Doar ca sarea în bucate ?
Dintotdeauna , mirodeniile au fost la mare preț și căutare ! Dacă sarea noastră cea de toate zilele , avea în primul rînd rol de conservant , condimentele venite de peste mări și țări , pe lîngă fasonul lor exotic , mai aveau ceva în plus : un gust nou , total necunoscut barbarilor europeni !
Știm bine că au fost vremuri în care banalul (astăzi) piper negru valora fix contragreutatea lui în aur ! Și mai știm că și în ziua de astăzi există condimente foarte scumpe (șofranul) , practic inaccesibile utilizatorilor obișnuiți : dar nu despre astea vrem a vorbi , ci despre cele ce ne sînt la îndemînă tuturor !
Poate cel mai răspîndit și totodată cel mai folosit condiment rămîne piperul : se găsește în multe forme și variante , fiecare cu propriul gust , parfum și chiar cu propria lui aromă . Sincer vorbind , piperul seamană cu vinul : în anumite condiții , are ... buchet ! Din cunoștințele noastre , există și se găsesc în mod curent , următoarele tipuri de piper : negru , alb , roșu , verde , de Bali și de Sichuan .
Lista noastră , incompletă , are doar un rol exemplicativ , neamul piperului nelimitîndu-se la atît !
Fiecare în parte are propriul său gust și propriul domeniu de utilizare !
Mare atenție : în timp , TOATE mirodeniile își pierd calitățile , așa că , pentru o cît mai bună și îndelungată păstrare trebuiesc ținute în condiții corecte . Adică în ambalajul original (dacă este de bună calitate) , la răcoare , la întuneric , cu un contact cît mai redus cu aerul și cu umezeala : deși par uscate , condimentele au un anumit nivel optim de umezeală , care odată pierdut înseamnă și pierderea calităților (acum nu mai seamană cu vinul , ci cu trabucurile de bună calitate) . Așadar , mare atenție și la păstrare !
Revenind acum la gust și aromă , putem spune că de multe ori diferențele sînt foarte subtile , o gură neantrenată sesizînd doar alte niveluri de iuțeală . Cu siguranță , un fumător nu simte aceste deosebiri , știut fiind faptul că după un timp , fumătorii își pierd abilitatea de a simți gustul și mirosul , sau dacă nu o pierd total , aceasta este mult diminuată !
Pe plan local , în lipsa piperului , autohtonii s-au orientat iute spre o altă iuțeală : spre ardeiul iute . Așa cum știm toți , ardeiul iute se poate consuma proaspăt , murat , uscat sau chiar măcinat . Tradiționala boia de ardei , dulce ori iute , numită prin vecini Paprika , a înlocuit cu succes alte iuțeli , fără a avea însă finețea și savoarea mirodeniilor exotice !
Eram la un pas să uităm de dușmanul de ... moarte al vampirilor : cîteodată , în respirație , poate fi cu adevărat ucigător , însă multe lucruri ar fi imposibile fără bătrînul nostru usturoi ! Ne putem oare închipui un dolofan pește prăjit făcînd pereche cu o mămăligă plină ca matroana ce l-a pregătit , condimentat cu zeamă de lămîie ? În nici un caz , ar fi o blasfemie ! Un păstrăv zglobiu , mai treacă meargă , dar un crap sau un somn sau o saramură ?
Fără neaoșul mujdei ?
Niciodată !
Să nu uităm : mîncați folosind bătrînește mîinile , fără rușine (gustul va fi dumnezeiesc) !
Vinul , boieri dumneavoastră , alegeți-l singuri : numai nu stricați bunătate de mîncare cu bere (urît obicei) , că peștele în apă cu hamei și malț anevoie înoată , ba chiar la un pas de înec este (ca mai toate bucatele gustoase) .
Aici , la ale noastre , autohtonele , merită amintite toate plantele aromatice care fac deliciul ciorbelor și mîncărurilor tradiționale (leuștean , mărar , cimbru , busuioc , pătrunjel , tarhon și cîte și mai cîte) și pe care de prea multe ori , făcînd pe deștepții , le schimbăm pe (doamne ferește) fastfuduri de mai mare rîsul/plînsul !
În ultima vreme , prin bucătăriile românești și-au făcut apariția niște noutăți absolute : ghimbirul , cardamonul , lemon grass , feniculul (rădăcina sau semințele) , turmericul , venind să completeze gama mai cunoscutelor nucșoară ori ienibahar . Cum gusturile nu se pot descrie (sau nu sîntem noi în stare) , ne mulțumim cu un sfat : folosiți cît mai multe și cît mai des , în final gustul fiecăruia în parte va face selecția cea mai potrivită și mai riguroasă .
Mirodeniile pot fi cumpărate în starea lor naturală sau gata pregătite : bune sînt ele în ambele variante , însă , după ce te-ai dedulcit la condimente proaspăt preparate , celelalte parcă nu mai au nici un Dumnezeu !
Numai muștarul merită a fi cumpărat gata preparat : iar dacă a mai învățat și franțuzește , să vezi ce pereche bună face cu mititeii locali !
Condimentele așadar , se pot folosi pisate sau rîșnite (pulbere fină dacă le luăm din comerț) .
Însă , într-un clasament al gustului și parfumului funcție de modul de preparare , ordinea indiscutabilă a condimentelor este :
1 pisate
2
3 rîșnite
4
5
....
10 gata rîșnite din comerț .
Cele preparate în momentul folosirii prin pisare , sînt delicioase , prilej cu care puteți descoperi (cine n-a facut-o încă) faptul că mirodeniile au un parfum ieșit din comun !
Bineînțeles că nu toate se pisează : unele (ghimbirul ori nucșoara) se rad !
Dacă sînt rîșnite , vor păstra doar o parte din efectul mirositor-îmbătător , rîșnirea neajutînd la degajarea uleiurilor volatile .
Iar dacă sînt deja în stadiul de pulbere fină și se găsesc în pliculețe frumos colorate , dați-le cadou dușmanilor : se vor bucura probabil !
Surpriza va fi mare !
Și plăcută !
În încheiere , putem spune că nu este om să nu știe că în cîrnați ienibaharul este vedetă sau că în chiftele nucșoara este zeiță , însă nu mulți/multe dintre noi știu ce rezultat uluitor se obține dacă se amestecă în frișcă (pentru cine face în casă) ghimbir ras !
Încercați și mai vorbim !
Ω
Înapoi la usturoi , doar o fugă cît să piște pe limbă : nu vă jucați cu gustul adevărat pisînd usturoi din cel mare , cu căței cît niște dulăi de pază de-ți este frică să nu te muște și căruia-i zic comersanții "bulgăresc" , că mare rușine o să pățiți din cauza ochilor lui oblici ! Folosiți-l pe cel mărunt și autohton : chiar dacă se curăță mai anevoie este mai obraznic și mult mai gustos !
A propos de ai , un ultim sfat : pupăturile înainte !
Priceput ?
Data viitoare , despre cum trăim , cu cine și , cît îi înțelegem pe ceilalți !
Într-un cuvînt , cît și cum sîntem dispuși să-i acceptăm pe alții : și asta face parte din arta de a trăi , nu-i așa ?
Dintotdeauna , mirodeniile au fost la mare preț și căutare ! Dacă sarea noastră cea de toate zilele , avea în primul rînd rol de conservant , condimentele venite de peste mări și țări , pe lîngă fasonul lor exotic , mai aveau ceva în plus : un gust nou , total necunoscut barbarilor europeni !
Știm bine că au fost vremuri în care banalul (astăzi) piper negru valora fix contragreutatea lui în aur ! Și mai știm că și în ziua de astăzi există condimente foarte scumpe (șofranul) , practic inaccesibile utilizatorilor obișnuiți : dar nu despre astea vrem a vorbi , ci despre cele ce ne sînt la îndemînă tuturor !
Poate cel mai răspîndit și totodată cel mai folosit condiment rămîne piperul : se găsește în multe forme și variante , fiecare cu propriul gust , parfum și chiar cu propria lui aromă . Sincer vorbind , piperul seamană cu vinul : în anumite condiții , are ... buchet ! Din cunoștințele noastre , există și se găsesc în mod curent , următoarele tipuri de piper : negru , alb , roșu , verde , de Bali și de Sichuan .
Lista noastră , incompletă , are doar un rol exemplicativ , neamul piperului nelimitîndu-se la atît !
Fiecare în parte are propriul său gust și propriul domeniu de utilizare !
Mare atenție : în timp , TOATE mirodeniile își pierd calitățile , așa că , pentru o cît mai bună și îndelungată păstrare trebuiesc ținute în condiții corecte . Adică în ambalajul original (dacă este de bună calitate) , la răcoare , la întuneric , cu un contact cît mai redus cu aerul și cu umezeala : deși par uscate , condimentele au un anumit nivel optim de umezeală , care odată pierdut înseamnă și pierderea calităților (acum nu mai seamană cu vinul , ci cu trabucurile de bună calitate) . Așadar , mare atenție și la păstrare !
Revenind acum la gust și aromă , putem spune că de multe ori diferențele sînt foarte subtile , o gură neantrenată sesizînd doar alte niveluri de iuțeală . Cu siguranță , un fumător nu simte aceste deosebiri , știut fiind faptul că după un timp , fumătorii își pierd abilitatea de a simți gustul și mirosul , sau dacă nu o pierd total , aceasta este mult diminuată !
Pe plan local , în lipsa piperului , autohtonii s-au orientat iute spre o altă iuțeală : spre ardeiul iute . Așa cum știm toți , ardeiul iute se poate consuma proaspăt , murat , uscat sau chiar măcinat . Tradiționala boia de ardei , dulce ori iute , numită prin vecini Paprika , a înlocuit cu succes alte iuțeli , fără a avea însă finețea și savoarea mirodeniilor exotice !
Eram la un pas să uităm de dușmanul de ... moarte al vampirilor : cîteodată , în respirație , poate fi cu adevărat ucigător , însă multe lucruri ar fi imposibile fără bătrînul nostru usturoi ! Ne putem oare închipui un dolofan pește prăjit făcînd pereche cu o mămăligă plină ca matroana ce l-a pregătit , condimentat cu zeamă de lămîie ? În nici un caz , ar fi o blasfemie ! Un păstrăv zglobiu , mai treacă meargă , dar un crap sau un somn sau o saramură ?
Fără neaoșul mujdei ?
Niciodată !
Să nu uităm : mîncați folosind bătrînește mîinile , fără rușine (gustul va fi dumnezeiesc) !
Vinul , boieri dumneavoastră , alegeți-l singuri : numai nu stricați bunătate de mîncare cu bere (urît obicei) , că peștele în apă cu hamei și malț anevoie înoată , ba chiar la un pas de înec este (ca mai toate bucatele gustoase) .
Aici , la ale noastre , autohtonele , merită amintite toate plantele aromatice care fac deliciul ciorbelor și mîncărurilor tradiționale (leuștean , mărar , cimbru , busuioc , pătrunjel , tarhon și cîte și mai cîte) și pe care de prea multe ori , făcînd pe deștepții , le schimbăm pe (doamne ferește) fastfuduri de mai mare rîsul/plînsul !
În ultima vreme , prin bucătăriile românești și-au făcut apariția niște noutăți absolute : ghimbirul , cardamonul , lemon grass , feniculul (rădăcina sau semințele) , turmericul , venind să completeze gama mai cunoscutelor nucșoară ori ienibahar . Cum gusturile nu se pot descrie (sau nu sîntem noi în stare) , ne mulțumim cu un sfat : folosiți cît mai multe și cît mai des , în final gustul fiecăruia în parte va face selecția cea mai potrivită și mai riguroasă .
Mirodeniile pot fi cumpărate în starea lor naturală sau gata pregătite : bune sînt ele în ambele variante , însă , după ce te-ai dedulcit la condimente proaspăt preparate , celelalte parcă nu mai au nici un Dumnezeu !
Numai muștarul merită a fi cumpărat gata preparat : iar dacă a mai învățat și franțuzește , să vezi ce pereche bună face cu mititeii locali !
Condimentele așadar , se pot folosi pisate sau rîșnite (pulbere fină dacă le luăm din comerț) .
Însă , într-un clasament al gustului și parfumului funcție de modul de preparare , ordinea indiscutabilă a condimentelor este :
1 pisate
2
3 rîșnite
4
5
....
10 gata rîșnite din comerț .
Cele preparate în momentul folosirii prin pisare , sînt delicioase , prilej cu care puteți descoperi (cine n-a facut-o încă) faptul că mirodeniile au un parfum ieșit din comun !
Bineînțeles că nu toate se pisează : unele (ghimbirul ori nucșoara) se rad !
Dacă sînt rîșnite , vor păstra doar o parte din efectul mirositor-îmbătător , rîșnirea neajutînd la degajarea uleiurilor volatile .
Iar dacă sînt deja în stadiul de pulbere fină și se găsesc în pliculețe frumos colorate , dați-le cadou dușmanilor : se vor bucura probabil !
Așadar , o părere (sfaturi nu dăm , că sîntem zgîrciți) :
procurați-vă un pisălog , o piuliță , un mojar un/o cum doriți să-i spuneți ;
respectivul instrument să nu fie din lemn , să se spele ușor , să nu păstreze mirosuri (e bun din piatră) ;
respectivul instrument să nu fie din lemn , să se spele ușor , să nu păstreze mirosuri (e bun din piatră) ;
NU folosiți NICIODATĂ alte condimente decît cele preparate în ziua gătitului ;
pisați-le , nu le rîșniți dacă se poate ;
preparați cît aveți nevoie !
Surpriza va fi mare !
Și plăcută !
În încheiere , putem spune că nu este om să nu știe că în cîrnați ienibaharul este vedetă sau că în chiftele nucșoara este zeiță , însă nu mulți/multe dintre noi știu ce rezultat uluitor se obține dacă se amestecă în frișcă (pentru cine face în casă) ghimbir ras !
Încercați și mai vorbim !
Ω
Înapoi la usturoi , doar o fugă cît să piște pe limbă : nu vă jucați cu gustul adevărat pisînd usturoi din cel mare , cu căței cît niște dulăi de pază de-ți este frică să nu te muște și căruia-i zic comersanții "bulgăresc" , că mare rușine o să pățiți din cauza ochilor lui oblici ! Folosiți-l pe cel mărunt și autohton : chiar dacă se curăță mai anevoie este mai obraznic și mult mai gustos !
A propos de ai , un ultim sfat : pupăturile înainte !
Priceput ?
Data viitoare , despre cum trăim , cu cine și , cît îi înțelegem pe ceilalți !
Într-un cuvînt , cît și cum sîntem dispuși să-i acceptăm pe alții : și asta face parte din arta de a trăi , nu-i așa ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu