor !

   Ω

   Înțelegeți acum de ce sunt depășit ?
   Din mâna mea , cu riscul de a fi judecat , nu scăpau întregi !
   Arză-le-ar focu' să le arză !

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu